Arhiva lunii ianuarie 2015

Estetica omului…

… pe cît de complexă, deopotrivă de simplă.
În aparenţă puternici, oamenii răi sînt vicleni, sfidători, insolenţi şi paradoxal, absenţi din propriile existenţe.
Adesea, percepuţi ca fiind nătăfleţi, cei buni sînt timizi, modeşti dar strălucitori. Spirite generoase, în gîndurile cărora poposesc îngerii.

Sîntem neobosiţi în a-i cataloga pe cei cu care interacţionăm, într-un fel sau altul, trecînd autocunoaşterea la omisiuni. Or, dacă nu ne descifrăm pe noi înşine, cum ar fi oare cu putinţă să-i înţelegem pe semenii noştri?
Oricît ni s-ar părea de ciudat, nu ne aparţinem, decît în măsura în care ne dăruim necondiţionat.
Sprijinindu-i pe cei de lîngă noi, în realitate, ne salvăm pe noi înşine, îmbogăţindu-ne. Un gest, un cuvînt, se pot constitui, adesea, într-un suport izbăvitor şi viaţa continuă…
Solidaritatea bazată pe valori pozitive, este atributul frumoşilor învingători.
эффективное продвижение сайтакак выбрать вок сковородупроверка сайта на тицReplica PR045

Nu pot, nu vreau să fiu ca lumea

Persoana cea mai enervantă, cea mai naivă, cea mai nonconformistă şi cea mai insuportabilă pe care am cunoscut-o de-a lungul şi de-a latul călătoriei mele prin viaţă, este nimeni alta…, eram să spun. Dar nu, acesta este un şablon verbal, uzitat exasperant, în devastatul jurnalism contemporan, care mă scoate din apele teritoriale.
Reformulez. Cea mai nesuferită persoană pe care o cunosc, mărturisesc, sînt chiar eu. Asta nu înseamnă că m-am plictisit de mine. Nici vorbă. Dimpotrivă, chiar îmi fac plăcere rarele întîlniri cu mine însămi. De ce? Pentru că ador să mă privesc şi apoi să mă cert cu asprime şi cu obiectivitate mai ales, deşi, recunosc, uneori am încercat să-mi servesc cîte o minciună, dar ce să vezi, vin val-vîrtej amintirile, însoţite adesea de conştiinţă, care-mi aplică, invariabil, corecţii cu bobîrnace în tîmpla dreaptă, pentru a-mi struni imaginaţia.
„Alo, madam, te crezi la televiziune, ori scriind eseuri, sau Doamne fereşte, ai luat-o razna de tot şi-ţi închipui că eşti la tribuna Parlamentului!” – mă dojeneşte precipitată, Conştiinţa.
Iertaţi-mă, am greşit, nu mai fac, onorabilă Doamnă. – replic jucăuş, dar cu gheara ruşinii înfiptă-n jugulară.
„Cum adică, ai greşit? Recidiva se pedepseşte mai aspru decît tentativa!” –mă avertizeză o tînără amintire.
Pardon, tu eşti mică, nu cunoşti raportul cauză-efect. Prin urmare, nu mă agasa, du-te-n memoria mea! – îi răspund pe un ton şăgalnic,
„Lasă ironiile, ne ştim de cînd erai copilă. De-atunci am fost martoră la geneza a milioane de surate.” – îmi replică o altă distinsă amintire, atinsă de vîrsta senioratului.

