Arhiva lunii decembrie 2014

Estetica singurătăţii

Cînd este izbăvit de speranţe, cînd nu mai are cu cine să împartă tăcerile, smerindu-se, omul se înalţă în autoconfesiune, pentru a-şi mărturisi cu detaşare, izbînzile, căderile, rateurile, proiectele.
Pentru a reînnoi însă contractul cu viaţa, se impune un bilanţ riguros al foii de parcurs, ceea ce implică virtute, probitate, dar mai ales singurătate. Numai în singurătate îl poţi descoperi pe Dumnezeu, ceea ce poate fi o baie de frumuseţe.

Alo, păi de ce aprinzi lumînări doar pentru morţi? Aprinde şi pentru vii, ce ai cu ei sau nu-ţi mai aparţine nici unul, i-ai deportat pe toţi în trecut şi i-ai abandonat acolo? – aud că strigă cineva, cu glas baritonal.
Neştiind cu cine vorbea răzvrătitul, am făcut o închinăciune şi am plecat.
Hei, hei, heeei, te faci că nu auzi, femeie păcătoasă. – continuă omul mînios. Mă-ntorc, să văd cui îi adresa dojana. În biserică nu mai era nimeni, astfel încît nu mi-a fost greu să constat că păcătoasa eram chiar eu.
– Pentru că aşa vreau, creştine. Pentru că tot ce este viu, mai devreme sau mai tîrziu, se transformă-n amintire, pentru că va fi în mod absurd, trecut. Pentru că… Dar ce vă pasă dumneavoastră de viii mei, vi-s rude şi nu am aflat eu? Sau poate că nu aţi vîndut suficiente lumînări astăzi…
– Vă rog, nu vă mîniaţi, e păcat, sîntem într-un lăcaş sfînt. Eram curios care este motivul pentru care aprindeţi lumînări doar morţilor.
– Poate că sînt căzută în regnul animal ori în cap, sau poate că-s fugită în trecut, sau poate că astăzi este ziua morţilor mei.
– E clar, veniţi din lumea bună…
– Iertaţi-mă, chiar atît de rău arăt, am înfăţişare de infractoare?
– Nici vorbă, dar am observat că numai cei sus-puşi încalcă toate normele, scrise ori nescrise.
– Din păcate, aveţi dreptate. Personal, îmi repugnă bogăţia, domnule. Unde este bună-stare excesivă, duhneşte a lacrimi dospite, a hoţie, a sudoarea sinucigaşului, a destine mutilate, a umilinţă, a degradare, a penitenciar, a ruină şi a moarte, în cele din urmă.
– Să ne-nţelegem, nu toţi bogătaşii au furat.
– Desigur, nu. Doar cei care au putut. Sărăntocii ar fi jecmănit şi ei, dar nu au avut acces la caltaboşul naţional.
– Sînteţi foarte supărată.
– Nu, sînt doar prezentă în realitate.
– Pardon, ceva nu-i normal la dumneavoastră.
– Ştiu. Prefer să fac o impresie proastă decît să dezamăgesc.
– Scuzaţi-mă, nu la psihicul dumneavoastră făceam referire, ci la modul în care percepeţi lucrurile.
– Sigur că primesc scuzele, nu aveţi nici o vină, dar vă asigur că nu gîndesc cu aparatul digestiv, nici cu sistemul endocrin, ci cu papilele gustative… Am un gust amar.
– Cînd vi s-a făcut ultima declaraţie de iubire?
– În urmă cu o săptămînă şi după cinci minute, brusc, omul a murit.
– Excelent! Pentru el aţi aprins lumînare la cei morţi?
– Nu, pentru următorul care-mi va spune că mă iubeşte.
– Ei, bine, vă iubesc. Nu este o tentativă de amor, ci dragoste pentru frumuseţea…
– Suficient. Vă mulţumesc. Nu vă entuziasmaţi, trec foarte rar pe la biserică, prin urmare, vă asigur că veţi veşnici în beznă.
– Are cine să mă plîngă, să mă pomenească şi să-mi aprindă lumînări, chiar dacă am ales pentru o vreme, singurătatea.
– Foarte frumos.
– Vi se pare interesant?
– Nu, găsesc că este absolut normal. Singurătatea poate birui rînduiala firii.
– Aşa cred şi eu, de aceea m-am izolat de familie. Am multe păcate. Am decis că trebuie să mă despovărez. Vin la biserică, mă rog, ţin post, citesc Sfînta Scriptură, încerc să fiu de folos oamenilor necăjiţi.
– Cum definiţi singurătatea.
– Nu am o definiţie. Am înţeles însă, că din singurătate omul se întoarce îmbunătăţit. Sînt convins că veţi fi de acord cu mine.
– Mă tem că vă înşelaţi, adesea nu mai sînt de acord nici cu mine.
– Nu mă înşel. Spuneaţi că vă repugnă bogăţia. Ei bine, vă confirm că aveţi dreptate. Sînt bogat şi cu toate că nu am furat, am simţit toate consecinţele pe care le-aţi enumerat. În plus, am minţint, am nedreptăţit mulţi oameni. Am fost parşiv, am generat ruină în jurul meu, pentru ca eu să prosper. Un fost coleg s-a sinucis din cauza mea. Am mărturisit acest lucru, dar nimeni nu mă crede. Sub aparenţa unei evoluţii spectaculoase, famila se năruia. Toţi erau preocupaţi să consume, să se distreze, să… involueze spiritual. Conştientizam aceste aspecte dar nu puteam să mă opresc din drumul meu, pînă într-o zi, cînd mi-am pierdut fiica într-un crunt accident rutier. De atunci, aprind lumînări doar pentru morţi…
– Pocăindu-vă, însingurîndu-vă, credeţi că veţi recupera ceva din pierderile suferite, sau că veţi îmbunătăţi vieţile nedreptăţiţilor dumneavoastră?
– Nu. Cred doar că din singurătatea pe care am ales-o, mă voi întoarce despovărat de păcate şi umil spre a fi util.
– Nu vă temeţi că veţi descoperi estetica singurătăţii la revedere, nu la despărţire?
– Nu, şi vă spun de ce. Poporul nostru îşi creează propriile victime, pentru ca mai apoi să aibă ce să jelească. Chiar dacă foarte tîrziu, am înţeles că exact aşa am procedat eu cu cei din preajma mea. Mă voi întoarce la înalte şi nobile dimensiuni şi nu voi mai fi singur niciodată.
продвижение в интернете сайтагугл продвижение сайтаsun canopy car seatотдых финляндия хостелы

