Arhiva lunii februarie 2015

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Neterminaţilor, nu mor caii cînd vor maidanezii!

Iertați-mă, vă rog, sînt mînioasă! Nu defulez în spaţiul public, cu atît mai puţin aici, este sub condiţia mea. Vreau doar să vă supun atenţiei cîteva aspecte şi astfel să-mi verific gradul de (in)conştienţă.
Dacă pînă nu demult am fost anesteziaţi prin diverse metode binecunoscute, acum sîntem realmente agresaţi, cu „priponirea” marilor corupţi. Eu vin şi întreb:
Cine i-a stimulat/protejat să fure?
Care sînt complicii lor?
De ce la începutul anilor 2 000, infractorii erau eliberaţi din închisori, motivîndu-se absolut batjocoritor că „X, Y nu suportă regimul de detenţie”?
Vreau să îi văd aliniaţi la justă judecată, pe toţi cei care au demolat industria, pe cei care au pierdut România la ruleta istoriei.

Dincolo însă de industrie, economie şi derivatele distruse, mă preocupă alte aspecte care pun sub semnul interogaţiei, viitorul României. Declinul demografic, reducerea drastică a mediei de vîrstă, nesănătatea tinerilor, mai ales, mutilarea programată a învăţămîntului, a sistemului sanitar, a culturii, degradarea morală, atent stimulată şi monitorizată, distrugerea, la propriu, a tot ce confirmă istoria, cultura, identitatea noastră. Pe lîngă cele binecunoscute, aş aminti „selecţia” aplicată documentelor din Arhiva Naţională şi numeroase alte asemenea.
Armata a fost degradată…
Sîntem perdanţi în toate domeniile.

Ei bine, acum s-a „desfundat” canalul de informaţii şi sîntem bombardaţi cu dezinformări în ceea ce priveşte un iminent conflict armat, pe care urmează să îl desfăşurăm, nici mai mult, nici mai puţin, decît cu Federaţia Rusă.
Da, cred că este posibilă chiar o conflagraţie mondială, dacă privim cu atenţie evenimentele care se desfăşoară pe Planetă. Dar de aici şi pînă la a fi abordaţi ca nişte debili cărora le scapă limbile din gură de bătuţi în cap ce sînt, este o mare distanţă. Este foarte evidentă terapia manipulării care ni se aplică în acest context, numai că această „terapie” se doreşte a fi letală.
Ne sînt servite dezbateri cu privire la… La, la, la…
Oare întîmplător, la dezbaterile pe acest subiect de o importanţă crucială, participă astrologi, psihologi rataţi, vedete de cabaret, meteorologi, vrăjitoare, ori nefericiţi rămaşi fără obiectul muncii, care-şi spun cu preţiozitate, analişti, şi alţi specialişti, iar pe ici-colo, ca din neştiinţă, scapă cîte un „acoperit”?
De ce nu ni se oferă informaţii de la surse autorizate – CSAT, Apărare, Preşedinţie, Minister de Externe…?
De ce? De ce? De ce?
Pentru că în opinia (i)responsabililor,sîntem doar o masă de manevră, atinsă de boala vacii nebune. Prin urmare, turma trebuie exterminată!
În acest sens, din multitudinea argumentelor, vi-l prezint pe unul dintre cele mai grăitoare – valoarea medie a pensiilor în Europa:

Luxemburg (3.000 euro)
Norvegia (1760)
Grecia (1620)
Danemarca (1411)
Elveţia (1393)
Italia (1141)
Franţa (1108)
Islanda (1046)
Suedia (1060)
Finlanda (1050)
Austria (1026)
Spania (877)
Belgia (847)
Germania (791)
Malta (615)
Slovenia (604)
Marea Britanie (460)
Polonia (437)
Cehia (390)
Portugalia (354)
Ungaria (332)
Croaţia (321)
Estonia (288)
Letonia (258)
Lituania (220)
ROMÂNIA (177)
Bosnia (171)
Bulgaria (145)
Albania (55)

