Arhiva lunii mai 2015

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal

Ce o fi fost în mintea lui John Fitzgerald Kennedy, cînd a spus că omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii?
Dacă vestitul prezident ar fi văzut astăzi reacţia românilor ieşiţi cu mic, cu mare să întîmpine Cavaleria americană, fie s-ar fi ruşinat de propriile cuvinte, fie ar fi fost îngrozit să vadă pe parcursul a sute de kilometri, maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal. Ce altceva pot sugera uralele cu care populatia din satele şi oraşele traversate, a salutat convoiul militar. Unii şi-au luat concediu medical, alţii s-au învoit de la serviciu, alţii au fugit de acasă pentru a întîmpina „Marşul Cavaleriei americane”.

Scăpaţi parcă de la grădina zoologică, instalaţi de-a lungul şoselelor, pe garduri, pe clădiri, unii peste ceilalţi, au prezentat adevărate spectacole de pantomimă, au rîs, au fluierat, au făcut fotografii, au filmat, au ridicat mîinile în semn că s-au predat, au dansat, au aplaudat, au dat un spectacol demn de lumea a treia.
Soldaţii americani au răspuns, dacă nu entuziaşti, cel puţin miraţi de atitudinea mulţimii.
Am trăit sentimente acute de ruşine, de neputinţă, din motive lesne de înţeles. Pe de altă parte însă, trebuie să recunosc, m-au cuprins fiori de spaimă. Nu este puţin lucru să asişti la parada blindatelor şi a elicopterelor de luptă, aceste veritabile simboluri ale violenţei, ale morţii, ale dezastrului, însoţite de 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, echipaţi de luptă.
Desigur, mulţi vor fi aceia care se vor grăbi să spună că facem parte din Alianţă, că este foarte bine, că vom fi apăraţi, că am aşteptat 70 de ani să vină americanii, că prezenţa lor este un semnal pozitiv… E-n ordine, am aflat toate acestea la momentele potrivite, dar văzînd acest fragment al unei teribile maşinării de război, m-am îngrozit.
Oricare ar fi însă cauzele, prezenţa unei armate străine pe teritoriul ţării, nu poate decît să mă îngrijoreze. Chiar dacă nu ne este ostilă, un lucru este sigur, generează nervozitate care poate conduce la un conflict armat real. În fine, vom vedea consecinţele.
оптимизация сайтов38 статья кзот украины 2015pinteredstшины Point S

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica ultimului zbor

Uneori, constatăm că scena pe care ne-am interpretat rolul a fost doar o pînză de păianjen, ca omul – rezistentă şi delicată, deopotrivă. Se-ntîmplă însă, ca înainte de a se fi consumat ultimul act, aparent inexplicabil, să cadă cortina. Apoi discret, silenţios, se desfăşoară parada amintirilor acompaniată de un recviem, ca un plîns fără lacrimi…

Salonul de spital în care intrasem pentru a vizita un fost coleg, devenit peste ani, bun prieten, duhnea a măcelărie de cartier, a sînge dospit, a sudoare de bovine căsăpite, cărora le-a fost ignorat pînă şi dreptul de a-şi negocia preţul propriei sacrificări.
– Bună ziua, domnilor!
Bună ziua, sărut mîna, bine aţi venit pe la noi. – au răspuns bărbaţii echipaţi ca-ntr-o piesă neterminată, de Cehov, plasaţi într-o izolare colectivă.
– Ne luaţi un interviu? – mă întrebă un descărnat fără vîrstă, pe obrazul căruia suferinţele au săpat riduri adînci, pentru curgerea lacrimilor.
– Ooo, nu, domnule. Am venit doar pentru ca să vă îmbrăţişez, să vă urez însănătoşire grabnică şi să…
– Alo, păi tu ai venit în vizită de stat, ori ai venit la mine? – îmi strigă Mihai, oarecum contrariat. Hai să te văd, curajoaso. Stai, stai, stai, nu mă pupa fără mască. Doar dacă ţi s-a făcut de un concediu medical prelungit, strînge-mă la piept şi ţi-oi da viruşi, bacterii şi toţi paraziţii sistemului de sănătate publică.
– Adevăraţii paraziţi sînt prin cabinetele parlamentare, guvernamentale, chiar şi medicale, pe alocuri, dar cei mai periculoşi sînt tot la Bucureşti, Mihai. Cei ai căror gazdă eşti, vremelnic, sînt inofensivi în comparaţie cu amintitele chicheriţe.
– Hai du-te, că nu te cred. Vezi că i-ai omis pe cei din „cabinetele” penitenciare, depozitaţi aşa, doar pentru cosmetizarea temporară a clasei politice…
– Ai chef de anecdote cu tîrfe politice, Mihai?
– Nu. Ai dreptate. Impostori jalnici, care ne-au trăit vieţile, coioţi devoratori de cadavre.
– Suporţi o invitaţie idioată? Vrei să ieşim, să visăm în ploaie?
– Ştii, cîndva, aş fi dorit să mă mut în viaţa ta, dar erai deja trofeul unui găligan cu şerpi la epoleţi şi cu privire de felină. Nu l-am urît, dar în fiecare dimineaţă îi frigeam, terapeutic, un pumn între ochi. Imaginar, fireşte. Nu, nu l-am urît, dar niciodată nu m-am vindecat. Unde este acum?
– A ieşit…
– … din scenă?
– …
– Înţeleg, în curînd ne vom revedea, aşadar. Îi voi plăti poliţa, ş-apoi îţi vom scrie cîte-un vers, pînă cînd poemul va reda povestea toată.
Că bine zici, hai să ieşim.