Bine, bine, nu vă aprindeţi. Toate îmi sînteţi dragi, chiar şi cele a căror existenţă face să-mi cadă o lacrimă. Vouă vă datorez puţina înţelepciune, voi mă însoţiţi cu discreţie, oriunde aş fi. Datorită vouă revăd oameni dragi, ori de cîte ori dorurile-mi taie respiraţia. Tot vouă, vă mulţumesc pentru că retrăiesc întîmplări care mi-au luminat existenţa.
Oamenii apreciază că amintirile sînt frumoase ori urîte. Eroare.
Sînteţi deopotrivă de preţioase. Fiecare clipă, fiecare zi, orice gest, întîlnire, cuvînt, privire, sentiment, mîngîiere…, se transformă ireversibil, în numele vostru.
Pentru ca să vă recunosc, eu vă împart în albe şi roşii. Cele albe sînteţi îngerii mei, iar cele roşii, călăuzele care nu mi-aţi permis reeditarea greşelilor. Chiar dacă unele mă bucuraţi, iar altele îmi generaţi suferinţă, regrete sau mă faceţi să mă ruşinez, vă iubesc deopotrivă. Sînteţi tezaurul pe care nu mi-l poate lua nimeni.
Graţie vouă, nu pot, nu vreau să fiu ca lumea.
Ştiu, asta înseamnă că sînt anapoda. Ador această ipostază, de aceea admit complicitatea voastră, pentru care vă mulţumesc. În compania voastră voi îmbrăţişa viitorul, care vă va aduce albe surate, spre a-mi completa patrimoniul spiritual.כיסוי חיצוני לרכב רכבбланк декларации о доходахгрильзащитная пленка для телефона

Estetica iubirii

Iubirea nu are unitate de măsură, este o formă de exorcizare care ne ajută să ne depăşim condiţia, să ne purificăm.
Iubirea este desaga pentru cursă lungă, cu ea traversăm viaţa, cu speranţă.
Este cea mai nobilă formă de restituire – am primit viaţă, am primit educaţie, am fost călăuziţi… Toate ne-au fost dăruite cu generozitate, cu dragoste, mai ales.

Cui prodest? Dacă vom crede că ne foloseşte doar nouă, este o formă gravă de egoism, care se va transforma într-un rateu pustiitor.
Îmi declin orice competenţă, dar ştiu de la autorităţi în domeniu, că iubirea nu este persuasivă, nu se simulează, nu presupune frivolităţi, ci dimpotrivă. Iubirea este reciprocitate, unitate, altruism, decenţă a limbajului, bună-cuviinţă, bună-credinţă, onestitate, o doză de inocenţă nealterată, un dram de umor, cultură a comunicării dar şi a tăcerii, solidaritate, virtute, în special.
Vă implor, nu invocaţi rima virtuţii, „…s-avem bani, s-avem ce… mişca”. Ştiu, este tentant, eşti „cool”, dar vulgarizînd ce este mai înălţător, poceşti viaţa care te va răsplăti pentru asta, cu bocete în rafale şi-n loc să te căieşti, te vei plînge că cineva ţi-a făcut vrăji, că ţi-a distrus erosul în pijama. Or, adevărata vrajă este să te gîndeşti la efectele pe care le generezi asupra celor pe care pretinzi că îi iubeşti.
Nu iubi doar materia, iubeşte miracolul om! Încearcă să fii darul sacru din viaţa celor cu care te intersectezi. Leapădă „ochelarii de cal”, abandonează prejudecăţile, pasiunea toxică, generatoare de suferinţă, de fisuri, de ură malignă, la un momentdat.

Dincolo de adolescentinele tornade hormonale, care dezlănţuite din lipsă de educaţie, pot avea consecinţe devastatoare, iubirea care nu se năruie în propriul consum, presupune responsabilitate, iertare, sacrificiu asumat, depăşirea unui şir, mai lung ori mai scurt, de dificultăţi, răbdare, dăruire necondiţionată.
Dacă iubirea ar fi doar sexualitate, atunci, în mod fatal, toţi şi-ar lua lumea-n cap şi ar divorţa atunci cînd producţia hormonală intră într-un firesc declin.
Aşadar, riscurile de a trece de la pasionalitate fulgurantă la banalitate sînt numeroase şi adesea greu de evitat, dacă afectivul este asimilat doar erosului. Alternativa, rămîne înţelepciunea, care dizolvă harababura erotică.