Cînd anul amurgeşte, ţie mă înclin, om bun

Există, nu lume, ci oameni, aşa cum există cuvînt, bucurie, suspin…
Mărturie eşti chiar tu, om bun, care supus, porţi în raniţă doar viaţa crudă dar cinstită, precum zodia Fecioarei, rămasă deseori fără interlocutor… Pentru asta, pe tine te contemplu, ţie mă înclin, om bun, acum, cînd deşi rănit, anul care tocmai amurgeşte în fiecare dintre noi, îţi lasă drept cadou sub pomul de Crăciun, desaga plină cu speranţe.
Există oameni, iar tu eşti unul dintre aceştia.

E vremea, spuneam, cînd anii îşi dau mîna peste creştetul tău. E vremea deci, să ţi se spună „Sărbători cu bine, om bun!” –, căci vai, le meriţi din plin. Pe lîngă această urare, aş mai adăuga, dacă-mi îngădui:
Să fii sănătos.
Să-ţi fie pasul hotărît, gîndul bun şi fapta pe măsură.
Să iubeşti curat.
Să crezi mereu în tine.
Cînd tristeţea-ţi dă tîrcoale, pune de parastas şi cîntă-i voios, veşnica ei pomenire.
Să-L rogi pe Tatăl nostru să te ierte, să ne ierte şi să ne ocrotească.
Păstrează-ţi sufletul curat şi liber, mai ales.
Să-ţi aminteşti, măcar la ceas de sărbătoare, de cei plecaţi în veşnicie. Închină-le un gînd, aprinde o lacrimă de dor.
Să fii bun, să fii drept şi cu demnitatea la purtător…

Pentru ceea ce eşti şi pentru că eşti, cînd anul amurgeşte, ţie mă înclin, om bun!
La mulţi ani!
оптимизация сайтаכיסויים לרכבכיסוי מכוניתMP 59 Nordicca M+S

