Arhiva categoriei: De ce ne merităm soarta…

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Regretul – forma etică a prostiei

„Hir-aţi ai dracu’ de străini! Ce mă filmezi, mă? Ce, vrei banca mea? Puie-te dracu să vii aci, la noapte, că-ţi iau gâtu’! Ai înţăles? Te-nţăp, băăă, îţi toc maţăle! Io dorm aici, de la Sântă Mărie, bă, şobolanule! Scroafa dracu’! Ăsta-i locu’ meu şi nu mi-l ia nimeni, auzi?” – horcăia împuţinatul din faţa mea, agitându-se mai ceva decât Băse când vede ziarişti.
„Tu, n-ai un şnaps?” – schimbă el tonul, văzând că nu reacţionez violent, aşa cum i se întâmplă adesea. Am, şi dacă am, ce-i? – îi spun simulînd că nu înţeleg ce vrea. „Păi dă-mi şî mie-un gât, fă, că te las la noapte să dormi aici
ş-ai să vezi că te arde alizeu’. Îi loc destul, da’ m-o fript zăpada asta.”
Mă apropii, ducând mâna la buzunar. Brusc, s-a îmblânzit. Îmi face loc pe „dormitorul” lui, pe care e gata să-l împartă cu mine, pentru o gură de tărie. Înhaţă sticla şi trage un gât bun. Se uită la mine, se uită în jur şi bagă sticla la brâu. Ce faci, bei singur? – îl întreb. „Vrei şi tu? Las că-ţi dau mai încolo, că te pişi pe tine dacă bei pân’ desară.”
Cum te numeşti? – schimb eu vorba. „Costică. Io îs Costică. Ce, nu mă ştii? Hî-hî-hî, da’ proastă mai eşti, fă, cuibărito! Cum nu mă ştii? Io am fost ăl mai cheptos dintre matriţeri. Da. Meserie, nu glumă! Ce ştii tu, raşchetato? Hăăă, luam şî prime, leafă bună, mi-or dat şi casă, am făcut şi seralu’… Gata-gata s-ajung maistru la SIP. Hăăă, câte tractoare or ieşit din mâna mea, n-ai tu păr pe chicioare! Da, da. Acu’ 2-3 ani, nici nu mai ştiu, am ieşit cu ordonanţa… Am luat ceva bani. O fost bine, da’ banii s-o dus răpidi şî Mitra mea mi-o dat un chicior în cur. M-o dat afar’ din casă. O rămas cu un hăndrălău care i-o vândut casa… Acu’ habar n-am unde-i. Da’ să ştii şi tu c-am iubit-o! Ce te uiţi aşa la mini, ca tractoru’ cu faruri sparte? Am iubit-o ca pe ochii din cap…”
Îl îneacă plânsul. Mai bea o duşcă, îşi trage nasul, face inventarul sfinţilor şi se dezbracă de pufoaica jegoasă. Ce-i, te-ai încălzit? – îl întreb, prefăcându-mă că nu văd păduchii care mişunau pe el. „Da, c-o dat soarele. Las’ că vezi tu la noapte. O să dârdâi ca tractoru’ cu ţava de eşapament spartă, de-o să ţi se ardă bujiile. Da’ «carburant» mai ai? Las’ că fac io rost. Mergem în Piaţa Sfatului, că pe-acolo sunt de ăia cu bani, tot mai pică ceva. As’ vară era mai bine, mai erau şi străini… Măcar de-o bere ş-o zamă tot făceam rost. Nici de ţâgări nu duceam lipsă. Acu’ şi chiştoacele-s îngheţate.
Auzi, tu de unde ai aparatu’ ăsta cu care mi-ai făcut poze? L-ai furat de la străini sau eşti de la Europa Liberă ş-ai vinit să mă filmezi? Hai în Piaţa Unirii, ştiu io pe unu’ care ne dă «carburant» bun pe el, ne-ajunge două-trei zile. Nu vrei? Atunci nu dormi cu mine, ş-aşa nu-i loc aici, că banca asta-i nouă, n-are nici spătar. Pe vremea Ciuruitului şi băncile erau mai mari, le făceam noi în fabrică. Acuma fură toţi. Unu’ face o bancă ş-o turmă de boi iau bani pe ea. Cum crezi că s-au îmbogăţit? Da’ nu cu bănci de ăstea de lemn, proasto! Hăăă, văd io că nu eşti de p-aci, că habar n-ai. Dacă nu mă făcea Mitra, intram şi io în politică ş-ajungeam cot la cot cu Iliescu, cu Băsescu… Ce, nu crezi? Poate salvam şi Tractoru’, da’ aşa, uite ce-am ajuns, că tata mi-o zâs că să nu fur. Heeei, ăştia-s curve mai mari decât Mitra mea! Ce te holbezi aşa la mine? Ce faci, pleci? Treaba ta, da’ vezi să nu-mi furi pufoaica, că-i echipament de protecţie din fabrică, năroado! Du-te dracului, că eşti de-a lor! Heeei, ce v-aş face io, da’ nu pot că nu mai am buletin. L-aş alege preşedinte pe Gigi chioru’ de la sculărie. Ăla v-ar împuşca pe toţi! Bagabonţilor! Hoţilor…”
Am tăcut şi-am plecat strivită de… E problema mea ce am simţit. Pot să vă spun doar atât: am înţeles că regretul este forma etică a prostiei.

