„Trăiască nația!”

3 Răspunsuri

Îmi place să cred că îmbrățișând clipa, vom câștiga timp pentru zbor!
Mmm, romantism! – veți exclama poate. Da. De ce nu? Romantismul poate fi tămăduitor, mai ales în aceste vremuri ușor sărite de pe axă. Pentru a intra însă în această stare, se impune detașare de cotidian, ceea ce în zilele noastre reprezintă un act de eroism, pe care iată, mi l-am îngăduit de dragul revederii cu Alexandru.

– Hei, sărut mâna, fata zăpezii!
– Servus, filozofule!
– Suporți o doză de romantism?
– Desigur, dar asta se metabolizează mai bine la cină, or, noi prînzim.
– În fine, romantici precum suntem, vom fi tot noi…
– Știi, Sabina, uneori am senzația că asist la sfîrșitul lumii mele, nu mă regăsesc în această nebunie, trăiesc o fractură existențială.
– Te surprinde sau te-ngrijorează?
– Mă deprimă.
– Foarte romantic!
– Iartă-mă, sunt caraghios, știu. Avem atâtea alte subiecte comune agreabile și eu…
– Nu-ți face griji, nici eu nu pot să evadez din haznaua contemporană.
Îți spun ceva ce te va surprinde, poate. Una dintre principalele cauze pentru care oamenii sar de pe axă, este aceea că se depersonalizează. Vor să fie ca ceilalți, chiar dacă, de cele mai multe ori îi dezavantajează ori le dăunează chiar. Uneori încearcă imposibilul pentru ca să aibă ceea ce au ceilalți, fie că le trebuie sau nu. Împrumută idei pe care nu le înțeleg, dar le rostesc triumfători, ca și când le-ar aparține. Presiunea modelului generează o schizofrenie colectivă!
– Mă tem că asistăm la o solidaritate bazată pe valori negative, la un soi de contaminare mentală artificială a populației. Sindromul „maimuță” face ravagii!
– Spune-mi filozofule, care este prețul inteligenței?
– Nefericirea!
– Păi decât să fim romantici, mai bine hai să accesăm prostia.
– După cum vezi, nu ne iese nici una, nici alta.
– Ce este de făcut?
– Simplu. Devierea atenţiei de la disfuncţionalităţile care conduc la degenerarea speciei, ca să nu spun a nației.
– „Trăiască nația!” – era forma de salut a Domnului Eminescu.
– „Sus cu dânsa!”, răspundea atunci cînd cineva adopta salutul său.
– Greu! Între disperarea multora de a supraviețui și această formă degradantă de bulimie financiară, pe care o manifestă știuții și neștiuții nației, numitorul comun este lipsa de pace interioară. Niciodată, românul nu s-a temut mai tare de semenii săi decât în zilele noastre. Unii se tem de cei care-i tâlhăresc, conform legilor în vigoare, alții se tem de justiție, iar cei (mai) mulți se tem de toți…
– Neputința sau poate că lașitatea, pe de o parte și decadența, lăcomia, micimea sufletească, pe de altă parte, ne decuplează de la starea de normalitate.
– Hei, filozofule, am ratat clipele de romantism!
– Ziariștii nu-și permit să fie romantici, îi împiedică memoria afectivă… Măcar ne-am permis un exercițiu de libertate.
– „Trăiască nația!”
– „Sus cu dânsa!”

Scrisoare deschisă adresată poporului român

19 Răspunsuri

Așa politicieni, așa țară!
Așa popor, așa politicieni!

Oricît aș încerca să mă protejez, adesea mă doare sufletul.
Oricît de ignorantă aș fi, adesea mi-e rușine.
Dincolo de starea de echilibru pe care încerc să mi-o mențin, uneori mă surprind „sărită de pe axă‟.
Cauzele? Propriile-mi neputințe!
Vă întrebați, pe bună dreptate, ce mă determină să ies în spațiul public. Nu, nu urmează o spovedanie, ar fi prea complicat și mai ales, mult sub demnitatea mea.

Sînt mîhnită pentru că ne-am îngăduit să pierdem o Țară! Credeți-mă, nu dramatizez – aceasta este realitatea!
Sînt desnădăjduită pentru că România este abordată de către cei care pretind că o guvernează, ca fiind o damă de consumație pe care ipocriții, ticăloșii, mitocanii semianalfabeți, șmenarii au tîlhărit-o, au siluit-o în găști succesive, au hulit-o, i-au umilit seniorii și i-au alungat urmașii, pentru ca mai apoi să o lepede în haznaua istoriei.

Căpeteniile:

Ion Iliescu – în 3 „runde‟
22 decembrie 1989 – 20 mai 1990 – Președintele provizoriu al României
20 mai 1990 – 11 octombrie 1992 – Președintele României
11 octombrie 1992 – 17 noiembrie 1996 – Președintele României

Emil Constantinescu
17 noiembrie 1996 – 10 decembrie 2000 – Președintele României

Ion Iliescu – cea de-a 4-a „rundă‟
10 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004 – Președintele României

Traian Băsescu – 2 „runde‟ și 2 suspendări
21 decembrie 2004 – 21 decembrie 2014 – Președintele României
Suspendat (1) între 20 aprilie – 23 mai 2007 – interimat asigurat de Nicolae Văcăroiu
Suspendat (2) între 9 iulie – 27 august 2012 – interimat asigurat de Crin Antonescu

Klaus Iohannis
21 decembrie 2014 – Președintele României în funcție – concluziile, la sfîrșitul mandatului

Cabinetele conduse de către premierii:
1. Petre Roman – FSN
26 decembrie 1989 – 28 iunie 1990 – Roman I
28 iunie 1990 – 30 aprilie 1991 – Roman II
30 aprilie 1991 – 16 octombrie 1991 – Roman III

2. Theodor Stolojan – FSN
16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992

3. Nicolae Văcăroiu – PDSR
19 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996

4. Victor Ciorbea – PNȚCD
12 decembrie 1996 – 17 martie 1998

Gavril Dejeu – PNȚCD – prim-ministru interimar
30 martie – 17 aprilie 1998

5. Radu Vasile – PNȚCD
17 aprilie 1998 – 13 decembrie 1999

Alexandru Athanasiu – PSDR – prim-ministru interimar
13 decembrie 1999 – 22 decembrie 1999

6. Mugur Isărescu – independent
22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000

7. Adrian Năstase – PDSR/PSD
28 decembrie 2000 – 21 decembrie 2004

Eugen Bejinariu – PSD – prim-ministru interimar
21 decembrie 2004 – 28 decembrie 2004

8. Călin Popescu-Tăriceanu – PNL
29 decembrie 2004 – 5 aprilie 2007 – Tăriceanu I
5 aprilie 2007 – 22 decembrie 2008 – Tăriceanu II