Desigur, ar mai fi: valoarea mizeră a alocaţiilor pentru copii, valoarea ruşinoasă a salariului mediu, plata în batjocură a numeroase alte categorii ocupaţionale.
În condiţiile date, tare mă tem că “bizonii” chiar visează la un război care să finalizeze procesul de exteminare a populaţiei, care, sper din tot sufletul că nu se va mai lăsa manipulată.
Iar “bizonilor” care au făcut posibil acest dezastru, mă adresez frontal: neterminaţilor, vă asigur, nu mor caii cînd vor maidanezii!
În ceea ce vă priveşte, nu vă doresc moartea, ci viaţă lungă, dar în chinuri şi în umilinţe devastatoare!
продвижение сайта текстамипрокуратура харьковаюристы харьковремонт и реставрация паркета

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Cînd Dumnezeu îşi permite cîteva clipe de răgaz, omul îşi asumă nefericirea

Cînd te confrunţi cu deziluzia, ai senzaţia că ai scăpat în fosa septică a speciei, unde eşti înconjurat de cele mai hidoase creaturi. Pentru a se proteja, cel puţin aparent, omul îşi permite un joc, iluzionîndu-se că îşi acordă un monopol – luciditatea, chiar dacă o dată cu luciditatea îşi asumă nefericirea. Numai că deziluzia, fiind o formă rafinată a insultei, omul are nevoie de prezenţa unui prieten, care să-i îndepărteze cearcănul neîncrederii în sine.

– Servus, intră.
– Ce bine că nu-mi spui, „ieşi”!
– Te-am chemat pentru că vreau să-mi iei un interviu.
– Pentru asta m-ai invitat? Mi-ar face plăcere, dar ştii, o vreme nu am mai realizat emisiunea. O voi relua în curînd şi sigur, vei fi invitata mea. Voi fi încîntată.
– Nu aşa.
– Dar cum?
– Eu vreau acum, aici.
– Imposibil, nu avem echipamentul necesar…
– Vrei să spui că ţi-ai pierdut capul?
– Chiar dacă nu am realizat că-mi lipseşte, este foarte posibil să-l fi rătăcit printre numeroasele tranziţii.
– Dacă aş fi constatat că ţi-ai pierdut minţile, îţi luam eu un interviu.
– Mmm, îţi mulţumesc pentru modul subtil şi delicat în care mă încurajezi.
– Nu-mi mulţumi. Hai, stimulează-mă, te rog.
– Să înţeleg că ai răspunsuri pentru întrebări pe care nu ţi le-a adresat nimeni?
– Ei, vezi că funcţionează?
– Ce?
– Capul.
– Tu vrei să-mi inventariezi neuronii…
– Exact.
– Bine, dar am un amendament, îmi repugnă termenul pe care l-ai folosit. În epoca actuală, „interviul” este un fel de probă, un test, or, noi ne angajăm într-un dialog, în urma căruia, te asigur, nu vei cîştiga nimic. Mai bine să lăsăm tăcerile să comunice…
– Îţi cunosc teza: „tăcerea ocupă un loc notabil în economia relaţiilor…” Ha, ha, haaa…
– Lasă tăcerile, avem treabă, buna mea prietenă.
Dacă ai fi realizatoarea unui talk show, iar eu aş fi invitata ta, care ar fi prima întrebare pe care mi-ai adresa-o?
– Nu te-aş întreba nimic.
– Ai risca să fii concediată.
– Imposibil, pentru că sînt prietena ta, ţi-aş cere să faci un desen care să înfăţişeze tăcerea şi drept urmare, mogulul mă va premia.
– O clipă. Se poate pe şerveţel?
– Exclus! Şerveţelul se poate pierde. Desenează pe perete.
– Eşti nebună, Ghe?
– Da. Nu. Vreau amintiri la vedere. Dacă mîine-mi vine într-o vizită prelungită, domnul Alzheimer…
– Bine, dar markerul e roşu, nu verde, îl vei tulbura pe oaspetele tău.
– Nu-i nimic, chiar dacă vei desena cai, îl voi şoca, spunîndu-i că prietena mea a desenat cu propriu-i sînge.
– Gata.
– Cum, ce-i asta?
– Un desen.
– Ce reprezintă?
– Tăcerea.
– Un vierme, tăcerea?!
– Este un fetus în vîrstă de aproximativ trei săptămîni, nu scoate niciun sunet.
– Un fetus uman? Asta numeşti tăcere? Exclus! Peste opt luni, taciturnitas va urla de spaimă, văzînd lumea căreia i se va alătura, fără ca cineva să-i fi cerut acordul.
– Cum spui, tăcerea nu e-n fişa postului de… om, dar fetus fiind, se odihneşte, pregătindu-se pentru carnavalul vieţii.
– Dacă nu aş crede în Dumnezeu, aş spune că pruncii norocoşi, vin pe lume gata pregătiţi de-ngropăciune.
– Este şi aceasta o formă de libertate, pe care oricine şi-o permite, dar la momentul potrivit.
– Cine potriveşte acest moment?
– Al îngropăciunii?
– Da.
– Tăcerea.
– Eu te-am invitat să-mi iei un interviu şi observ că…
– Sper că nu ţi-am generat o deziluzie, că-ţi mai fac un desen.
– Nu, destul. Ştii, Felicia, de fapt te-am invitat pentru ca să-mi spui ce este omul, iar tu…
– Înţeleg, m-ai supus unui test.
– Nu, ştiam însă că desenul tău va fi răspunsul corect, venit de dincolo de raţional.
– Şi ce-ai aflat?
– Că atunci cînd Dumnezeu îşi permite cîteva clipe de răgaz, omul îşi asumă nefericirea.поларсип дома отзывыбиол посудапосуда в санкт петербургецены укладка ламината

