Arhiva categoriei: Vocea jurnalistului nătîng

Apărătorii patriei, variantă nouă…

În mersul meu pe cărările zilelor, deseori mi se întîmplă să uit să alimentez. Îmi amintesc doar cînd, brusc, oricît aș accelera, funcționez doar la ralanti și atunci alimentez din mers, ca MIG-urile. Astăzi însă, am manifestat un maxim respect pentru propriu-mi organism și undeva mai spre orele serii, am decis ca să… prînzesc în oraș. Și pentru ca răsfățul să fie total, am mers pe jos. Așa, ca-ntr-un joc, puțin îmi păsa de tumultul străzii – pendulam, cînd pe ritmuri de blues, cînd în armonii country și deodată, o amintire dintr-o mansardă, piiing! – a zvîcnit Engelbert Humperdinck – How I Love You. „Mă cuprinzi cu privirea, în felul tău special… Amm, la, la, laaa…”. Deodată, poiiing! – simt o lovitură în ceafă. M-a lovit trăsnetul! – mi-am zis, în curînd voi deveni o amintire. Păcat… Dar nu, nu mă lovise trăsnetul, ci bătuta pe loc, cu strigături. „Nu suna a îndemn, „Hai, hai! Da foaie verde și-o cucută, Hai să-i tragem o bătută …”, ci cu sudalme. „Fir-ați ai dracului de străini, filmați numai relele și urîtul din România și ne faceți de ocară în lumea largă…”
Pardon, cred că m-ați confundat cu Hillary Clinton sau Doamne ferește, cu Angela Merkel, îi spun bărbatului care îmi articulase energic o lovitură cu umbrela din dotare. De ce m-ați lovit?
Auzindu-mi rostirea în limba sa maternă, a rămas ușor descumpănit, după care a continuat ocara.
– De ce filmați aici?
– Făceam doar o fotografie acestui WC public, lăsat în paragină în plin centru civic. Nu credeți că este rușinos, păgubos? Vă place cum arată?
– Nu, sigur că nu-mi place, dar dumneavoastră vă plac rezultatele alegerilor locale? Asta am ales, asta avem, pînă și haznalele sînt lăsate de izbeliște. Halal nație! Aoleuuu…!
– Ce s-a întîmplat? Vă doare capul?
– Aoleuuu, nu! Pe dumneavoastră cred că vă doare. Nu cumva dumneavoastră sînteți de la…
– Nu. Sînt doar în trecere prin orașul dumneavoastră.
– Nu-i adevărat, v-am recunoscut după voce. Dumneavoastră sînteți… Vă rog, nu mă dați la televizor că divorțează nevastă-mea. Aoleeeu, cînd o să audă! Nici nu știți cît de mult vă iubește. E clar, divorțează! Vă doare capu’? V-am lovit rău, vă duc la spital…
– Nu vă faceți probleme, domnule. Credeți-mă, cînd văd că mai există astfel de apărători ai patriei, nici capul nu mă doare.
– Vă bateți joc de mine. Vă rog să mă iertați.
– Cum să-mi bat joc? Nu obișnuiesc…
– Mă iertați?
– Pentru ce? Nu vă faceți probleme, vă înțeleg năduful, și mie-mi vine uneori să le aplic unora cîte o corecție dar ar fi inutil, prea tîrziu… Vă mulțumesc frumos, m-ați eliberat din capcanele gîndului, mi-ați normalizat cadența.

Românul, acest magician care ne oferă – supérfluu – spectacolul vieții, purtîndu-ne printre lacrimi și hohote de rîs, între năzuințe și realitate… Românul, din cînd în cînd, apărător al patriei, variantă nouă…

Scrisoare deschisă adresată demnitarilor români

Bună ziua, doamnelor şi domnilor!
Pardon de expresie! Forma corectă de salut ar fi, „Vai de zilele noastre! Ce-aţi făcut din noi, neisprăviţilor?”
Pentru că ne-aţi sigilat destinele în zodia perdanţilor, voi face un salt peste cuvenitele formule de politeţe şi vă întreb abrupt: dacă fostul comandant al Penitenciarului Rîmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii şi drept urmare a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, urmând să fie şi degradat militar, voi, cei care în ultimii 25 de ani, pretinzînd că aţi condus România, aţi devastat-o, aţi vîndut-o, aţi pustiit-o, ce meritaţi? Chiar dacă decizia nu este definitivă, putînd fi atacată, fie şi după o jumătate de secol, această vişinată expirată, va plăti pentru ororile comise.
Torţionarul Vişinescu se face vinovat de moartea şi de maltratarea a zeci, poate sute de detinuţi politici. Voi, cei care vă faceţi vinovaţi de distrugerea, fără precedent, a României, a unui popor, ce pedepse meritaţi?

– guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, peste jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa… Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii;
– în anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume?
– ne-aţi minţit, ne-aţi furat, ne-aţi devastat ţara, aţi creat condiţii optime reducerii populaţiei „pe căi naturale”. Natalitatea scade îngrijorător. Tinerii sînt ignoraţi;
– aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu;
– aţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;
– tot sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;
– tot la pierderi se încadrează şi Pavilionul naţional– simbolul care indică naţionalitatea navei. Cu alte cuvinte, dacă am rămas fără flotă, la ce i-ar mai folosi Autorităţii Navale Române, Pavilionul românesc?!
– unde sînt sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989?
– unde sînt banii Fondului Solidaritatea?
– ce s-a întîmplat cu fondurile UTC, PCR şi ale Sindicatului socialist? Dar cu patrimoniul acestora, ce aţi făcut?

„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac. Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?

– aţi pritocit legi cu dedicaţie pentru grupuri de interese, legi care nu au nicio legătură cu poporul român, cu interesele ţării;
– prin complicitate, aţi contribuit la distrugerea fondului forestier, la înstrăinarea tuturor resurselor României;
– sub pretextul retrocedărilor, aţi înstrăinat clădiri monumente istorice, numeroase sedii de muzee, de şcoli, licee, grădiniţe, clinici medicale, dar şi terenuri intravilane;
– sînteţi devoratori nativi, aţi acceptat liberalizarea vînzării terenurilor, care va conduce la pierderea definitivă a României. După cum aflăm din scrierile domnului Eminescu, ţara a mai fost devorată dar „Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie, pămînturi încăpute pe mîini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pămînturi sînt în asemenea mîini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.” Vom mai avea un Basarab care să răscumpere ceea ce aţi înstrăinat voi? Greu de crezut!
– actul de justiţie se face esenţialmente, pe baza interceptărilor convorbirilor, a iscoadelor, a trădărilor, a turnătoriilor numite parşiv, „denunţuri”, pe şantaj. Toate acestea, cu acordul sau la comanda voastră;
– Academia Română asistă fără nicio reacţie, la mutilarea Limbii române, care este memoria neamului. Desigur, şi primii demnitari ai ţării fac excepţie de limba română. A vorbi la întîlniri cu protocol de grad zero, în limba poporului pe care pretinzi că îl conduci, reprezintă o formă de respect faţă de acesta. De ce oare, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin, Sergio Mattarella şi alţi lideri vorbesc exclusiv în limbile oficiale ale ţărilor ai căror conducători sînt? Pot fi bănuiţi aceştia că sînt doar vorbitori ai unei singure limbi? În mod evident, nu!
– dominaţi de instincte primitive, de interese private ori de grupuri infracţionale, aţi procedat astfel încît funcţiile cele mai importante în stat au fost ocupate exclusiv, de indivizi numiţi pe cu totul alte criterii decît cele ale competenţei. De aici, dezastrul;

Histrionici, cu o ereditate fisurată, defectuoasă, ne-aţi amputat încrederea. Sub pretextul libertăţii de exprimare, aţi mutilat adevărul, astfel încît, adesea, viaţa pare mai dureroasă decît moartea.