Prin urmare, omul se îmbogăţeşte prin diverse forme de iubire. De la iubirea de Dumnezeu, la care ne raportăm necondiţionat, la iubirea părinţilor, care ne badijonează rănile, la aceea a rubedeniilor, care ne este refugiu sau fugă, pînă la iubirea aproapelui în care investim pînă la sfîrşit. Desigur, putem adăuga iubirea de ţară, de neam, putem ignora iubirea în exces a valorilor materiale perisabile. Putem…
Iubirea prietenilor însă, este cea mai de preţ.
Dacă iubirea de cuplu te scoate, cel puţin parţial, din lume, iubirea pe care o implică prietenia spirituală, te scoate în lume. Așezată pe afinități nobile, bunătatea prietenilor este superioară bunătății noastre. Oricît de nevolnic ai fi, prietenul te acceptă fără tratative, te iartă, îţi ascultă fără exigenţe spovedaniile, îţi este sprijin discret, mângâiere, încurajare, îţi acceptă insuficienţele existenţiale.
Alături de prietenii care te poartă în suflet cu aleasă preţuire, eşti invincibil iar estetica iubirii devine model.рейтинг поисковых запросовадвокат адвокатстреппинг лента купитьWSP Italy MURANO W1854

Şi eu am fost om, da’ a-nceput să-mi treacă…

Cînd ţi se face dor tine, priveşte în jur şi vei înţelege că oamenii se duc…

– Înfuleci, hai? Tu de ce ai dreptu’ să mănînci şi eu, nu?
– Pentru că eu muncesc iar tu, nu.
– Ţi-a spus ţie Parlamentu’ de ce nu muncesc?
– Nu, dar ştiu.
– Hai, du-te, nu mă dezinforma… Spune drept, de ce? Spune tot…
– Pentru că nu-mi pasă de tine, pentru că tu nu exişti pentru mine, pentru ei, pentru noi…
– Hai că eşti dusă cu marfaru’…
– La export, vrei să spui?
– Nu, nu, nu. Nu ţi-s toate gîndurile acasă, eşti cam tra-la-la…
– Pardon? Cred că ai dreptate. De unde ştii că mi-au fugit gîndurile de-acasă?
– D’aia, că toată lumea zice că io-s vinovată pentru că am ajuns în halu’ ăsta, fără muncă, fără casă, fără nimeni pe lume, iar tu recunoşti că nu-i pasă nimănui de mine. Să mor io, că eşti nebună!
– Şi-ţi pare rău?
– Ştii ceva, dacă vrei să mă pui la cerşit, să ştii că nu-ţi merge cu mine, au mai încercat şi alţii să mă „vămuiască”. Nţ, cară-te, că chem caraliii! O faci pe nebuna, hai?
– Nu, poate că chiar sînt.
– Ha-haa-haaa… Cară-te, am spus!
– Imediat, dar primeşte, te rog…
– Bani?! Săr’na! Să-ţi dea Dumnezeu şi Maica Precista…
– Roagă-te să-mi dea minte şi-atît. Ai grijă de tine.
– Stai, nu pleca. Îţi dau banii înapoi dacă-mi spui cine eşti, de unde vii şi ce ai în căpăţînă.
– Eu sînt eu, vin de unde vii şi tu, iar în căpăţînă-mi fierbe mînia.
– Cin’ te-a supărat, spune-mi mie, că-mi chem pretenii şi-l facem pe ăl de ţi-a schimbat macazu’, da’ să fie clar, nu-ţi mai dau banii înapoi.
– Sîntem mulţi.
– Ce, şi tu ai gaşcă, cum adică eşti mulţi?
– Eu şi alţii ca mine sîntem vinovaţi pentru că tu eşti aici.
– Iar începi? Du-te dracului! Io sînt cum mă vezi, pentru că nu m-am culcat cu şefu’, pentru că mi-am iertat bărbatu’ cînd m-o-nşelat, pentru că am făcut împrumut la bancă pentru cumnatu-meu, care m-o făcut de-am rămas fără casă…
– Te rog, nu plînge.
– Lasă-mă-n pace, am uitat să şi plîng. Acu’, că mi-a venit, lasă-mă, poate mi-oi mai desfunda sufletu’ .
– Iartă-mă, nu am vrut să te tulbur.
– Tu eşti om, sau ce?
– Nu ştiu, am unele îndoieli. Oamenii sînt de folos, or, eu sînt ca toţi ceilalţi…
– Poate nu-ţi vine să crezi că şi eu am fost om, da’ de cînd îs pe drumuri, a-nceput să-mi treacă…
– Iartă-ne, nouă ne-a trecut. Tu ai rămas om…
– Să mai vii pe-aici, da-ntîi să te duci la doctor. Păcat de tine…
– Păcat de oameni.
– Degeaba, nu-ţi mai trece…
каркасный дом с гаражомстрейч пленка машиннаяles accumulateurs pour les sextoysкак выбрать фонарик

