Arhiva lunii aprilie 2015

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica normalităţii

Nefericirea se hrăneşte cu zilele noastre, muşcă adînc din sufletele sîngerînde, devorîndu-le. Privită din altă perspectivă însă, nefericirea bine dozată, atent controlată, este o consecinţă a maturităţii, a evoluţiei. Nefericirea pune în valoare fericirea…

Tudor este un bărbat trecut de vîrsta amăgirilor. Un amestec, aparent bizar, de viaţă îndoliată, cu extaz ratat. Cînd jovial, tandru, jucăuş, cînd melancolic, abătut, fugit într-un dor îmbrăcat în fîşii de amintiri decupate din mantiile anilor. O Edith Piaf în variantă masculină, care zburdă pe portativul vieţii. Adesea ezitant, ba se bucură savurînd „La vie en rose”, declarînd lumii că „Non, je ne regrette rien”, ba se apleacă-a iertare, jelindu-se rugător, „Mon Dieu”… Impresionantă conjugare a continuităţii.

Nu eu am murit, ci oamenii au murit în mine – mărturiseşte Tudor, cu o aparentă detaşare.
De ce? Pentru că omul educat, manierat, iertător, sincer, blînd, echilibrat, grijuliu cu cei din preajma sa, pare neverosimil. – îşi răspunde cu amărăciune.
Pentru că omenia este catalogată ca fiind un act sinucigaş.
Politeţe, bună-cuviinţă? Pantomimă neizbutită!
Altruism, generozitate, grijă pentru aproapele tău? Suflet infirm!
Prea osteniţi de rateurile neasumate, deziluzionaţi de timpuriu, nu mai credem în solidaritatea lipsită de interese vicleane.
Se pare că cei mai mulţi dintre noi, nu ne putem asuma postura maturităţii… Am pierdut logica afectivă, simţurile ni-s anesteziate, gîndurile ni-s mutilate de cele mai degradante prezumţii.
Doar aripa morţii, care nu-şi întrerupe devastatoarea cursă, ne mai aduce la sentimente specific umane, nu pentru mult timp însă. Cînd vălul ei ne-atinge gîndurile, cuvintele-şi pierd semnificaţia pentru o vreme…

Care sînt cauzele acestor rătăciri? Vicierea omului transformat, aproape inexiplicabil, în bestie. Minciuna, impostura, egoismul, hoţia, ipocrizia, ticăloşia, duplicitatea, sînt arme letale, folosite adesea, fără nici o explicaţie plauzibilă. Ne place să credem că există oameni inferiori nouă. Credulii sînt aruncaţi în infernul talmeş-balmeşului contemporan.
De aici, alienarea celor mai mulţi. Desigur, puţini înţeleg că însingurarea nu este atributul dezaxasaţilor, ci decenţa artiştilor. Că solitudinea este nobleţea îngerilor.
Da, singurătatea este pelerina care acoperă cicatricele sfîşierilor marilor performeri.
Singurătatea metamorfozează sacrificiile în capodopere.

Desigur, Tudor are dreptate, sîntem într-o gravă eroare de percepţie a semenilor. Pe vicleni îi tratăm cu amabilitate, faţă de cei ticăloşi manifestăm elocinţă. În vecinătatea mitocanilor care ne ofensează, simulăm discreţie, cuminţenie, calm, chiar respect. Celor demni de respect, le oferim toată ignoranţa din dotare.
Fără nici o îndoială, sîntem pregătiţi temeinic pentru a ne refugia în zoologie. Estetica normalităţii este iremediabil afectată de boala speciei nevaccinate…
купить смартфон 4gадвокаткупить хорошие кастрюлиMichelin Latitude Alpin LA2

lumina-de-inviere_10035800

Să ne luminăm…

Acum, cînd omagiem patimile Domnului Iisus Hristos, spre a ne bucura de miracolul Învierii, se cuvine ca să îndreptăm gîndurile noastre de recunoştinţă Divinităţii!
Să abandonăm trufiile, să cerem iertare şi să iertăm.
Să-i căutăm astăzi pe cei pe care mîine, îndoliaţi, îi vom regreta tardiv.
Şi apoi, ca-ntr-o rugăciune nouă, să-i căutăm în gîndul abandonat, pe cei plecaţi la stele. Să le mulţumim, să le spunem că n-au trecut pe-aici degeaba şi că nu i-am uitat.
Să ne luminăm sufletele cu o doză de normalitate.
Să exersăm cuviincios dragostea dintîi, dragostea de viaţă.
Să ne spălăm rînjetele cu un zîmbet şi cu o îmbrăţişare.