9. Emil Boc – PD-L
22 decembrie 2008 – 23 decembrie 2009 – Boc I
23 decembrie 2009 – 6 februarie 2012 – Boc II

Cătălin Predoiu – independent – prim-ministru interimar
6 februarie 2012 – 9 februarie 2012

10. Mihai Răzvan Ungureanu – independent
9 februarie 2012 – 7 mai 2012

11. Victor Viorel Ponta – PSD
7 mai 2012 – 21 decembrie 2012 – Ponta I
21 decembrie 2012 – 26 februarie 2014 – Ponta II
5 martie 2014 – 17 decembrie 2014 – Ponta III
17 decembrie 2014 – 22 iunie 2015

Gabriel Oprea – UNPR – prim-ministru interimar
22 iunie 2015 – 9 iulie 2015

12. Victor Viorel Ponta – PSD
9 iulie 2015 – 29 iulie 2015 – Ponta IV

Gabriel Oprea – UNPR – prim-ministru interimar
29 iulie 2015 – 10 august 2015

Victor Viorel Ponta – PSD
10 ugust 2015 – 5 noiembrie 2015

Sorin Cîmpeanu – ALDE
5 noiembrie 2015 – 17 noiembrie 2015

13. Dacian Cioloş – independent
17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017

14. Sorin Mihai Grindeanu – PSD/independent
4 ianuarie 2017 – 29 iunie 2017

15. Mihai Tudose – PSD
29 iunie 2017 – prim-ministru în funcție

Să-i uităm?! Să-i iertăm?! Nicidecum! Niciodată!

Iată doar cîteva exemple concrete, din ceea ce înseamnă devastarea României:

– În 1989 România era a patra ţară din lume care încerca să producă totul la nivel intern, pentru ca mai apoi să urmeze distrugerea pe toate planurile.

– Combinatul de oţeluri speciale de la Tîrgovişte, parf și pulbere;
– singurul Combinat de Apă grea din Europa de Est, din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, a dispărut;
– Uzina de Valorificare a Cenuşelor de Pirită din Turnu Măgurele, care producea tone de minereu de fier a fost pulverizată. Combinatul de Îngrăşăminte Chimice din Turnu Măgurele, de asemenea, a fost închis.
– Industria brașoveană a fost spulberată – Uzinele Hidromecanica, Tractorul, Roman SA, ca și FARTEC SA., Uzina R din Feldioara (pentru prelucrarea uraniului), Rulmentul, Metrom, Uzina 2. Uzina Mecanică Tohan, producătoare de biciclete, motorete, dar în principal de armamanet care aducea României tone de valută, au fost pulverizate
– Combinatul Viromet Victoria, unitate de referință a Industriei chimice, a avut aceeași soartă;
– când Năstase a privatizat Petrom la pachet cu Arpechim, a condamnat la dispariție și Oltchim-ul;
– Industria Sîrmei Cîmpia Turzii.

Printre numeroase altele, mai reținem:
– înainte de ’89, România avea proiecte pentru cinci centrale nucleare la Cernavodă. Adio, s-au dus!
– Fabrica de becuri Fieni, care aducea valută, s-a stins…
– Combinatul Siderca din Călăraşi, producător de cale ferată a fost „valorificat‟ la fier vechi;
– Falimentarea cu bună-știință a Complexului Energetic Hunedoara, constituit din Combinatele de la Deva și Tîrgu Jiu, unici producători de energie electrică din cărbune, au fost rase.
– vînzarea Petromidia a creat o pagubă uriașă;
– Compania CFR a fost jefuită – circa 120.000 de vagoane au fost exportate în regim de fier vechi. Ceea ce mai există, aparține în mare măsură, sectorului privat. Din cele 11.000 de vagoane de călători, existente în anul 1989, astăzi mai avem doar 10%, și acelea cu aspect de care mortuare. Aveam 4.400 de locomotive, din care au rămas 1.500. Din 142.000 de vagoane de marfă au rămas doar 8%. Gările, fie au fost lăsate în ruină, fie au fost vîndute, fie cele rămase arată ca după bombardament;
– Dacă după 1918, România avea o rețea de 11.000 de km de cale ferată, astăzi mai are 10.777 de km, mai mult de o treime fiind nefuncțională (a se citi furată). Am evoluat, da?

Nu în cele din urmă,
– Fortus Iaşi, ultimul Combinat de Utilaj Greu din România, a fost și el înfrînt;
– flota maritimă de transport, care deținea 288 de nave, a fost furată/vîndută cu pavilion cu tot;
– Uzina ARO care, conform aprecierilor specialiștilor, fabrica una dintre cele mai bune mașini de teren din lume, a încheiat cursa la data de 26 septembrie 2003;
– Combinatul Siderurgic Galați – după ce s-a investit considerabil în retehnologizarea acestuia, a fost făcut cadou;
– Uzina Republica, primul mare exportator de țevi petroliere al României a fost pulverizată;
– Fabrica de Avioane Craiova, așijderea;
– Tepro Iaşi – cel mai mare producător de țevi sudate din Europa de Est – a rămas în memoria românilor și din cauza asasinatului comis de către Frantisek Priplata, care a fugit din România, înainte de condamnare, pentru ca ulterior, statul român să acorde investitorului străin despăgubiri de milioane de euro ;
– Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino‟, în urma numeroaselor tentative de „asasinat‟, s-a reușit anihilarea acestuia;
– Fabrica de ceasuri „Victoria‟ Arad a dispărut;
– Fabrica de produse lactate Lactis SA Iași, care aproviziona zona Moldovei și nu numai, este doar o amintire;
– Rocar București, care fabrica autobuze pentru piața internă dar și pentru export – în Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Madagascar, Benin, Burundi, Irak, Columbia, SUA sau Germania De Est, a fost pusă la pămînt;
– Uzina Constructoare de Maşini (UCM) Resiţa, care producea echipamente navale, motoare grele, locomotive, hidroagregate energetice, echipamente pentru termocentrale și alte asemenea, după un parcurs de 200 de ani, a sucombat;
– ICE Felix – producătoare de calculatoare de performanță, extrem de apreciate în Cehoslovacia, R D G, Polonia, Ţările din Orientul Apropiat, China și alte asemenea;
– Poșta Română, care funcționează astăzi în regim de avarie;
– Loteria Română a fost „externalizată‟;
– Delta Dunării a fost „privatizată‟;
– Întreprinderea de Pescuit Oceanic din Tulcea, al cărei patrimoniu o plasa între primele cinci flote de pescuit oceanic din lume, s-a dus;
– Litoralul românesc este o paragină totală….