Ghimpele de Braşov 2 decembrie 2007
Aвтобусные туры в мае 2016google анализ запросовчугунные сковородыOlympus LS-11E линейный РСМ с контроллером

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Du-te-n lumea ta, Bizonule!

Lumea nu există. Lumea se inventează după cum o cere solidaritatea de partid, de gaşcă, de afaceri sau de campanie electorală. Pentru orice situaţie, facerea de… lume nu este o problemă. Vrei lume de partid, faci inventarul „bizonilor” şantajabili şi tari în conturi. Ai nevoie de gaşcă, îţi arăţi pectoralii inscripţionaţi de săbiile celor mai tari interlopi şi toată golănimea ţi se aliniază la vârful bombeului.
Ţi s-a făcut de afaceri, intri în politică ş.a.m.d. Da, dar ca să intri în politică, tre’ să bântui prin lumi paralele: în una te faci că trăieşti, în alta mimezi că-ţi pasă de… mori.
În lumea celor nedrepţi arăţi cât poţi să minţi, cât poţi să furi ori să înşeli, iar în lumea fraierilor te faci că eşti mai deştept decât în realitate, le spui că-ţi pasă şi că o să-i răsplăteşti cu ajutoare, până te vor crede.
Iar dacă vraja inutilităţii nu prinde, nu-ţi încărca mocirla sufletului cu suferinţele altora, ci atacă… occipital. Aminteşte-le supravieţuitorilor că sunt mai săraci decât Fefeleaga neamului, că au nevoie de cimitire de cartier, de ajutoare pentru a-şi continua starea comatoasă, de subvenţii pentru că iarna nu-i ca vara polară, de medicamente, de câte şi mai multe leacuri-fleacuri pentru amorţit simţurile. Fă-te că eşti din lumea lor, arată-le că te doare drept în promisiuni de nevoile lor, aleargă pe cai morţi. Mai trage câte-o duşcă de detergent de firmă, dacă altfel nu faci spume la gură, ca să te creadă că te-ai zbătut prin UE pentru ca să le aduci nutreţ pe gratis. Explică-le că, dacă nu le place, îi bagi în mama Programului PHARE, care oferă cofinanţare pentru centre de asistenţă socială. Spune-le ce te taie capul, până nu te taie… burta, c-apoi se-mpute treaba, de nu mai ajungi nici măcar corespondent la Parlament.
Sau mai bine lasă-i pe oameni să-şi rezolve singuri problemele. Lasă-i şi du-te-n lumea ta, Bizonule!

Ghimpele de Braşov 10 septembrie 2008
купить sip панельacheter les masturbateurs en lignebusiness website marketingEskimo S3+

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Perdanţii

Săracii bogaţi! Săracii politicieni! Săracii demnitari! Săracii barosani! Sărmanii de ei!
Sunt ţicnită, ziceţi? Cu certitudine, da. Sunt de-a dreptul ne-bună. Nu însă mai mult decât permite legislaţia românească, nu-i aşa? Cât permite aceasta? Vorba lui Moş Crăciun: ho-hoo-hooo… Permite cât cuprinde şi tot mai încape ceva! Bună ori nebună, aceasta este părerea mea: săracii! – şi punct. Sau, dacă suportaţi, pot continua, atât cât îmi permite spaţiul pe care îl am la dispoziţie.

Săracii, pentru că odată ajunşi alteraţi de bogaţi, fug de lume, de fac spume, iar când se-ncumetă să iasă printre oameni, sunt înconjuraţi de obiectul teoriei lui Darwin, din specia gorilă. De cine şi de ce se tem? Mai degrabă cred că undeva, în subconştient, realizează că sunt infractori şi se înfăţişează conform tagmei: cu gardă. Sau – cine ştie? – au ei unele presimţiri şi încearcă să se adapteze cu „zgardă” şi, prin urmare, cu pază permanentă.