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă… (2)

Întîlnirea cu un prieten este un detonator de bucurie, chiar dacă nu explozivă, ci silenţioasă, nerostită. Dacă întîlnirea este prestabilită, eşti pregătit să primeşti îmbrăţişarea gîndurilor bune. Cînd însă întîlnirea se produce pe neaşteptate, în tumultul străzii, după un număr semnificativ de ani, te cuprinde un soi de paralizie a trupului, a gîndului, a rostirii, stare numită generic, emoţie. Eu ştiu precis că am suferit o comoţie verbală…

Seeervuuus! Ce surpriză! – am auzit atît de aproape, încît pentru o clipă am avut senzaţia că mi-am auzit propria rostire. Dar nu, gîndul cu care tocmai cochetam era de evadare, nicidecum de regăsire.
Înainte de a vedea cine m-a salutat atît de entuziasmat, am simţit îmbrăţişarea, o îmbrăţişare viguroasă ca gheara dorului care-ţi taie respiraţia.
– Ce faci? Cum eşti? Unde…
– Da, aici… – am răspuns înaite de a mă desprinde din îmbrăţişare, nevăzînd cine…
– Sînt Silviu, nu mă mai ştii? Ce mai faaaci?
– A, da, dacă te văd, te ştiu, desigur. Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă – i-am răspuns ca un GPS, cînd privirile ni s-au întîlnit.
– Da? Excelent! Hai să cumpărăm bocanci.
– De unde?
– Păi tu ştii, doar mergeai să-ţi iei bocanci.
– O, nu. Nu acum. Poate că…
– Bine, pentru ca să ne revenim, bem un ceai şi apoi ne cumpărăm bocanci.
– E mult mai bine aşa. Doar nu te-ai emoţionat şi tu?
– Cum, nu? Ai văzut că am strigat ca un bezmetic?
– Am auzit, da.

Nici nu a trebuit să mergem prea mult, pentru că ne întîlniserăm chiar în faţa unei ceainării. Am căutat un loc ceva mai la o parte. Pînă cînd să ne aşezăm, mi-am recăpătat echilibrul emoţional.