– Fabricile de țigarete, ca și tutunul românesc au dispărut de asemenea;
– coloşi precum Nicolina sau Terom Iași prăduite;
– fabricile de zahăr, de ulei de floarea soarelui, de conserve și alte asemenea, au dispărut;
– numeroase avicole din țară au fost zburătăcite în beneficiul potentaților, ca și Comtim Timișoara, redenumită ferma Smithfield
– majoritatea stațiunilor balneoclimaterice au fost devastate – de referință, fiind ruinele Băilor Herculane dar și numeroase altele. Aș aminti aici și apele minerale românești, care fie se duc pe Apa Sîmbetei, fie îngroașă conturile potentaților de aiurea…

– devastarea Industriei de muniție și armament – pe lîngă Uzina Mecanică Tohan – pe care a amintit-o, Uzina Automecanică Moreni – producătorul român de transportoare blindate, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Mija, Carfil Braşov și nu numai;
– Uzina de pompe nucleare Aversa – , singura fabrică de acest fel din Europa de Est. Peste 60% din pompele de apă erau destinate exportului – în Rusia, ţările arabe, Egipt, în Irak pentru irigații ș.a.m.d.
– Valea Jiului depopulată, ruinată…
– fabricile de bere eliminate, iar cele rămase produc aceeași bere sub mărci străine;
– Uzinele Vulcan, Republica au avut, de asemenea, final dramatic pentru economia românească;
– Cercetarea românească a fost strangulată – invențiile, inovațiile au fost obstrucționate, chiar dacă, din resurse proprii de cele mai multe ori, inventatorii români obțin constant aur la saloanele de Inventică de la Geneva, invențiile nu sînt valorificate în România;

E-n regulă, toate acestea erau urme ale comunismului, le-ați distrus. Foarte bine, eroilor! – dar ce ați făcut în loc? Nimic! Pardon, ați făcut mall-uri, blocuri de locuințe la prețuri exorbitante, ori ați lăsat terenurile năpădite de gunoaie.

Pe urmă,
– școli, spitale închise, localități intrate în faliment, media de vîrstă scade dramatic, invers proporțional cu natalitatea;

– retrocedările de terenuri și clădiri, cele mai numeroase frauduloase, supraestimate, din care s-au înfruptat jefuitorii prin complicități de răsunet;

– Tezaurul României abandonat Moscovei;

– infractori internaționali, asasini economici au jefuit România sub privirile noastre galeșe, ca să nu spun tîmpe!

– patrimoniile Sindicatelor, ale UTC, PCR, BTT au fost înghițite de șacali;

– fondul de pensii ca și patrimoniul uriaș al Casei de pensii a fost dijmuit;

– marmura, zăcămintele de aur, de argint și alte metale rare au fost concesionate (vîndute) ori însușite hoțește;

– Fodurile Solidaritatea, Libertatea – încă din decembrie ’89, românii entuziaști au depus sume considerabile pentru reclădirea României ieșită din comunism și pentru victimele Revoluției – au fost trecute sub tăcere, nimeni nu a spus cine, în ce scop au fost folosite acele sume rămase necunoscute;

– miliardul de dolari din Bancorex s-a evaporat, fără ca cineva să răspundă ori să restituie sumele însușite. Aici, trebuie să amintim și colosala sumă de 5,7 milioane de euro extrasă din Bancorex și irosită pe aberația „Eterna și Fascinanta Românie”, album care dacă era tipărit cu aur și tot nu ar justificat suma. Își mai amintește cineva numele Adrian Costea, omul de afaceri care a încheiat contractul pentru editarea albumului cu Viorel Hrebenciuc, reprezentantul de la acea vreme (1995) al Guvernului Văcăroiu?!

Să nu uităm Canalul Siret – Bărăgan, din a cărui lungime totală de 198 de km, din 1987, cînd au început lucrările și pînă în 1989 s-au construit 50 de km. De atunci nu s-a mai construit nimic, iar ceea ce a fost făcut s-a degradat de-a lungul a 3 decenii. Din în cînd în cînd, guvernanții mai abordează subiectul pretinzînd că alocă fonduri semnificative pentru studii de fezabiltate, pentru milioane de alte intenții menite să conducă la continuarea lucrărilor. În realitate, banii sînt furați – fie pentru susținerea campaniilor electorale, fie au intrat direct în conturile (i)responsabililor. Numai în anul 2013 au fost alocate 8 milioane de lei, din care nu s-a realizat nimic! Cine investighează această tîlhărie? Nimeni, desigur!
Ar fi fost prea frumos să se finalizeze acest proiect, nu-i așa? Am fi avut agricultură, turism, transport de calitate superioară, la prețuri minime, ca să nu mai spun că devastatoarele inundații anuale din Moldova ar fi rămas doar amintiri.

Cine s-a înfruptat din cele de 600 de săli de cinematograf existente în România în 1989 și dispărute ca-n filme? Sume colosale au intrat în conturile celor care le-au închiriat, transformîndu-le în săli de bingo cluburi de noapte, pentru ca mai apoi să le vîndă succesiv, pînă cînd li s-a pierdut urma. Sînt acei tîlhari care astăzi ne zîmbesc batjocoritor din topul milionarilor pretinzînd că s-au descurcat!
Să mai întreb și de studiourile cinematografice Buftea?
Să mai întreb, retoric, desigur, de ce marile capitaluri externe ocolesc România?

Pentru toate acestea, ca și pentru numeroase altele, toți sîntem vinovați, sîntem chiar complici ai devastatorilor, pentru că am fost ignoranți.

Nu în ultimul rînd întreb, degeaba desigur, cine răspunde pentru dramele celor peste 5 milioane de români plecați în lume pentru a supraviețui?
Cine este responsabil pentru copiii acestora, lăsați, de regulă, în grija bunicilor? Știm bine, dar nu ne pasă, că mulți copii s-au sinucis de dorul părinților, iar cei rămași în viață sînt mutilați sufletește din cauza lipsei de afecțiune, de educație, fiind astfel ratații care vor urma.

Unde au fost românii cînd Țara lor a fost jefuită, cînd peste 60% din pămîntul României a fost vîndut străinilor?
Ce merită românii care nu au nicio reacție pentru că sînt furați și mințiți în continuare?

Să-mi fie iertat, dar un popor educat nu ar fi acceptat toate acestea și numeroase alte devastări.
Mai amintim sporadic, timid de defrișările care au jupuit munții Țării, fără nici un efect, desigur. Uităm însă de cele peste 2.000 de întreprinderi desființate, dintre care am amintit aici doar cîteva, multe dintre acestea fiind de referință în lume.
În altă ordine de idei, ce fac românii pentru ca să nu mai fie alimentați cu produse care nu îi hrănesc, ci îi ucid? Nimic! Adică papă otravă pentru a se muta în grabă în cimitire…

Pentru numele lui Dumnezeu, treziți-vă! Luați atitudine, cereți ca hoții autohtoni și cei de aiurea să fie cercetați, judecați și pedepsiți pentru faptele lor, conform legislației românești în vigoare!