Estetica sufletului

Sufletul este asemeni timpului, îl consumăm dar nu îl vedem.
Sufletul este felinarul care ne luminează drumul de zi şi de noapte. Timpul este simfonia care îl acompaniază.
Cînd felinarul se stinge, simfonia-şi consumă ultimele acorduri.
De la o vreme, gramofonul timpului meu dă semne de epuizare, zgîriind discul uzat al trecerii mele şi brusc, m-am hotărît să fiu tandră, să-mi invit sufletul la o vorbă de taină.

– Iată-mă, suflete, sînt a ta toată. Arată-mi unde am greşit, dojeneşte-mă ş-apoi iartă-mă, dacă mai poţi.
– Te-aştept de-o viaţă, gazda mea rătăcitoare. M-ai lăsat singur, adesea în bezna jertfei. Am multe să-ţi spun. Acum taci şi ascultă-mi „spovedania”, de vei răbda.

De cînd te locuiesc, mi-ai lepădat în cale toate sfîşierile tale, toate dezamăgirile, şuvoaie de lacrimi lăuntrice, doruri reprimate, vise abandonate, amărăciuni acumulate, înfrîngeri, regrete.
De cîte ori ai avut chef, m-ai împovărat cu amintiri dulci-amare, cu eşecuri, cu strigăte înăbuşite, cu emoţii, cu spaime, cu frustrări, cu scrîşnetul rateurilor.
De-atîtea ori am plîns, văzîndu-ţi neputinţa de a fi de folos semenilor tăi.
M-ai învăţat să ascult balada durerii în singurătate, în vreme ce tu te refugiai în focul vieţii care te mistuia.
M-ai expus în toată goliciunea, tuturor intemperiilor care m-au devorat.
Pentru că nu m-am îndurat să te părăsesc, de-atîtea ori am asistat neputincios la morţile şi la învierile tale.
Eu îţi ofeream primăvara, tu mă izgoneai în viscolul iernilor din mintea ta.
Adesea, crezîndu-mă naiv, ai lăsat să fiu rănit, pentru că nu te mai saturi să asculţi istoriile destinelor frînte. Ai conjugat dureri, ai metabolizat pierderi, întunecîndu-ţi calea, sfîşiindu-mă.
M-ai oferit ca pe o pradă, m-ai îndatorat cu un oftat pentru fiecare greşeală a ta, a lor, a oricui…
Eu ţi-am dăruit viaţa, tu mi-ai oferit iarmarocul morţii porţionate-n zile rănite.

Mi-e dor de tine, nu mă mai abandona. Tu eşti odaia mea caldă. Te rog, mîngîie-mă cu un gînd frumos. Nu-mi doresc daruri de la tine, ci doar o minimă igienă – linişte, un zîmbet cald, nădejde-n Dumnezeu şi-o rază de cuget curat.
Te-am iertat de-atîtea ori, pentru că te iubesc. Ţi-am iertat lacrima vărsată pentru zbaterile vieţii. Ţi-am iertat rătăcirile, ţi-am iertat îndoielile.
Ridică-te! Fii echilibru, bucurie, iertare, bunătate. Fii iubire şi nu te voi părăsi curînd.
Fii sprijin, fii pace, fii alinare, fii armonie.
Făureşte cu răbdare estetica sufletului tău, care te va locui pînă cînd îţi vei fi parcurs calea.
как готовить пастустатья 190 ук украины мошенничествопродвижение googleRitmix FMT-A710