– aţi contribuit la distrugerea agriculturii, astfel încît românii consumă furaje chimice de import. Drept consecinţă, România este pe locuri fruntaşe în Europa, chiar şi în lume, la numeroase afecţiuni cronice;
– aţi instrumentat complicităţi pentru a vă însuşi tone de bani din licitaţii organizate în folosul vostru;
– sînteţi abstracţi, aţi banalizat declinul. După 25 de ani de „reformă” a învăţămîntului, cei mai mulţi au diplome şi din ce în ce mai puţini, au studii. Nenumăraţi semianalfabeţi cu diplome, deţin funcţii importante în stat, de aici, consenciţele dezastruoase;
– sistemul sanitar, de asemeni, l-aţi reformat astfel încît, s-au înmulţit cimitirele;
– o devastatoare inflaţie a răului devorează ceea ce a mai rămas din noi. „România apare ca o ţară devastată de frici şi de percepţia unor pericole care pîndesc individul, comunităţile sau chiar ţara în totalitatea ei, la tot pasul. Universul social al românului pare populat de nesiguranţă şi incertitudini, de spaime şi viitoare pericole care îl determină la acţiuni sau reprezentări fataliste sau pesimiste cu privire la viitor” – se arată în analiza datelor unui studiu IRES, realizat în luna mai 2015. „Riscuri precum nesiguranţa locului de muncă sau cel legat de somaj sînt cele cu care ne-am obişnuit în ultimele decenii, dar la ele se adaugă mai nou terorismul, riscurile alimentare, poluarea, accidentele nucleare. Românii sînt tot mai speriaţi de traficul şi consumul de droguri sau de riscul unui război în zonă” – se mai arată în acelaşi studiu.
– Un popor este un organism viu, care nu poate supravieţui la nesfîrşit cu demnitatea amputată!

Întorcîndu-mă la victimele criminalului Vişinescu, care trăiau în condiţii inumane, înspăimîntate, fără hrană suficientă, fără medicamente, umilite, vin şi vă întreb, victimele regimurilor voastre nu au fost tratate în mod similar? Torturati psihic, nu şi fizic, numeroşi români s-au sinucis pentru că nu au putut suporta lipsurile, spaimele. Alţii, au plecat în veşnicie la vîrste tinere, din aceleaşi cauze.

Legendara „generaţia-n blugi şi-n adidaşi”, care a îndurat lipsuri inimaginabile, condiţii inumane, care a fost exploatată diabolic pentru ca România să achite datoria externă şi pe spatele căreia Ceauşescu a reclădit România, pentru ca să aveţi voi ce fura, sînt pensionarii de astăzi, cărora nu le puteţi asigura o existenţă decentă, binemeritată, determinîndu-i să se simtă vinovaţi pentru că nu au murit înante de împlinrea vîrstei de pensionare.

Cei mai mulţi dintre seniorii de astăzi, şi-au riscat vieţile, participînd necondiţionat la evenimentele din decembrie 1989, majoritatea, fără a pretinde titluri de revoluţionari şi recompense consistente.
Morţii din decembrie ’89, victimele mineriadelor, vor rămîne îngropate şi la propriu şi la figurat?
Ce-aţi făcut din ţara lor, din truda lor, din vieţile şi din morţile lor? Credeţi că veţi păcăli soarta şi că nu veţi plăti? Poate că unii veţi avea „şansa” să nu prindeţi acele vremuri, dar vă asigur că cel puţin unii dintre voi, mai devreme sau mai tîrziu, veţi avea soarta torţionarului Vişinescu, pe care, paradoxal, statul român l-a recompensat onorabil, pînă la vîrsta de 90 de ani.

Conform hotărîrii Curţii de Apel Bucuresti, Vişinescu trebuie să plătească urmaşilor victimelor sale, 300.000 de euro, cu titlu de despăgubiri. în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Chiar dacă instanţa a menţinut sechestru asigurător pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, cît şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF, o parte din suma stabilită pentru despăgubiri, va fi suportată de stat prin instituţiile amintite, adică de noi, implicit de către urmaşii victimelor Vişinescului cel cumplit. Paradoxal sau nu, suportăm sau nu…

Ar fi multe de adăugat – distrugerea CFR, a Loteriei şi a Poştei Române, desfiinţarea cinematografelor şi implicit devastarea Patrimoniului imobiliar al România Film, deturnarea fondurilor europene şi de aici consecinţele etc, etc, etc.
Cum eu nu am autoritatea de a judeca şi de a pedepsi, conform legislaţiei româneşti în vigoare, aceste fapte care au condus la distrugerea României, am semnalat doar, apreciind că toate acestea şi numeroase altele, pot fi catalogate ca fiind cel puţin crime împotriva umanităţii.