Oamenii duhnesc a deznădejde

Pe vremea cînd habar nu aveam de ce se anunţă ora exactă, de ce se schimbă anotimpurile, ce rost au bunele maniere, ce caută atîta lume în oraşul meu, de vreme ce este mama, cine aprinde felinarele în cer şi aşa mai departe, abia depăşisem pragul primilor cinci ani de viaţă.
Totul era nou, fascinant şi cerea milioane de explicaţii – mare parte dintre acestea nu le-am găsit nici astăzi.
Vechi şi explicabili erau doar ţiganii, în mintea mea de mic rezident în acest spaţiu dintre cer şi pămînt. Ţiganii, acele făpturi întunecate care bîntuiau prin oraşul meu la ore exacte, pentru a mă îngrozi şi a mă determina să mănînc ori să dorm la prînz, au fost teroriştii copilăriei mele.
Mai tîrziu, aveam să înţeleg că aveau şi ei copii, cu mult mai numeroşi, astfel încît, nici vorbă să-şi mai dorească o piticanie guralivă şi fără astîmpăr.
Ţiganii, aceşti oameni speciali, în felul lor, făceau negoţ prin oraşul meu, un soi de barter al zilelor noastre – ofereau oale, lighene, cratiţe şi tot soiul de blide noi, iar la schimb primeau haine vechi.
Astăzi, la distanţă de aproape o jumătate de secol, situaţia s-a schimbat spectaculos, iar spaima mea de atunci s-a transformat în umilinţă. Ţiganii nu mai urlă prin oraş „oale avem, lighene vă dăm…”, ci stau civilizaţi la piaţă, unde ne oferă haine vechi pe bani noi. Bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, cu pălării scumpe pe creştete, ne oferă cu amabilitate cele mai diverse articole de vestimentaţie şi încălţăminte, din containere occidentale, la cele mai „avantajoase” preţuri.
Dumnezeule, ce spectacol! De la muncitor pînă la profesor, de la inginer, cercetător, scriitor pînă la agent de pază, toţi scormonesc prin lăzile ţiganilor extrem de îngăduitori. Unul îşi ia chiloţi, altul tricouri. O damă caută speranţele pierdute, într-un morman de sutiene. Un altul, ceva mai cu dare de mînă, probează o haină de piele. Este o forfotă tăcută… Piaţa pute. Oamenii duhnesc a deznădejde, iar eu mă refugiez cu disperare în vremurile în care habar nu aveam de ce se dă ora exactă…

Ziarul Cuget românesc – 5 mai 1999
каркасно щитовой дачный домсковорода гриль как выбрать отзывыכיסוילרכבhrמדגםhammerпроектор омск

Insomniile jurnalistului – 2

Ironia – distincţia mîniei.
Naivitatea – atributul nobleţei.
Trufia – plăcerea de a fi ridicol.
Speranţa – profilaxia rateului.
Păcatul – vulgaritatea conştiinţei.
Revanşa – dreptul la memorie.
Scuza – argumentul politeţei.
Insulta – autodefinire.
Superstiţia – substitutul adevărului.
Eroism – inaderenţă la umilinţă.
Lirism – mînia sentimentalului.
Ruşine – şansa renaşterii.
Mila – iubire demodată.
Ereditatea – flerul Universului.
Egoism – revolta împotriva propriilor rateuri.

Din volumul Întîlnire cu eternitatea – Editura Triumf – 2001
DSC_0046
дома коттеджи проектыюристыכיסוימושביםלרכבלכלביםtv приставка

CURIOZITATE

Unde pleacă gîndurile
unde pleacă lacrimile
unde pleacă bucuria
unde pleacă sentimentele
unde pleacă vorbele
unde pleacă mînia
unde pleacă iubirea
unde pleacă ura
unde pleacă zîmbetele
unde pleacă zilele…
… unde-au plecat oamenii?

Ziarul Cuget românesc – 21 iulie 2000
логотипы брендов разработкаcar cover datsun 510продвижение сайтов как это делаетсяX-Ice Xi3

Scrisoare mamei

– copiilor abandonaţi –

Tu nu m-ai vrut
eu am venit
nu m-ai privit
dar am crescut
nu m-ai putut
dar am trăit
nu m-ai iubit
dar te-am durut.

Tu nu mai ştii
dar eu exist
de-ţi aminteşti
nu mă iubi
ar fi prea mult!