Asumîndu-mi riscul de a fi înjurată, îmi îngădui să vă rog, să vă sugerez ca pentru început, să nu mai alegeți capcana „all inclusiv‟, ci să vizitați locuri civilizate, unde omul este respectat pentru că se respectă.

Cei care vă permiteți, vizitați, țări, spații civilizate pentru ca să vedeți cum se trăiește în mileniul trei. Să-mi fie iertat, dar atîta timp cît vom acorda mai multă atenție enzimelor digestive în detrimentul spiritului, ni se va aplica statutul fugiților din specie!

Chiar și atunci cînd ne petrecem vacanțele în locuri civilizate, nu ne informăm cu privire la istoricul zonei, nu alegem teatre, muzee, catedrale ori alte spații care înfățișează amprente bine conservate ale culturii, ale istoriei acelor locuri, care fac dovada evoluției. Nu! Din nefericire, cei mai mulți dintre noi „parcăm‟ doar în restaurante, la terase și alimentăm, că doar sîntem și noi mașini… După ce băgăm carburant en gros, sigur că nu mai avem potențial pentru că sîngele coboară la digestie, creierul rămîne anemic, picioarele sînt grele, inima își pierde cadența iar spiritul își dă obștescul sfîrșit lăsînd materia să bîntuie alandala, pentru a se integra apoi perfect, în marea grădină zoologică, numită pompos „stat de drept‟
Atîta timp cît orizontul nostru se va mărgini doar la a supraviețui și nu la a viețui civilizat, onorabil, nu vom ieși din haznaua în care ne-au aruncat, fără excepție, toate lichelele care pretind că au condus Țara în ultimii 27 de ani!

Cum este posibil ca 4.000.000 de seniori să fie recompensați cu 200 de euro/lună, după o activitate de circa 40 de ani, timp în care au muncit, au cotizat, au plătit taxe și impozite pentru ca România să evolueze. Termitele neamului au furat, au distrus tot ce au făcut pensionarii de astăzi, cărora li se fură, da, acesta este termenul real, li se fură, pentru că se lasă mințiți cu privire la valoarea mizeră a punctului de pensie, cu privire la recalculări, celor care se încadrează în grupele 1 și 2 de muncă.

Cei mai mulți dintre salariați sînt retribuiți în batjocură, în vreme ce tîlharii, jefuitorii, trădătorii și-au stabilit salarii, pensii de mii de euro pe cap de infractor internațional !

Tinerii sunt motivați doar să părăsească România, nefiind puși în valoare în țara lor.

Cum să evoluăm dacă preferăm vedete cu termen de valabilitate de maxim un an, în detrimentul marilor personalități?!

Ce fel de stat de drept este acesta în care infractorii acționează în voie fără ca autoritățile să apere cetățeanul:
De pildă,
– seniori neputincioși sînt deposedați de case, cu acte false, de bunuri, cazuri în care Justiția nu funcționează;
– celebra deja, „metodă accidentul‟ îi jupoaie pe nefericiții de bună-credință, oameni cinstiți care nu își pot imagina că sînt mințiți, jefuiți;
– numeroși oameni au fost nenorociți, au rămas pe drumuri pentru că s-au trezit că trebuie să achite credite la bănci pe care nu le-au accesat, fără ca autoritățile statului să intervină eficient pentru a-i salva. Cum este posibil așa ceva?

Cum este posibil ca lichelelor care au furat milioane de euro să nu li se pună sechestru pe averi, iar atunci cînd justiția face dovada că au furat să li se confiște totul și să fie încarcerați corespunzător faptelor comise?

Tu, române accepți să fii manipulat cu dezbateri televizate mincinoase, te lași anesteziat cu spoturi publicitare imbecile:
– ia tigaia potrivită neamule, la un preț incredibil de mic, numai 50 de euro bucata (!)
– înfruptă-te pe săturate cu antidiareice, cu anticoagulante, antifonează-te cu lubrifiante pentru zona genitală și cea anală, cu stimulente pentru prostate cu termen de valabilitate expirat etc, etc, etc.
– ai mai multe kg decît îți permite bugetul, consumă Fill Slim și garantat îți va muri… speranța de viață;
– ia române, vagisan, unguente unisex, administrate fără prescripție medicală, pe cale orală, anală…., după cum te duce mintea ș.a.m.d.
– dacă te taie cele necesități fiziologice, adică ai mai multe scaune fără mese, ia smikactiv go, nu de alta, dar hîrtia igienică se tot scumpește.

Cam așa suntem abordați, așa arată tabloul care înfățișează România.

Pentru ca toate acestea să meargă ca unse, mass media au fost mogulizate, mesajele subliminale au maximă eficiență, mediul academic este coordonat spre involuție, toate categoriile ocupaționale sînt deprofesionalizate, agricultura autohtonă redusă aproape la zero…

Într-o țară plină de sărmani, unii sîntem fantastici, alții fanatici! În traducere liberă, parveniți, lași, interlopi, oportuniști, ignoranți și subspeciile. Sărăntocii trebuie să moară de foame, în regim de urgență!

va urma…

16.08.2017...

Aroganțe de sezon…

2 Răspunsuri

Vicleanul inteligent izbutește cu ușurință să te aducă în postura în care să îți ceri scuze, chiar și atunci cînd evidențele arată că ai dreptate.

Vicleanul prost minte, trădează, înșeală, ignoră veridicități, pentru ca mai apoi să le invoce.

Vicleanul arogant îi cataloghează pe tineri ca fiind „frumoși și liberi”, ceea ce sugerează că ar fi valoroși doar din punct de vedere biologic, vremelnic însă…. Oare de ce nu, „tinerii deștepți și liberi”?! Mmm, deștepții liberi înlătură măștile…

Diferența dintre vicleanul inteligent și cel prost este că primul aplică cinic principiul machiavelic, „scopul scuză mijloacele”, în timp ce ipocritul prost, duplicitar fiind, are capacitatea de a se trăda chiar și pe sine…

Societate schizofrenică ?!

13 Răspunsuri

Deși mi-am promis că oricît de aberante, fulminante ori fascinante ar fi evenimentele socio-politice, orice-ar fi, îmi bag tocul în Steaua polară și nu voi mai aborda niciodată astfel de subiecte, iată-mă defulînd.

