Arhiva lunii octombrie 2015

Răstigniri asumate

Prietenia înseamnă existență gemelară. Să simți la fel, să suferi la fel. Să descifrezi tăceri, să știi cînd „geamănul” este fericit, cînd este trist… Să știi ce-l doare, chiar și atunci cînd nu îți spune. Să îl cauți exact atunci cînd are nevoie. Să iubești și să dăruiești discret, necondiționat, cu tandrețe, cu onestitate, să lași liniștea să cheme viitorul.

– Alo. Eu. Dacă-mi îngădui, te salut, dacă nu, tac… Sărut mîna.
– Da, tu. Te contrasalut, Horia. Te-ascult.
– Bună dimineața. E ora patru, știi? Dormi sau încă nu te-ai culcat?
– Bună dimineața? Bine, cum spui tu.
– Știi, mi-e tare dor de Sorescu, de Blaga, de Nichita Stănescu, de Esenin, de Minulescu, de Shakespeare, de…
– … Nina Cassian.
– Nimeni, aproape nimeni nu mai vorbește despre ei. Oamenii au evoluat, vorbesc de Europa, comentează legi, vorbesc despre NATO, despre vreme, despre vacanțe, despre consecințele eclipsei, despre cîte-n lună și-n stelele verzi…
– Li s-o fi făcut dor de Caragiale, nu crezi?
– Dormi?
– Cred că nu.
– Pari somnoroasă.
– Nu. Sînt ușor emoționată pentru că am nimerit în capcanele dorurilor tale…
– Ai umor.
– Trenul vieții noastre pare să fi deraiat, în halta haosului.
– Ha haa haaa… Vorbești cu cel de-al treilea, cu cel care, deși nu va înțelege nimic din conversația noastră, trebuie să ne suporte? Hai, te rog, întoarce-te la dialogul nostru.
– Știi foarte bine că ador oamenii vii. Prezența unei fantome, fără nicio consistență, nu poate fi decît amuzantă.
– Bufon solemn!? Ha haaa…
– Mmm, ce-o mai fi făcînd Regele Lear?
– „Am să mor cînd o să vreau! Eu sunt regele! Eu hotărăsc!” E viu, își alimentează obsesiile!
– Sărmanii supraviețuitori, biete exponate prăfuite, uitate pe etajerele vremurilor! Nebunii shakespeariene… Hai să ne-ntoarcem cu fața spre lumină, Horia.
– Dormi?
– Nu, poate că visez…
– A murit Leo.
– Care? Cine este Leo?
– Prietenul meu.
– Nu mi-ai vorbit niciodată despre el.
– Era prietenul meu secret.
– Era om, sau…
– Era prietenul meu cu suflet frumos, o minune a Creației. L-am întîlnit anul trecut, în septembrie, parcă. Stătea lîngă Poștă, lipit de perete privea cerul. M-a contrariat contrastul dintre ținuta și chipul lui – un savant îmbrăcat ca un sinistrat. Am făcut cîțiva pași… Nevoia mea de argument m-a întors din drum. Bună ziua. Vă pot fi de folos cu ceva? – l-am întrebat. Cura, ut valeas! Nietzsche spunea că din dragoste faţă de oameni, se întîmplă cîteodată să-l îmbrăţişezi la întîmplare pe primul om întîlnit în cale, căci nu-i poţi îmbrăţişa pe toţi: dar tocmai acest lucru, ia seama, să nu-l ghicească… mi-a spus cu căldură-n glas și-n privire. De ce spui că trebuie să am grijă de mine, par bolnav? – l-am întrebat. Răspunsul lui a fost atît de amplu, încît l-am invitat acasă și am vorbit pînă în zori.
Simetriile confesiunilor sale verticale, fără lamentări, lipsite de accese de trufie, m-au tulburat. A fost magistrat. Și-a asumat răstignirile profesionale, a experimentat și rateuri, a fost învingător și învins, a simțit gustul astringent al vicisitudinilor, a trăit clipe de beatitudine, a iubit… Iubirea l-a devorat, l-a îngenuncheat, l-a anulat.
– Triumful eșecului… Răvășitor amurg! Unde s-a sfîrșit?
– În patul lui. A plecat liniștit…
– Cum adică în patul lui, nu era homless?
– După ce ne-am cunoscut, ne vedeam aproape zilnic – cinam împreună, ne povesteam vesele și triste… Cînd se detașa de starea în care se afla, îi plăcea să recite din Sorescu, Blaga, Nichita Stănescu, Esenin, Minulescu, Shakespeare…
– Ahm, înțeleg…
– După o vreme, am hotărît să-l găzduiesc la mine. I-am spus că eu plec în Anglia la un curs și l-am rugat să aibă grijă de casă în lipsa mea.
– Din cîte știu, în urmă cu vreo cinci ani ai fost la specializarea despre care vorbești.
– Da, și ce bine că am fost, pentru că aveam ce să-i povestesc. Comunicam zilnic.
– Dar lipsea prefixul…
– Ei, am ales calea facebook. În urmă cu trei seri, la ora nouă, nu a mai apărut, conform programului stabilit. M-am gîndit că poate… Dar nu. La nouă și jumătate am sunat pe fix, nu a răspuns. Atunci am înțeles că a finalizat contractul. Am fugit acasă și într-adevăr, Leo… dormea.
– Tu unde ai locuit cît ai fost la… curs?
– În cabinetul meu.
– Acum unde ești?
– Acasă.
– Vrei să-ți recit ceva? Ceva ca rugăciunea?
– Vreau să-i mulțumesc lui Marin Sorescu pentru că nu dormi cînd dormi…