– De unde-ai scos-o pe aia cu bocanci de cursă lungă?
– Din suflet, cred. Cînd ne-am întîlnit, cochetam cu un gînd, să fug din lume…
– Ahm, înţeleg. Într-adevăr, pentru asta ai nevoie de bocanci de cursă lungă.
– Se-nţelege, chiar şi de rezerve, mai ales că nu funcţionez în regim 4×4. Am tracţiune doar pe spate, sau pe faţă. În fine, le încurc…
– Şi…?
– Şi ce?
– Ce-ai mai făcut? Cum îţi merge?
– M-am prostituat.
– Haaa, nu te cred, dar jocul tău este amuzant. Şi, a fost profitabil?
– De-vas-ta-tor! Nu se vede? Şi epuizată şi cu neuronii penetraţi şi fireşte, cu banii în conturile lor.
– Chiar?! Nu pari….
– Ei, nu m-am prostituat chiar zilnic, doar atunci cînd mă asaltau „bizonii” mai abdicam de la normele deontologice.
– Nu înţeleg. Cum adică, ce norme deontologice?
– Hai nu te face că nu înţelegi, doar ai fost cameraman, te-ai bucurat de meserie cîţiva ani.
– Este adevărat, dar făceam televiziune, nu prostituţie. Eram pui. Doamne, ce frumos a fost!
– Ai dreptate, în anii ’90, chiar făceam meserie. Iartă-mă, repet asta obsesiv, dar ştii…
– Aha, înţeleg. „Nu-i aşa că-i aşa?”, cam aşa sună prostituţia despre care vorbeşti, nu?
– În cea mai fericită situaţie, da. Chiar dacă nu am minţit, a intervenit autocenzura, pentru ca să nu-i fac mogulului deservicii. Asta se cheamă prostituţie intelectuală.
– Nu-ţi mai face probleme, aşa-i în toată lumea. Să vezi ce-i şi-n America…
– Ştiu, dar asta nu mă consolează, ci dimpotrivă.
– De aici dorinţa de a fugi din lume?
– Habar nu am. Printre altele. Nu vezi în ce lume supravieţuim? Neputinţa de a interveni eficient, pentru a opri tăvălugul care mutilează omenirea, face să-ţi fugă mintea de acasă.
– Fii liniştită, şi eu am fugit din lume. Ştii, zece ani am fost pe „barcă”. Din punct de vedere financiar a fost bine, dar mi-am distrus sănătatea. Am renunţat şi m-am stabilit în Nebraska. Aveam un prieten în Omaha, unde am şi rămas. A fost bine, dar între timp am şi divorţat… Mă însurasem în perioada în care am muncit pe vas, nu ştiu dacă ai aflat. În sfîrşit, nu aceasta este cauza. Pur şi simplu e tot mai greu şi în State şi pe urmă, oricît de prăpădită ar fi ţara asta, măcar sînt acasă, alături de familie. Mama este în vîrstă, bolnavă, ştii cum e, se pregăteşte de drum… Soră-mea Nadia, nepoţii. Le duceam dorul.
– Înţeleg, confortul afectiv.
– Mă cunosc foarte bine. Deşi dispun de o libertate interioară bine consolidată, îmi cunosc potenţialul, limitele, slăbiciunile, calităţile, defectele. Da, cît am fost tînăr nu am simţit dorul, dar de la o vreme nu îmi găseam locul, chiar dacă mă acomodasem. Am 45 de ani, trebuia să aleg, pînă nu era prea tîrziu. Dar vezi, eu nu m-am gîndit să plec cu bocanci, am venit fără, dar mergem împreună şi ne luăm.
– Fiind extrasezon, îi luăm la reducere.
– În afară de prostituţia de care vorbeai, ce alte cauze te mai îndeamnă să fugi din lume, măcar să mă pregătesc aşa cum se cuvine, să ştiu cîte perechi de bocanci să-mi iau.
– Să nu-ţi imaginezi că în toţi aceşti 25 de ani am practicat prostituţia de care vorbeam. Vreo 2-3, cînd „stăpînii” erau pe cai albi, dar chiar şi atunci i-am lovit gospodăreşte, fix în punctele vulnerabile, ceea ce m-a costat. Hăituieli, „supravegheri”, la domiciliu, pe stradă, capcane de tot felul…
– Nu te-ai schimbat, ai rămas aceeaşi…
– M-am „îmbogăţit” cu cele mai crunte experienţe. Nu este deloc uşor să vezi cum lumea se năruie iar tu asişti la ultimul act.
– Păi să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă şi să fugim din lume…
– Care lume?
– Ai dreptate, nu putem fugi de noi înşine, oricît de laşi am fi, oricît de obosiţi.
– Mă întrebai de cauze. Să ţi-o spun pe aia cu economie, sănătate, învăţămînt, cultură… devastate? Acestea sînt demult istorie. Am rămas doar cu spaimele. Ne mor părinţii pe furiş, în grabă, ruşinaţi că ne sînt poveri. Copiii sînt deformaţi prin diverse practici de import. Tinerii sînt ignoraţi. Rata şomajului este secret de stat. Normalitatea este relatată pe tonuri catastrofale. Nu ne-au mai rămas multe de inventariat, nici măcar insuficienţele nu ne mai impresionează. Generaţii ratate…
E drept că venim pe lume cu o sentinţă la moarte, care nu ştim cînd se va executa. Trupul este doar un veşmînt de împrumt şi vai, vine o clipă în care îl vom restitui, dar ce va rămîne în urma noastră?
– Să ne luăm totuşi, bocanci…
– Şi?
– Ştiu, sună ridicol, dar cred că se impune un marş al solidarităţii. E timpul să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă…
– Mă tem că este puţin cam tîrziu, dar măcar vom beneficia de statutul de victime-ncălţate…
купить проектор для домаles bijoux sexyseo updatesHarman Kardon NOVA портативная акустическая системакупить в Москве