În ciuda faptului că „Magnatul Asigurărilor‟, Dan Adamescu a fost depus cu discreție în parcare pentru veșnică odihnă, devenind astfel doar o amintire, bocitoarele – deloc dezinteresate – nu contenesc să-l jelească. Nu mă refer la cele care-s posesoare de contract de muncă pe durată nedeterminată de la România liberă și de la Academia Cațavencu, ci la jeluitoarele debusolate care bolborosesc fraze fără nicio noimă: „Aoleu, aoleeeu, a murit în pușcărie, ca un cîine…‟.

Alo, pot să înțeleg că România este pe cale de dispariție, dar vă atrag atenția că ați încurcat textele. Dacă tot vreți să-l trimiteți în zoologie, corect ar fi să spuneți curat că Adamescu nu și-a dat obștescul sfîrșit ca o javră de mahala, într-un spital infect, nedotat, așa cum pleacă mai toți românii „obișnuiți‟, ci conform spuselor propriei nurori, a plecat în veșnicie ca un cîine de lux, dintr-un spital privat în care a fost tratat din luna septembrie 2016, adică cea mai mare parte a perioadei de detenție executată.

Și pentru ca circul să fie total iar asistența să capete ireversibil buba la cap, fiul magnatului ne spune că deși bolnav fiind, răposatul a fost maltratat chiar și atunci cînd se afla în arest la domiciliu – „singur și fără nici un ajutor, a căzut din pat‟ și alte asemenea nerozii. Bine, dom’le Alexander, chiar ne crezi tîmpiți sau ai uitat să minți în Limba română?
Posesorul unei averi de circa 700 de milioane de euro nu-și permitea personal care să-l îngrijească, cel puțin acasă, dacă nu chiar și la „Prăvălie‟, că de, doar a fost primul om în stat o vreme. Nu, nu la Cotroceni era primul, ci la avere. La Palat, spun gurile zglobii, că doar cotiza pe vremea Băselului. Deh, legende!
Glumești tinere, ori ne crezi mai proști decît sîntem?! Sau îți imaginezi că românii nici măcar televizoare nu mai au (mai bine-ar fi!) și nu au putut să vadă că răposatul era însoțit de 4-5 gărzi de corp chiar și în deplasările făcute la DNA ori în sălile de judecată? Asta cu căzutul din pat ne-a mai spus-o și nora defunctului, dar e de-nțeles, fire plăpîndă fiind, probabil că vremelnic a sărit de pe axă, nemaiputînd să înțeleagă faptul că la gabaritul pe care-l avea, jeluitului i-ar fi crăpat toate oasele în urma impactului. Glume…

Se-nțelege, presupun, că nefericitul magnat, Dumnezeu să-l ierte, nu m-a deranjat cu nimic, nici moștenitorii dealtfel, numai că urmărind grozăviile rostite, era cît pe-aci să mă pricopsesc, nu cu miliarde pentru că n-am talent, ci cu un fascinant strabism. Slavă Domnului, am rămas doar nițel cam holbată, sper să-mi revin, de nu, m-oi mira mereu că doar am pentru ce.

Ei, după cum știm, un necaz nu vine niciodată singur; se pare că sîntem pe cale să rămînem și fără vedete. Atins pesemne de amnezie, Șerban Huidu a purces la mitingul anticeva pentru ca să strige „democrație fără amnistie‟, „penalii la pușcărie!‟, „țara cere fără grațiere‟ și alte asemenea. E limpede, nefericitul nu-și mai amintește că în urmă cu 6 ani a ucis 3 oameni fără ca să fie încarcerat nici măcar o zi. Impresionant! Ferească Dumnezeu, băiat tînăr cu mințile rătăcite!

Salvarea noastră vine fix în plin torent al știrilor „bombă‟, atunci cînd apare simpaticul Florin Condurățeanu cu tămăduitorul salut „Vă pup pe suflet‟, recomandîndu-ne unguent pentru articulații defecte, neînțelegînd că cei mai mulți dintre noi avem nevoie de tratament la cap. Timpit spot publicitar! Ca vremurile! Mmm, cîștigă și omul un ban cinstit, pînă cînd să achiziționeze Intercontinentalul va mai sta vreo sută de ani la taclale cu Eroul de la Sevilla. Pfiii, ce vremuri!

Deși este bineștiut că România este țara tuturor surprizelor, iaca poznă! În plină iarnă a căzut o Prună de aiurea, fix în mijlocul protestatarilor care cereau stoparea abuzurilor majorității PSD – ALDE în justiție și renunțarea la ordonanțele de urgență privind grațierea și amnistierea mascată a unor infracțiuni. Spre norocul ei nu a nimerit în gura unui protestatar înfometat, astfel încît a putut fi recunoscută – era chiar fostul Ministru al Justiției, Raluca Prună, care hăăăt, demult, în iulie 2016 a declarat că în penitenciarele suprapopulate din România sînt condiții proaste de 26 de ani, fapt pentru care, spunea că nu exclude inițierea unor amnistieri sau grațieri, care vor fi precedate de dezbateri publice. Potrivit stiripesurse.ro, „Nu exclud niciun fel de măsură, pot fi amnistieri, pot fi graţieri, pot fi, de pildă, aşa-numitele recursuri compensatorii în care, dacă se constată că îţi execuţi pedeapsa în condiţii precare, cum a făcut Italia, la 10 zile de executare a pedepsei în condiţii de precaritate primeşti o zi liberă, dar toate aceste lucruri trebuie analizate”, a explicat Prună.
După numai cîteva luni, ministrul de atunci combate scandînd „democrație fără amnistie‟. Păi e frumos, Doamna Ministru să vă autocombateți? Nu numai că nu este frumos, e chiar degradant în ceea ce vă privește! Și pe urmă, tot Dumneavoastră sînteți cea care ați recunoscut că ați minţit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dispuneți de un buget de aproape un miliard de euro pentru şapte penitenciare, deşi în realitate Guvernul nu avea această sumă în buget, argumentînd că declaraţiile „erau nişte bune intenţii”. Descalificant!

Între timp, așa, pentru relaxare, în urma audierilor în Comisia de Control al Serviciului Român de Informații, directorul Eduard Hellvig, a precizat: „Sîntem martori în aceste zile la o divizare în societatea românească, la atacuri fără precedent la adresa instituției al cărei director sînt”.
Of, m-am mai liniștit puțin. Mă alarmasem degeaba, credeam că societatea românească este schizofrenică. Acum știm precis că nu mai avem multă treabă – de la divizare pînă la disoluție mai facem un pas, doi și gata, am terminat!
Pe de altă parte, Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat că din raportul Comisiei de control din cadrul SRI se confirmă faptul că Florian Coldea și Sebastian Ghiță au fost împreună în insulele Seychelles și în Italia. Îmi place, foarte eleganți domnii Țuțuianu și Eduard Hellvig! – pomana porcului din vie a fost trecută la omisiuni. Protejează femininele. Merită aplauze.