Săracii, pentru că sunt şantajabili şi de aici încurcarea iţelor; compromisuri, minciuni, hoţii în lanţ cu zale cât circumferinţa selenară, cotizaţii grase vărsate în conturile mai-marilor mahări de la Putere, combinaţii complexe, informaţii, contrainformaţii, audieri, răzbunări, trădări, „sinucideri” la comandă, falimente şi toate derivatele.
Săracii de ei, pentru că, adesea, familiile sunt doar pentru apariţii „serioase” în mass-media; în realitate, însă, fiecare cu (in)fidelitatea şi cu (ne)fericirea sa. Cu progeniturile este ceva mai simplu; acestea primesc bani, mulţi bani, maşini de maşini, diplome, vile-sanatorii şi… n-au decât să zburde. Educaţie nu mai trebuie, pentru că asta se dobândeşte din familie, prin puterea exemplului…

Săracii, pentru că au lachei, adunători de scame de pe gulerele albe, adversari, complici numiţi de ochii mujicilor „parteneri” şi tot felul de alte lichele. Prietenia este doar un termen cu care se amăgesc frustraţii care pretind că o astfel de relaţie înseamnă dăruire şi respect, exprimarea sinceră şi fără rezerve a tot ceea ce simţi, egalitate armonioasă, devotament, responsabilităţi şi niciodată oportunităţi. Ooo, nu. Astfel de relaţii ar fi echivalentul autodistrugerii oricărui om important din ţara aceasta. Prietenia este atributul prostiei, a neputinţei, or un om cu potenţial nu are nevoie de prieteni.
Gata, am isprăvit. Continuaţi, vă rog. Cu certitu-dine, veţi identifica toate cauzele pentru care, în realitate, bogaţii sunt perdanţii acestor vremuri.

Ghimpele de Braşov – 16 aprilie 2008
неоклассика сипnoah car cover rainраскрутка сайта в топVV141

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Şi bizonii plîng cîteodată

Într-o lume a cipurilor, în care până şi necuvântătoarele au „capsa de veghe” la ureche, nouă parcă ni s-au prăjit toţi senzorii. Alegeri vin, alegeri trec. Aleşii se petrec şi ni se intersectează doar la vreme de scrutine. După ce se văd sloboziţi în urne, gata!, iar se petrec şi noi tot cu buza siliconată rămânem, ca debutantele de pe centură – şi bătuţi, şi penetraţi, şi cu banii luaţi. Vai de mama cui ne-a făcut cu mutre de handicapaţi!
Aşa ne trebuie, doar am deprins lecţia decapitaţilor, că unde nu-i cap, vai de picioare! Vorba unui miliţian de la Poliţia TF, care, pe fondul unui val de gesturi suicidale comise de către deraiaţi ai sorţii, ne avertiza grijuliu: „Care vreţi să vă suicideţi pe calea ferată, aveţi grijă că s-ar putea să rămâneţi fără picioare sau fără cap şi după aia tre’ să trăieşti toată viaţa handicapat! Nu vă puneţi cu trenu’, că-i prost, n-are decât două clase! Nu vă râdeţi, că nimeni nu vă poartă de grijă şi nici nu vă plânge, că doar n-aţi murit în Afganistan! Credeţi că-i pasă cuiva de mortăciunile de la barieră?!”
Aşa-i, dom’ poliţist. Noi crăpăm aici, la noi acasă, unde nu se mai practică viaţa pe termen lung, pentru că şi acarul s-a aruncat de la înălţimea visurilor direct în haz-naua cu speranţe intrate-n putrefacţie şi nu mai are cin’ să schimbe macazul. De aia, în condiţii de criză economică generalizată, guvernanţii ne-au lăsat de izbelişte, îngrijoraţi fiind doar de o minoritate borşit de bogată şi imună la zbaterile plebei. De ce? Pentru că sărăcia este unealta ideală pentru manipulare şi stăpânire totală. Pentru că sunt direct interesaţi să gândim mai puţin, să trăim mai puţin, să luăm calea acarului.
Avem ce merităm, nu-i aşa? Numai că, fie şi handicapaţi cum ne cred, tot am înţeles că vine o vreme pentru toate. Crăpa-le-ar capul! Puţintică răbdare; şi bizonii plâng câteodată!