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Îmi crapă nădejdea-n jugulară

Cum nu pot să fiu zînă, întrucît nu mă recomandă nimic pentru acest statut de basm, mi-am făcut o anamneză riguroasă, în urma căreia m-am convins definitiv că sînt anormală, fugită din specie. Realmente, mă simt copleşită de ridicol.
Cînd văd atîta omenire bolnavă, nu pot să nu mă simt vinovată pentru propria-mi sănătate. Dincolo de firescul sentiment de solidaritate, care mărturisesc, nu-mi este tocmai străin, îmi crapă nădejdea-n jugulară, constatînd că de la prunc la senior, toată lumea se alimentează cu pilule. Şi aici nu fac trimitere la hapurile guvernamentale pe care nu le mai înghite nimeni, ci la faptul că o Românie întreagă consumă produse farmaceutice cît populaţia Europei, dacă nu chiar mai mult.
Dacă socotiţi că exagerez, urmăriţi pachetele publicitare difuzate de posturile de televiziune mai ales, şi veţi fi atinşi de erecţie totală. Pardon, nu vă gîndiţi la potenţialul sexual, ci la faptul că vi se face părul măciucă văzînd cîte recomandări ne sînt servite.

Vi s-au înfundat căile respiratorii? Nu chemaţi instalatorul. Mucosolvan este produsul care facilitează expectoraţia, măreşte cantitatea secreţiilor şi în plus, taie pofta de mîncare, fiind extrem de eficient şi în curele de slăbire, mai ales dacă urmăriţi spotul publicitar în timp ce mîncaţi.
Sînteţi constipaţi? Păpaţi Dulcolax şi alte purgative pînă cînd vi se golesc toate năzuinţele. Dacă dimpotrivă, sînteţi balonaţi şi aveţi mai multe scaune decît sala de şedinţe a Guvernului, îndopaţi-vă cu Furazolidon.
Dacă vă pişcă ori vă mişcă în zona intimă, sau Doamne fereşte, aţi contractat te miri ce infecţie, indiferent de natura şi scopul acesteia, luaţi Zenella Med, după cum vă taie capul, pentru că celelalte oricum nu mai funcţionează.
Aveţi hemoroizi în dotare? Daţi fuga la farmacia din colţ, luaţi Cicatridină sau dacă acest produs vă generează reacţii adverse, vizitaţi cea mai importantă intersecţie a oraşului şi veţi găsi panouri publicitare cît grădina bunicilor, pe care poate citi tot nevăzătorul, recomandări folositoare cu privire la fisuri anale şi alte asemenea orificii defecte.
Vă ustură, vă doare, aveţi disconfort urinar? Nici o problemă, luaţi Urobiotic şi veţi funcţiona precum hidrantul cu debit maxim.
Etc, ş.am.d, etc…
Ba nu. Am omis un aspect important: pentru o viaţă sănătoasă (a se citi scurtă), toate aceste produse, cît şi numeroase altele, se eliberează fără prescripţie medicală, conform autodiagnosticării.

În aceste condiţii, să mă cuprindă euforia?! Exclus! În vreme ce toată populaţia este bolnavă, pe mine nici capul nu mă doare. Păi să nu-mi fie ruşine? Nu numai că îmi este, dar sînt în pragul nevrozei. În ceea ce priveşte raportul cauze-efecte, aveţi toată libertatea să mă diagnosticaţi…
translate to spanish to englishпродвижение в поисковикахcar cover nissan 300zxтур лапландия