Să ne bucurăm.
Hristos a înviat!

Sărbători cu lumină în suflete!
дайв сафари мальдивыsearch engine keyword positionkeywords searchукладка модульного паркета видео

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Libertăţi înecate-n sărbători legale

Ştiu, recunosc, sînt anapoda.
Cînd toată lumea se bucură, eu îmi sorb lacrimile, pe furiş.
Cînd toţi ai mei sînt trişti, îmi reprim cu greu hohotele de rîs generate de vremelnicia vecinătăţilor noastre.
Cînd oamenii dorm, eu sînt străjerul cine ştie cărui dor.
Cînd ei muncesc, eu zburd hai-hui într-un vis.
Cînd toţi pleacă, eu mă-ntorc…

Duminica Floriilor este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimile urmate de marea Jertfă.
De ce s-a oferit Domnul Iisus, jertfei? Din dragoste!
Desigur, evenimentul se cuvine a fi sărbătorit, dar cum? Manifestîndu-ne iubirea?! Greu de ales.
Numai că pardon, să mă iertaţi, celor mai mulţi dintre noi, gîndurile de unitate ne-au fugit de acasă, din cauze fiziologice – solidaritatea cu propriile aparate digestive ne sufocă toate sentimentele.

Un gînd bun, transmis unui prieten îndurerat, un zîmbet oferit cu căldură semenilor cu care ne intersectăm, un cuvînt frumos, rostit cu blîndeţe? Glume de şomer disperat, astenii de primăvară!

Un mesaj pe care l-am primit de la un prieten fugit în lume, m-a trimis cu gîndul către seniorii şi copiii care, îmbrăcaţi de sărbătoare, îi aşteaptă la porţile dorului pe fiii ori pe părinţii absenţi de la masa de sărbătoare.

“… în momentele de sărbătoare sînt jos, pentru că îmi lipseşte familia, îmi lipsesc prietenii… Îmi ratez viaţa şi am regrete pentru că trebuie s-o trăiesc pe a altora!
E urîtă viaţa printre străini, în aceste momente. Chiar dacă sînt drăguţi, îi invidiez, pentru că ei sînt împreună, iar eu mă simt pustiit.
Mi s-a pus doru-n gît, de nu mai pot să respir. Aş da orice pentru o zi acasă, cu ai mei.
Nu vreau să te întristez, dar te simt aproape. Îţi promit că mă ridic şi voi fi mai vesel. Iartă-mă…
Vor veni, cu siguranţă, vremuri mai uşor de suportat şi ne vom bucura de ceea ce ne va da Dumnezeu.…
Vreau acasă! Sper să mă-ntorc viu…”

Dincolo de cuvintele sfîşietoare ale prietenului meu, am simţit acut hohotele de dor ale întregii diaspore româneşti, dar mi-am revenit îndată, pentru că habar nu au aceşti fugiţi de-acasă cît de fericiţi ar trebui să fie, pentru că sînt liberi să trăiască ori să moară pe unde îi apucă. Cîţi dintre foştii demnitari ai României, purtători de “brăţări”, nu şi-ar dori libertatea? Sîntem inumani dacă nu ne gîndim şi la spaimele trăite de către actualii demnitari, care urmează a fi chemaţi la apelul de seară, în “separeurile” CFU (Casei Poporului Furat).
Chiar liber fiind, nici preşedintelui Iohannis, nu-i este tocmai uşor, domnia sa, fiind nevoit să plece tooocmai în Germania, pentru fi alături de părinţi, la Sărbătoarea Învierii.

Pînă la urmă, fiecare avem libertatea să ne înecăm dorurile-n toate sărbătorile, că doar sînt legale…
чугунные казаныдайвст 185 ук украины комментарийтуризм лапландия