În toată nebunia aceasta, cel mai mult îmi place atitudinea Președintelui Klaus Iohannis. Ăsta da, bărbat! Neînfricat, cu verbul în laringe și cu zîmbetul pe buze a descins în mijlocul protestatarilor „asemeni miilor de români, ca să-mi arat indignarea că o gașcă de oameni politici vrea să schimbe legislația, vrea să slăbească statul de drept. Sînt zeci, sute de politicieni cu probleme penale. Oamenii pe bună dreptate sunt indignați. Este inadmisibil” – a spus Iohannis.

În replică, ușor anesteziat, rămas undeva prin anii ’90, Liviu Dragnea a concluzionat: „Președintele României e în fruntea unei noi mineriade. E început de lovitură de stat.‟
Păi bine măi ’nea Președintele Camerei, confunzi disoluția cu mineriada? Se poate?!

Ei, și? – pare să fi răspuns indirect Iohannis, zîmbind larg și acționînd fix după pofta inimii. Am poporul meu, îl fac cum vreau eu!

Așadar, sîntem schizofrenici ?!
Nici vorbă! Sîntem inimitabili, iremediabili, irepetabili!
Susținătorii Stîngii îi acuză pe cei ai Dreptei și invers, firește – unii sînt „ciuma roșie‟, ceilalți sînt soroșiști, copiii își înjură părinții, părinții își dezmoștenesc copiii, prietenii își spun vorbe grele, nebunii se bucură, iar războiul între Palate continuă…
Noapte bună, România!

n.a.:
Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu personajele care se simt lezate, poate trezi la realitate!

Epistolă către Dumnezeu

13 Răspunsuri

Sîntem săriți de pe fix, Doamne. Prezențe malefice – lipsiți de simțul măsurii, ipocriți, distructivi, invazivi, egoiști, ignoranți, agresivi, abuzivi… Adverbul „împreună‟ a devenit impracticabil!
Mai fă-ne Doamne o dată. Te rog, fă-ne mai buni, fă-ne înțelepți, onești, altruiști… Fă-ne cum ne-ai promis, după chipul și asemănarea Ta, pentru că așa cum sîntem, prea ne asemănăm cu toți dracii.

Desigur, îmi amintesc dojana lui Tolstoi: „Cu ce drept îi judeci?“. Nu judec pe nimeni, nu mi-aș permite pentru că nu mă exclud, doar mă mir și mă tem.

Nebunia socială este mai periculoasă decît nebunia clinică – ne avertizează psihiatrii, psihologii şi sociologii. Noi, cei marcați de trecut, cu sufletele mutilate de suferinţe şi de experienţe negative, fie și nediagnosticați, alcătuim această societate degradată, anomică, nihilistă.
Am pierdut cadența, Doamne. Sîntem grăbiți, mimetici, nocivi, lacomi, precipitați. Funcționăm invers proporțional cu normele pe care le invocăm; raportul între bine şi rău este atât de flexibil încît evadăm cu ușurință dintr-o bună-cuviință excesivă la mitocănie devastatoare astfel încît omul educat, manierat poate deveni vulnerabil dacă nu sancționează explicit impolitețea, bășcălia, sudalmele, mișelia.

Liderii ne sînt dați cu voia Ta? Dacă este așa, de ce îngădui să ne conducă numai rebuturile creației Tale? Pentru ce îi lași stăpîni pe viețile și pe morțile noastre? De ce îngădui ca să fim tratați ca materie primă pentru malaxorul bezmeticilor văduviți de o minimă igienă morală?

Copiii, Doamne! Cum poți îngădui să fie înfometați, abuzați, abandonați, exploatați, uciși?
De ce lași ca seniorilor să li se reproșeze faptul că depășesc vîrstele eficiente exploatatorilor?
Știu, vei spune că permiți ca toate acestea să se întîmple spre îndreptarea păcătoșilor, dar inocenții ce vină au, de ce-i lași pradă nelegiuiților? Iartă-mă Doamne, dar Te rog nu uita că pînă la Judecata de apoi, prezumţia de nevinovăţie este un drept de care beneficiem toți, oricît de bezmetici vom fi.

Sau, poate că această superbă Planetă pe care ne lași să ne manifestăm, este un soi de Jilava a galaxiei, pe care ne-ai trimis pentru exorcizare. Dacă este așa, cu umilință Îți spun, ai ratat!
Mai bine iartă-ne Doamne, redă-ne iubirea și ne-om tămădui de toate relele!

Suflete încercănate

10 Răspunsuri

Refugiați într-o realitate secundă baladei de început, facem ca dimensiunea logică a existenței să se focalizeze pe contrarii ireductibile, care potențează valențele consumatorilor de iluzii cosmetizate. Barbarisme, instabilitate, extinderea războiului civilizațiilor, minciuni, șmecherii ieftine, carnagiu în Europa, false familiarități, suspiciuni, obscurantism, o ignoranță dezolantă. Umanitate ratată…

– Salut, Olga!
– Salut, prietene!
– Ești tristă?
– Nu, sunt decuplată.
– Ce faci, cum ești?
– Foarte bine, ca orice român inconștient.
– Ți-e a visare, ți-e a uitare?
Ți-e silă, ți-e milă, ți-e prea mult ori prea puțin?
Ți-e a lacrimă-n disconfortul dorului?
Te doare-n infinitul sufletului?
Ți-e imposibil?
Ți-e a sfîrșit și a-nceput?
Emigrează fără tine-n tăceri sonore,
reeditează-ți nașterea-n format rectiliniu
și-ntoarce-te-ntr-un alt „acum‟…