Vă întrebaţi poate cum îmi permit să nu folosesc pronumele de politeţe cînd mă adresez unor foşti şi actuali demnitari? Explicaţia este simplă şi de bun-simţ. De vreme ce sînt per tu cu Dumnezeu, cum credţi că aş putea să mă adresez unor mincinoşi, unor trădători, unor hoţi, unor vînzători de ţară?
Cu mari rezerve, admit că nu toţi vă încadraţi în aceste categorii. Maxim 1-2 la sută, se exclud poate, dar şi aceia deliranţi, aroganţi, duplicitari…

Felicia Popaпродвижение компанииук украины 2012услуги юристадля путеществие Коттедж лапландия

Maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal

Ce o fi fost în mintea lui John Fitzgerald Kennedy, cînd a spus că omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii?
Dacă vestitul prezident ar fi văzut astăzi reacţia românilor ieşiţi cu mic, cu mare să întîmpine Cavaleria americană, fie s-ar fi ruşinat de propriile cuvinte, fie ar fi fost îngrozit să vadă pe parcursul a sute de kilometri, maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal. Ce altceva pot sugera uralele cu care populatia din satele şi oraşele traversate, a salutat convoiul militar. Unii şi-au luat concediu medical, alţii s-au învoit de la serviciu, alţii au fugit de acasă pentru a întîmpina „Marşul Cavaleriei americane”.

Scăpaţi parcă de la grădina zoologică, instalaţi de-a lungul şoselelor, pe garduri, pe clădiri, unii peste ceilalţi, au prezentat adevărate spectacole de pantomimă, au rîs, au fluierat, au făcut fotografii, au filmat, au ridicat mîinile în semn că s-au predat, au dansat, au aplaudat, au dat un spectacol demn de lumea a treia.
Soldaţii americani au răspuns, dacă nu entuziaşti, cel puţin miraţi de atitudinea mulţimii.
Am trăit sentimente acute de ruşine, de neputinţă, din motive lesne de înţeles. Pe de altă parte însă, trebuie să recunosc, m-au cuprins fiori de spaimă. Nu este puţin lucru să asişti la parada blindatelor şi a elicopterelor de luptă, aceste veritabile simboluri ale violenţei, ale morţii, ale dezastrului, însoţite de 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, echipaţi de luptă.
Desigur, mulţi vor fi aceia care se vor grăbi să spună că facem parte din Alianţă, că este foarte bine, că vom fi apăraţi, că am aşteptat 70 de ani să vină americanii, că prezenţa lor este un semnal pozitiv… E-n ordine, am aflat toate acestea la momentele potrivite, dar văzînd acest fragment al unei teribile maşinării de război, m-am îngrozit.
Oricare ar fi însă cauzele, prezenţa unei armate străine pe teritoriul ţării, nu poate decît să mă îngrijoreze. Chiar dacă nu ne este ostilă, un lucru este sigur, generează nervozitate care poate conduce la un conflict armat real. În fine, vom vedea consecinţele.
оптимизация сайтов38 статья кзот украины 2015pinteredstшины Point S

Ziua Internaţională a Libertăţii Presei ?!

Este limpede, cu cît se vorbeşte mai mult despre libertate, cu atît mai mult, aceasta este supusă riscului de dispariţie.
Temutul cîine de pază al democraţiei, este pe cale să fie transformat în javră de mahala, prin metode dintre cele mai devastatoare:
– agresiuni verbale şi fizice
– hăituirea, prin diverse “metode specifice”, a puţinilor jurnalişti documentaţi, incisivi, incoruptibili
– presiuni ale autorităţilor la adresa instituţiilor de presă
– anchete care au drept scop intimidarea jurnaliştilor
– interceptarea comunicaţiilor…
Nu în ultimul rînd, decredibilizarea, prin infiltrarea diverşilor „acoperiţi”, descoperiţi conform agendei de lucru a „hingherilor”.
Umilirea din interiorul breslei, prin exploatare excesivă, adesea remunerată în batjocură. Deprofesionalizarea atent aplicată, concedierea vocilor incomode, tabloidizarea instituţiilor media credibile…
.

