Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Apărătorii patriei, variantă nouă…

În mersul meu pe cărările zilelor, deseori mi se întîmplă să uit să alimentez. Îmi amintesc doar cînd, brusc, oricît aș accelera, funcționez doar la ralanti și atunci alimentez din mers, ca MIG-urile. Astăzi însă, am manifestat un maxim respect pentru propriu-mi organism și undeva mai spre orele serii, am decis ca să… prînzesc în oraș. Și pentru ca răsfățul să fie total, am mers pe jos. Așa, ca-ntr-un joc, puțin îmi păsa de tumultul străzii – pendulam, cînd pe ritmuri de blues, cînd în armonii country și deodată, o amintire dintr-o mansardă, piiing! – a zvîcnit Engelbert Humperdinck – How I Love You. „Mă cuprinzi cu privirea, în felul tău special… Amm, la, la, laaa…”. Deodată, poiiing! – simt o lovitură în ceafă. M-a lovit trăsnetul! – mi-am zis, în curînd voi deveni o amintire. Păcat… Dar nu, nu mă lovise trăsnetul, ci bătuta pe loc, cu strigături. „Nu suna a îndemn, „Hai, hai! Da foaie verde și-o cucută, Hai să-i tragem o bătută …”, ci cu sudalme. „Fir-ați ai dracului de străini, filmați numai relele și urîtul din România și ne faceți de ocară în lumea largă…”
Pardon, cred că m-ați confundat cu Hillary Clinton sau Doamne ferește, cu Angela Merkel, îi spun bărbatului care îmi articulase energic o lovitură cu umbrela din dotare. De ce m-ați lovit?
Auzindu-mi rostirea în limba sa maternă, a rămas ușor descumpănit, după care a continuat ocara.
– De ce filmați aici?
– Făceam doar o fotografie acestui WC public, lăsat în paragină în plin centru civic. Nu credeți că este rușinos, păgubos? Vă place cum arată?
– Nu, sigur că nu-mi place, dar dumneavoastră vă plac rezultatele alegerilor locale? Asta am ales, asta avem, pînă și haznalele sînt lăsate de izbeliște. Halal nație! Aoleuuu…!
– Ce s-a întîmplat? Vă doare capul?
– Aoleuuu, nu! Pe dumneavoastră cred că vă doare. Nu cumva dumneavoastră sînteți de la…
– Nu. Sînt doar în trecere prin orașul dumneavoastră.
– Nu-i adevărat, v-am recunoscut după voce. Dumneavoastră sînteți… Vă rog, nu mă dați la televizor că divorțează nevastă-mea. Aoleeeu, cînd o să audă! Nici nu știți cît de mult vă iubește. E clar, divorțează! Vă doare capu’? V-am lovit rău, vă duc la spital…
– Nu vă faceți probleme, domnule. Credeți-mă, cînd văd că mai există astfel de apărători ai patriei, nici capul nu mă doare.
– Vă bateți joc de mine. Vă rog să mă iertați.
– Cum să-mi bat joc? Nu obișnuiesc…
– Mă iertați?
– Pentru ce? Nu vă faceți probleme, vă înțeleg năduful, și mie-mi vine uneori să le aplic unora cîte o corecție dar ar fi inutil, prea tîrziu… Vă mulțumesc frumos, m-ați eliberat din capcanele gîndului, mi-ați normalizat cadența.

Românul, acest magician care ne oferă – supérfluu – spectacolul vieții, purtîndu-ne printre lacrimi și hohote de rîs, între năzuințe și realitate… Românul, din cînd în cînd, apărător al patriei, variantă nouă…

Lasă un răspuns