– Ah, ce intro impresionant! Din care …escu reciți?
– Dintr-o idée complice.
– Complicele sacrului, complicele dracului?
– Știu ce gîndești, ce simți. Da, trăim într-o lume stupidă, grosolană, ticăloasă, necuviincioasă, ireverenţioasă, contaminată de o degenerescenţă dusă până la fuga din specie…
– Vezi că știi, Radu. Nicio clipă nu te-am suspectat că ai fi emigrat în Capul Bunei-Speranţe.
– Știu că sîntem indiferenți, vanitoși, incapabili de emoții superioare. Supraviețuim într-un climat nerealist, agresiv, degradant, distructiv, frustrant. Rareori, dar invariabil sub pecetea complicității, criticăm fără a încerca să domesticim violența, mitocănia, ura, prostia.
– Prostia, zici. Dar unde-i prostia? Eu văd lumea în toată splendoarea ei, cu spaime, cu tristeți, cu speranțe. O lume decadentă sau inconștientă poate, anesteziată, în care individul…
– … este suspicios și agresiv, năucit de aventura existențială, întruchipare a neființei. Acesta este omul contemporan. O viciere profundă!
– Ești mînios?
– Nu, sînt prezent.
– În realitate, vrei să spui?
– Da, în realitatea mea, pentru că mi-am permis ca să încalc toate convențiile impuse.
– Destul. Să ne revenim, să privim și frumusețea existențială.
– O frumuseţe perisabilă şi inutilă, Olga. E atîta frumusețe, încît și la muncă și la shopping ori pe stradă, ai impresia că se desfășoară castinguri pentru industria de fashion pentru sinistrați, ori că se toarnă filme horror pe arterele principale ale orașelor europene. Planeta fierbe, Europa este ocupată de inamici invizibili, iar România… România a rămas cu pușca goală.
– Ești deprimat.
– Recunosc, sînt frustrat, am simţul estetic alterat… Fluxul trăirilor este copleșitor! Pe de o parte, m-am săturat de specia de bipezi agresivi, justițiari fără discernămînt, egoiști, ostentativi, văduviți de simțul măsurii, indiscreți, revanșarzi, pizmuitori. Mi s-a acrit sufletul de prezența politicienilor deliranți, cretinoizi, semidocți aroganţi, lacomi, hipoacuzici, agramați, decuplați de la realitate… Pe de altă parte, mi-e dor de oameni inteligenți, onești, civilizați, agreabili, înțelepți, de tipi blînzi, spirituali, generoși, manierați, sinceri, amuzanți, dezinvolți, buni, cu dragostea la purtător…
– Ei, da! Demnitate, responsabilitate, onoare, noblețe, iubire!
– Da! Da! Da!
– Ești fugit de-acasă, prietene!
– Nu sînt infailibil, dar nu mai vreau „acasă‟, în acest climat al degradării, al terorii, al promiscuității, al sufletelor încercănate de spaime existențiale. Vreau stabilitate și pace! Vreau lumină și bunătate! Vreau să tac!

Apărătorii patriei, variantă nouă…

Lasă un răspuns

În mersul meu pe cărările zilelor, deseori mi se întîmplă să uit să alimentez. Îmi amintesc doar cînd, brusc, oricît aș accelera, funcționez doar la ralanti și atunci alimentez din mers, ca MIG-urile. Astăzi însă, am manifestat un maxim respect pentru propriu-mi organism și undeva mai spre orele serii, am decis ca să… prînzesc în oraș. Și pentru ca răsfățul să fie total, am mers pe jos. Așa, ca-ntr-un joc, puțin îmi păsa de tumultul străzii – pendulam, cînd pe ritmuri de blues, cînd în armonii country și deodată, o amintire dintr-o mansardă, piiing! – a zvîcnit Engelbert Humperdinck – How I Love You. „Mă cuprinzi cu privirea, în felul tău special… Amm, la, la, laaa…”. Deodată, poiiing! – simt o lovitură în ceafă. M-a lovit trăsnetul! – mi-am zis, în curînd voi deveni o amintire. Păcat… Dar nu, nu mă lovise trăsnetul, ci bătuta pe loc, cu strigături. „Nu suna a îndemn, „Hai, hai! Da foaie verde și-o cucută, Hai să-i tragem o bătută …”, ci cu sudalme. „Fir-ați ai dracului de străini, filmați numai relele și urîtul din România și ne faceți de ocară în lumea largă…”
Pardon, cred că m-ați confundat cu Hillary Clinton sau Doamne ferește, cu Angela Merkel, îi spun bărbatului care îmi articulase energic o lovitură cu umbrela din dotare. De ce m-ați lovit?
Auzindu-mi rostirea în limba sa maternă, a rămas ușor descumpănit, după care a continuat ocara.
– De ce filmați aici?
– Făceam doar o fotografie acestui WC public, lăsat în paragină în plin centru civic. Nu credeți că este rușinos, păgubos? Vă place cum arată?
– Nu, sigur că nu-mi place, dar dumneavoastră vă plac rezultatele alegerilor locale? Asta am ales, asta avem, pînă și haznalele sînt lăsate de izbeliște. Halal nație! Aoleuuu…!
– Ce s-a întîmplat? Vă doare capul?
– Aoleuuu, nu! Pe dumneavoastră cred că vă doare. Nu cumva dumneavoastră sînteți de la…
– Nu. Sînt doar în trecere prin orașul dumneavoastră.
– Nu-i adevărat, v-am recunoscut după voce. Dumneavoastră sînteți… Vă rog, nu mă dați la televizor că divorțează nevastă-mea. Aoleeeu, cînd o să audă! Nici nu știți cît de mult vă iubește. E clar, divorțează! Vă doare capu’? V-am lovit rău, vă duc la spital…
– Nu vă faceți probleme, domnule. Credeți-mă, cînd văd că mai există astfel de apărători ai patriei, nici capul nu mă doare.
– Vă bateți joc de mine. Vă rog să mă iertați.
– Cum să-mi bat joc? Nu obișnuiesc…
– Mă iertați?
– Pentru ce? Nu vă faceți probleme, vă înțeleg năduful, și mie-mi vine uneori să le aplic unora cîte o corecție dar ar fi inutil, prea tîrziu… Vă mulțumesc frumos, m-ați eliberat din capcanele gîndului, mi-ați normalizat cadența.

Românul, acest magician care ne oferă – supérfluu – spectacolul vieții, purtîndu-ne printre lacrimi și hohote de rîs, între năzuințe și realitate… Românul, din cînd în cînd, apărător al patriei, variantă nouă…

Lista sufletului

1 Răspuns

Cînd auzi sunetul dorului cum se rostogolește în microcosmosul sufletului, ai nevoie de o compresă cu amintiri călduțe.