Ziarul Cuget românesc – 1998
polish translatorсколько стоит реклама вконтактеfree website monitoringчто такое циклевка паркета

Toast

Pentru ochii tăi
jumătate dăruire jumătate speranţă
pentru gura ta
jumătate zîmbet jumătate dorinţă
pentru mîinile tale
jumătate fior jumătate tandreţe
pentru inima ta
jumătate suspin jumătate blîndeţe.

Pentru tine înger-visare
jumătate viaţă jumătate iubire.

Pentru dragostea noastră
jumătate tu jumătate eu.

Revista ASTRA – nr. 1-4 1997
youtube translate videoпродвижение сайтовпродвижения сайта в поисковых системахLacie XtremKey

Dorinţă

Alintă-mă
să-mi speli cuvîntul
alintă-mă
şi-mi schimbă gîndul
alintă-mă
şi-mi iartă dorul
alintă-mă
să-mi dai durerea
alintă-mă
să-mi ierţi destinul…

alintă-mă
ca să-mi redai
puterea durutului iubesc.

Revista ASTRA nr. 1-4 1997
купить путевка в турциюстрейч упаковкатуры турция май 2016MP 44 Elite 3

S-a încheiat campania, urmează spovedania

Gata, s-a mai consumat o campanie electorală sau poate că ne-a consumat campania pe noi. Ei, şi? Treacă de la noi, aşa cum au mai trecut atâtea! Important este cu ce ne-am ales. Doar cu ceea ce merităm, fireşte! Personal, mai mult ca niciodată în ultimii optsprezece ani, am constatat cu amărăciune că dacă îndrăzneşti să critici, se pun în mişcare toate mecanismele mafiei pentru a-ţi acoperi gura.
Celui care nu poate fi anesteziat cu un gipan ori cu ceva zeci de mii de para, i se aplică lovituri pe la spate, este ameninţat cu punerea în acţiune a pitbulilor pentru a fi eliminat.
Celor care folosesc astfel de practici, le spun deschis că sensibilitatea faţă de critici derivă din incapacitatea de a fi onorabili, iar cei care nu au… organ pentru onoare, vor rămâne doar nişte rebuturi ale speciei din care pretind că fac parte. De ce? Pentru că, indiferent de câţi bani au, de relaţiile sus-puse, de poziţiile sociale ocupate vremelnic şi nedrept, niciodată nu vor fi onorabili, pentru că onoarea nu se spală cu bani sau cu promisiuni ori cu ameninţări. Ştiu că, în aceste vremuri, puţini sunt aceia cărora le mai pasă de felul în care sunt percepuţi de către „prostime”, atâta vreme cât se mai pot ascunde în spatele unei sigle de partid ori a cine ştie cărui concern din spatele căruia îşi manifestă dispreţul faţă de „fraieri”. Dimpotrivă, chiar, este o mândrie să îi doară în bască de ceea ce crede lumea despre ei, chiar dacă cel puţin un fraier are dreptate când spune că sunt nişte gunoaie.
Sărmani iresponsabili, nu mai aveţi nici o şansă pentru a accede la demnitate!
Sunteţi jalnici, vă lipseşte cultura lăuntrică a onoarei, estetica sfârşitului! Nişte amărâţi ai dezonoarei, care veţi sfârşi în dispreţul „fraierilor” pe care astăzi pretindeţi că îi reprezentaţi!
Aţi minţit, aţi înşelat, aţi anihilat, v-aţi dedublat, v-aţi dezumanizat.
Campania s-a încheiat, urmează spovedania.
Dumnezeu să vă ierte!

28 mai 2008
Din volumul Murim cu viaţa în braţe – Editura Pastel
DSC_0011разработка логотипа стилякак выбрать сотейниккакой в украине необлагаемый минимумReplica MR872

De dor

– mamei –

Dă-mi mîinile
să-ţi sărut cuvintele
dă-mi picioarele
să-ţi sărut trecutul
dă-mi ochii
să-ţi sărut inima
dă-mi gîndul
să-ţi sărut drumurile
dă-mi zilele
să-ţi sărut dorurile
dă-mi nopţile
să-ţi sărut visele
dă-mi prezentul
să-mi îmbrăţişez norocul
dă-mi viitorul
să-ţi cuprind iubirea!

Din volumul Întîlnire cu eternitatea – Editura Triumf – 2001
10151195_1468421663415557_9165525879118189236_n

כיסוילרכבנגדגשםпродвижение сайтов и разработкапродвижение сайтовDefender Warhead