“O presă liberă contribuie la consolidarea democrației și la dezvoltarea unei societăți prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass – media este esențial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertății Presei ne readuce aminte cît de importantă este libertatea de exprimare.” – transmite sec, preşedintele Klaus Iohannis (pe facebook !), abordînd un limbaj de lemn dogit.

Tristă aniversare, îngrijorătoare perspectivă!

La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU, declara ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei. Ideea acestei acţiuni a apărut la Conferinţa Generală UNESCO care, printr-o rezoluţie din 1991 asupra „Promovării libertăţii presei în lume”, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Ei, şi?!
наполнение сайта ценыusability for websiteshow does my site rank in googleApple Watch Sport 38 mm Case 7000 Series Silver Aluminum Ion-X Glass Retina Display Composite

Libertăţi înecate-n sărbători legale

Ştiu, recunosc, sînt anapoda.
Cînd toată lumea se bucură, eu îmi sorb lacrimile, pe furiş.
Cînd toţi ai mei sînt trişti, îmi reprim cu greu hohotele de rîs generate de vremelnicia vecinătăţilor noastre.
Cînd oamenii dorm, eu sînt străjerul cine ştie cărui dor.
Cînd ei muncesc, eu zburd hai-hui într-un vis.
Cînd toţi pleacă, eu mă-ntorc…

Duminica Floriilor este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimile urmate de marea Jertfă.
De ce s-a oferit Domnul Iisus, jertfei? Din dragoste!
Desigur, evenimentul se cuvine a fi sărbătorit, dar cum? Manifestîndu-ne iubirea?! Greu de ales.
Numai că pardon, să mă iertaţi, celor mai mulţi dintre noi, gîndurile de unitate ne-au fugit de acasă, din cauze fiziologice – solidaritatea cu propriile aparate digestive ne sufocă toate sentimentele.

Un gînd bun, transmis unui prieten îndurerat, un zîmbet oferit cu căldură semenilor cu care ne intersectăm, un cuvînt frumos, rostit cu blîndeţe? Glume de şomer disperat, astenii de primăvară!

Un mesaj pe care l-am primit de la un prieten fugit în lume, m-a trimis cu gîndul către seniorii şi copiii care, îmbrăcaţi de sărbătoare, îi aşteaptă la porţile dorului pe fiii ori pe părinţii absenţi de la masa de sărbătoare.

“… în momentele de sărbătoare sînt jos, pentru că îmi lipseşte familia, îmi lipsesc prietenii… Îmi ratez viaţa şi am regrete pentru că trebuie s-o trăiesc pe a altora!
E urîtă viaţa printre străini, în aceste momente. Chiar dacă sînt drăguţi, îi invidiez, pentru că ei sînt împreună, iar eu mă simt pustiit.
Mi s-a pus doru-n gît, de nu mai pot să respir. Aş da orice pentru o zi acasă, cu ai mei.
Nu vreau să te întristez, dar te simt aproape. Îţi promit că mă ridic şi voi fi mai vesel. Iartă-mă…
Vor veni, cu siguranţă, vremuri mai uşor de suportat şi ne vom bucura de ceea ce ne va da Dumnezeu.…
Vreau acasă! Sper să mă-ntorc viu…”

Dincolo de cuvintele sfîşietoare ale prietenului meu, am simţit acut hohotele de dor ale întregii diaspore româneşti, dar mi-am revenit îndată, pentru că habar nu au aceşti fugiţi de-acasă cît de fericiţi ar trebui să fie, pentru că sînt liberi să trăiască ori să moară pe unde îi apucă. Cîţi dintre foştii demnitari ai României, purtători de “brăţări”, nu şi-ar dori libertatea? Sîntem inumani dacă nu ne gîndim şi la spaimele trăite de către actualii demnitari, care urmează a fi chemaţi la apelul de seară, în “separeurile” CFU (Casei Poporului Furat).
Chiar liber fiind, nici preşedintelui Iohannis, nu-i este tocmai uşor, domnia sa, fiind nevoit să plece tooocmai în Germania, pentru fi alături de părinţi, la Sărbătoarea Învierii.

Pînă la urmă, fiecare avem libertatea să ne înecăm dorurile-n toate sărbătorile, că doar sînt legale…
чугунные казаныдайвст 185 ук украины комментарийтуризм лапландия

Ne reinventăm?