Nu din pedanterie, nici în scop terapeutic, ci dintr-un reflex aproape necunoscut, Olga s-a refugiat în solitudine pentru a cutreiera potecile trecutului, un trecut ce părea a fi situat între niciodată și veșnicie. Cuprinsă de combustia emoției revederilor îndelung amînate, era pe punctul de a saluta prima amintire, cînd, ding-ding-dong… Vrăjmașul fără de care nu mai putem trăi – telefonul.
– La mulţi ani cu sănătate/Să vă dea Domnul tot ce doriţi… La anu’ și la mulți ani! Bucurii, lumină, iubire, prosperitate! Anul 2016 să-ți aducă…
– Îți mulțumesc frumos, Radu. La mulți ani!
– Ești supărată? Te simți rău?
– Sînt cît se poate de bine. Eram la o întîlnire cu…
– Spuneai că vei petrece în familie. Ai ales alt program?
– Nu. Sînt cu ai mei, dar cînd ai sunat, tocmai eram la o întîlnire cu amintirile.
– Olga, ți-ai pierdut cipul? Ce întîlnire, ce amintiri? Este noaptea de revelion, lumea petrece iar tu hoinărești printre amintiri?!
– Dragul meu, noaptea trecerii într-un nou an este motiv de bucurie, dar presupune și un bilanț, o trecere în revistă a reușitelor, a rateurilor. Este momentul cînd îmbrățișăm amintirile lăsate de ai noștri plecați la stele.
– Olga, hai la noi. Te rog. Vin să te iau. Paul, fiul meu cel mic, tocmai mi-a spus că sînt socru mare, mi-a prezentat-o pe Delia, viitoarea noră.
– Felicitări! Să fie într-un ceas bun!
– Oh, după ce am văzut-o, am înghițit testamentul. Hai, vino să sărbătorim evenimentul.
– Care dintre evenimente? Logodna, sau… Aoleu, cum vei digera atîtea case, mașini, obiecte de artă… Mă tem că te paște o indigestie.
– Fii liniștită, doar nu crezi că am înghițit și declarația de avere…
– Radu, înțeleg și respect solemnitatea momentului, dar… Ne vedem la nuntă.
– Mă vrei? Mă iei? Mă accepți? Vei spune da?
– Radu, testamentul! Ești pe cale să intri în șoc anafilactic, cheamă imediat un medic. Nu poți, nu ai voie să ratezi nunta copiilor!
– Chiar dacă nu am fost coleg de școală cu Einstein, tot înțeleg ce spui. De ce mă respingi? Vrei să intru în refuz de hrană?
– Hm, după ce ai înghițit testamentul!?
– Înțeleg, dar nu voi putea să înghit și propria-mi biografie, ar fi inutil.
– Radu, în tumultul acestor Sărbători de iarnă, o persoană pe care nici măcar nu am întîlnit-o, dar pe care o cunosc de o mie de ani, mi-a trimis un mesaj copleșitor, un mesaj-postulat, firește, fără conotații amoroase, care conține și răspunsul pe care ți-l datorez: „…Sufletul are lista lui cu cei pe care-i recunoaște și-i alege. Și aleși rămîn…” Să mă ierți, dar n-a fost să fie.
– De-aș avea proprietățile păsării Phoenix, poate-aș năzui…

Estetica unei aniversări

2 Răspunsuri

Viața, această narcoză seducătoare!
Supraviețuim într-o lume expandată. Destine parcurse cu sfîșieri, cu nebunie, rareori cu demnitate. Cu vicisitudini, cu nedumeriri, cu iubiri, cu rateuri, cu deznădejdi, cu mirare mai ales. Adaugăm desigur, năzuințe, izbînzi, derapaje, absențe, curiozități, exasperări, înfrîngeri, derute, regrese interioare, umilințe, autoconfesiuni, speranțe…

După o îndelungată analiză a prezentului, dar mai ales a viitorului, Olga s-a hotărît să se adreseze unui specialist.
– Bună ziua, domnule doctor.
– Bună ziua, ia loc – îi spuse Andrei Gheorghiu, aparent absent de la această întîlnire, programată dealtfel.
– De obicei, voi doctorii spuneți sec: „dezbrăcă-te”. De ce să iau loc?
– Fă-te comodă, dacă dorești.
– Doctore, ești în pauza de masă, ori te-a atins aripa unei andropauze timpurii?
– Nici, nici. Sînt deportat într-un exil interior, într-o pauză de melancolie. Revin imediat.
– Scuze pentru deranj, mă reprogramez…
– A, nu, rămîi…
– Am rămas deja, mi-am făcut testul. E cert, sînt însărcinată.
– Felicitări!
– Mulțumesc, dar nu este tocmai ceea ce îmi doresc.
– Ai dreptate, felicitările vin ca o consecință a unei reușite, or, o ședință de amor nu este întotdeauna o izbîndă, nu-i așa?
– Pardon? Nu am venit la spovedanie. Amorul este problema mea, sarcina este problema ta, doctore.
– Ești în criză de paternitate?
– Sînt într-o criză existențială, nu mi-am dorit această sarcină. Nu vreau copil, prin urmare…
– Ahm, vrei să-i dai eject.
– Exact.
– Îmbracă-te.
– Îmi place, ești ludic, ca un delfin la întîlnirea cu omul, dar eu sînt aici pentru…
– Astăzi este ziua mea de naștere. Te rog, taci. Nu-mi spune la mulți ani. Ascultă-mă. Cînd ți-am spus că sînt deportat într-un exil interior, tocmai revedeam propria-mi foaie de parcurs. N-ai să crezi, dar nu am fost un copil dorit, și totuși, în ciuda tuturor demersurilor ucigașe, m-am întrupat și am ajuns pînă aici. Pentru că am venit din greșeală, nu mi-am sărbătorit niciodată nașterea. Te rog, fă-mi un cadou, păstrează copilul.
– Nu sînt malițioasă, dar ești țicnit, doctore!
– Desigur!
– Ești încă tînăr, ai sex-appel, îndrăznește!
– Am doi copii…
– Felicitări, să-ți trăiască!
– Ascultă, pruncul tău se află la granița ființei, acordă-i șansa la viață.
– Să-l condamn la viață, vrei să spui. Lasă gluma, eu am venit la obstetrician nu la psiholog.
– Ce este viața, Olga?
– Hm, evadări disperate spre libertăți efemere, risipiri… Să-ți ajustezi ființa mereu, fără intenția de a fi infailibil. Uneori am impresia că viața m-a uitat. Nici nu știu de cîte ori am ratat întîlnirile cu mine însămi, sau dacă totuși mi-am îngăduit astfel de tentative, habar n-am de cîte ori m-am autocenzurat încercînd să accesez doar episoadele izbînzilor, trăgînd cortina peste noaptea eșecurilor. Hai, gata joaca, exercită-ți profesia, doctore!
– Ai dreptate, realitatea este dură, nedreaptă, dar fascinantă uneori. Fiecare zi este un examen – zilnic, ceva din noi se transferă la cei cu care ne intersectăm. Deopotrivă însă, viața se-ntoarce ca un fluid într-un prezent care îmbracă viitorul în mantie de gală și astfel, cursa continuă.
– Starea de normalitate mi-ar fi deajuns, dar să știi, pentru mine viitorul va veni gol-pușcă și se va numi Andrei. Nomen est omen, doctore.
– Așadar, sărbătorim două veniri. Felicitări, doamnă!
– Estetica oricărei aniversări presupune viață, nu-i așa? La mulți ani, domnule doctor!