Din volumul Murim cu viaţa în braţe – Editura Pastel – 2010
продвижение сайтаcar cover traffic wardenдобавить сайт в яндекс каталогFulda Kristall 4×4

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Hapuri guvernamentale

Am constatat că este la modă propovăduirea apocalipsei economice. Să nu exagerăm! Totul e să fim pregătiţi. Nici o problemă. Noi, românii, chiar suntem dotaţi pentru orice… eventualitate. În ceea ce priveşte traversarea crizei, deprinşi fiind cu tranziţii îndelungate, avem reţeta la purtător şi suntem gata să o punem în valoare. Nefiind un secret de stat, compoziţia este la vedere.

Se ia un instinct viguros de suportabilitate, plus vreo zece duzini de iluzii, cărora li se adaugă şi o porţie dublă de toleranţă stropită cu un praf de copt neuronii. Se frământă cu picioarele, rar, apăsat şi fără întrerupere, de-a lungul a trei-patru generaţii, apoi se depune la loc ferit de ochii lumii.
Se acoperă cu un văl negru şi se lasă la dospit până-n amurgul delicat al raţiunii. Termenul de valabilitate este nelimitat.

Produsul, sub formă de hapuri inodore, incolore, are indicaţii terapeutice dintre cele mai diverse.
Se administrează, deopotrivă, atât pentru combaterea exceselor de demnitate, cât şi pentru inducerea stării de confort şi de stabilitate în perioadele de criză de orice natură.
Creşte considerabil gradul de suportabilitate la declaraţii mincinoase.
În combinaţie cu praf de tămâie, scurtează perioada de convalescenţă, atât la persoanele vârstnice, cât şi la copiii îndelung înfometaţi.
Stimulează rezistenţa timpanelor în campaniile electorale.
Anihilează reacţiile de revoltă în cazurile de încălcare gravă a drepturilor fundamentale ale omului.
Scade apetitul de viaţă civilizată, iar atunci când situaţia o cere, asigură un sfârşit sigur şi rapid.
Dozele şi modul de administrare: se aplică fără prescripţii elaborate prin ordonanţe de urgenţă.
Reacţiile adverse: sunt anulate de forţele de reacţie rapidă.
Contraindicaţii: doar pentru sugacii poporului.

Din volumul Murim cu viaţa în braţe – Editura Pastel – 2010
дайвинг мальдивыпродвижение сайтов в гугладвокат юридическая консультацияKristall Supremo

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Tâmpiţii de serviciu ai clasei politice

Fără politică, omenirea ar fi fost condamnată la onoare. Cum însă onoarea este doar un pretext dinamic al aparenţelor, o autosugestie a ticăloşilor pentru a fi servită tâmpiţilor, specia născocită de Adam şi Eva defilează despuiată, braţ la braţ cu josnicia zădărniciţilor. Drept urmare, mărşăluind prin diverse politici, specia a scăpat în hârdăul crizei. Nu cea economico-financiară, despre care se tot rostesc diverse vorbe-îndemnuri spre autodistrugere, ci una morală, în care am păşit ireversibil, cu mult înainte de naşterile mamelor noastre. Rezultatul este vidul care a condus la generalizarea mediocrităţii şi a prostului gust.

Că viermilor trufaşi, cu false ţinute verticale nu le este ruşine, este deja un fapt binecunoscut. Ei sunt specia care trăieşte în concubinaj cu toate târâtoarele (târâturile!) alcătuite din glod şi cruci negre, ce stau de veghe morţilor fără demnitate. De aici încolo, totu-i criză! Dar cine să ia în seamă o asemenea abordare? Mai degrabă, drept pretext al vremurilor tensionate, exersăm lipsa de moralitate, iluzionându-ne că facem istorie! Numai că „istoria este o voce care face să răsune de-a lungul secolelor legile Binelui şi ale Răului. Părerile se modifică, manierele se schimbă, crezurile se ridică şi coboară, dar legea morală este scrisă pe tablele eternităţii”, spunea James A. Forude. Ei, şi? Noi am rămas ce-am fost, ba chiar mai jos. De aceea suntem tâmpiţii de serviciu ai clasei politice, iar pe tablele eternităţii vor rămâne doar scursurile răului, numele trădătorilor şi paroxismul asociat crizei morale.

Despre imoralitatea speculaţiilor, dincolo de orice limită a bunului-simţ, se va discuta în paralel ori peste rateurile pe care, abandonându-ne în intimitatea lirică a nepăsării, cel mai adesea le aplaudăm, ignorând că, în realitate, un trecut devine istorie doar atunci când generaţiile care se succed poartă amprenta evoluţiei.

Din volumul Murim cu viaţa în braţe – Editura Pastel – 2010

DSC_0011
продвижение сайта по москвецены на дайвинг в пхукетепосуда из россиимосква лапландия