Ploaia încetase. Soarele s-a iţit de sub poala unui nor, atingîndu-ne cu blîndeţea Celui care ştie cînd să mîngîie sufletele-nlăcrimate.

– Ştii, desigur, la maturitate, omul se descoperă. Slavă Cerului că nu am ratat întîlnirea cu mine însumi. La prima vedere nu m-am recunoscut, dar încet-încet coabitarea cu insul din oglinda timpului trecut, a devenit suportabilă. Astfel a fost cu putinţă să primesc, nu cu resemnare, ci chiar împăcat, viza pentrul zborul final.
– Taci! Ascultă, Mihai…
– Ghemul negru zburător, care ţopăie pe ramurile mestecanului de la fereastra salonului, este prietena mea, e tare amuzantă. În ciuda limbajului frust al înfăţişării, mierla pe care o asculţi acum, cîntă adesea cu accent străin. Cînd este entuziastă, cîntă ca o ciocîrlie, cînd e apatică, se văicăreşte ca un piţigoi. Alteori, e pitulice, sticlete ori mormăie ca un grangur… Niciodată însă, nu se prosteşte ca un papagal. E adorabilă. Acum se alintă ca un canar, vibrează-a despărţire.
– Mihai, orice despărţire, poate însemna o regăsire.
Zbor lin, Prietene!
– Cînd mă voi întoarce, voi fi mesteacăn. Sînt sigur că mă vei îmbrăţişa, oriunde ne vom regăsi.
translate portuguesecar cover for 2007 nissan 350zвакуумные упаковщикиWSP Italy DUBAI W855

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Ziua Internaţională a Libertăţii Presei ?!

Este limpede, cu cît se vorbeşte mai mult despre libertate, cu atît mai mult, aceasta este supusă riscului de dispariţie.
Temutul cîine de pază al democraţiei, este pe cale să fie transformat în javră de mahala, prin metode dintre cele mai devastatoare:
– agresiuni verbale şi fizice
– hăituirea, prin diverse “metode specifice”, a puţinilor jurnalişti documentaţi, incisivi, incoruptibili
– presiuni ale autorităţilor la adresa instituţiilor de presă
– anchete care au drept scop intimidarea jurnaliştilor
– interceptarea comunicaţiilor…
Nu în ultimul rînd, decredibilizarea, prin infiltrarea diverşilor „acoperiţi”, descoperiţi conform agendei de lucru a „hingherilor”.
Umilirea din interiorul breslei, prin exploatare excesivă, adesea remunerată în batjocură. Deprofesionalizarea atent aplicată, concedierea vocilor incomode, tabloidizarea instituţiilor media credibile…
.

“O presă liberă contribuie la consolidarea democrației și la dezvoltarea unei societăți prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass – media este esențial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertății Presei ne readuce aminte cît de importantă este libertatea de exprimare.” – transmite sec, preşedintele Klaus Iohannis (pe facebook !), abordînd un limbaj de lemn dogit.

Tristă aniversare, îngrijorătoare perspectivă!

La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU, declara ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei. Ideea acestei acţiuni a apărut la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra „Promovării libertăţii presei în lume”, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Ei, şi?!
наполнение сайта ценыusability for websiteshow does my site rank in googleApple Watch Sport 38 mm Case 7000 Series Silver Aluminum Ion-X Glass Retina Display Composite