De Ziua Internaţională a Femeii, potop de flori, atenţii, cadouri, torente de urări. Care mai de care mai virtuale, mai în grabă, mai degeaba… Domnii ne felicită, ne oferă cadouri, ne invită te miri pe unde, aşa, pentru ca să avem ce povesti… Noi femininele ne adresăm urări, dintre cele mai frumoase, multe irealizabile. Toată lumea se formalizeză. În realitate, puţine doamne sînt cu adevărat fericite, pentru că fericirea se clădeşte, se întreţine, nu se mimează, că doar pardon, nu-i orgasm…
Oricît de internaţională ar fi, pe mine mă doare această zi.
Mă dor spaimele copilelor devenite mame în zorii vieţii.
Mă sfîşie mila de nefericitele care-şi vînd trupurile pentru un trai mai bun (!?).
Mă frige disperararea mamelor plecate-n sclavie pentru a-şi întreţine pruncii lăsaţi acasă.
Mă ard scînteile de dor înăbuşit, din privirile mamelor care şi-au pierdut fiii în Afganistan.
Mă dor neputinţele şi umilinţele mai vîrstnicelor doamne, abandonate morţii prea de timpuriu.
Mă sfîşie jalea văduvelor.
Mă doare-ntr-o lacrimă de dorul bunicăi.
Mă doare-n aripa care mi s-a frînt la plecarea mamei în veşnicie.
Mă dor trupurile agresate, maltratate.
Mă dor sufletele mutilate.
Mă dor destinele frînte.
Mă dor vieţile ratate.
Mă dor…
Să ne bucurăm – veţi spune – că doar sărbătorim, nu comemorăm. Dacă bucuria se justifică şi dacă este reală, da, să ne bucurăm, ori dacă nu, să ne reinventăm.
гугл статистика ключевых словsun protection car shadevibro masseur pas chermicro SDHC

Neterminaţilor, nu mor caii cînd vor maidanezii!

Iertați-mă, vă rog, sînt mînioasă! Nu defulez în spaţiul public, cu atît mai puţin aici, este sub condiţia mea. Vreau doar să vă supun atenţiei cîteva aspecte şi astfel să-mi verific gradul de (in)conştienţă.
Dacă pînă nu demult am fost anesteziaţi prin diverse metode binecunoscute, acum sîntem realmente agresaţi, cu „priponirea” marilor corupţi. Eu vin şi întreb:
Cine i-a stimulat/protejat să fure?
Care sînt complicii lor?
De ce la începutul anilor 2 000, infractorii erau eliberaţi din închisori, motivîndu-se absolut batjocoritor că „X, Y nu suportă regimul de detenţie”?
Vreau să îi văd aliniaţi la justă judecată, pe toţi cei care au demolat industria, pe cei care au pierdut România la ruleta istoriei.

Dincolo însă de industrie, economie şi derivatele distruse, mă preocupă alte aspecte care pun sub semnul interogaţiei, viitorul României. Declinul demografic, reducerea drastică a mediei de vîrstă, nesănătatea tinerilor, mai ales, mutilarea programată a învăţămîntului, a sistemului sanitar, a culturii, degradarea morală, atent stimulată şi monitorizată, distrugerea, la propriu, a tot ce confirmă istoria, cultura, identitatea noastră. Pe lîngă cele binecunoscute, aş aminti „selecţia” aplicată documentelor din Arhiva Naţională şi numeroase alte asemenea.
Armata a fost degradată…
Sîntem perdanţi în toate domeniile.

Ei bine, acum s-a „desfundat” canalul de informaţii şi sîntem bombardaţi cu dezinformări în ceea ce priveşte un iminent conflict armat, pe care urmează să îl desfăşurăm, nici mai mult, nici mai puţin, decît cu Federaţia Rusă.
Da, cred că este posibilă chiar o conflagraţie mondială, dacă privim cu atenţie evenimentele care se desfăşoară pe Planetă. Dar de aici şi pînă la a fi abordaţi ca nişte debili cărora le scapă limbile din gură de bătuţi în cap ce sînt, este o mare distanţă. Este foarte evidentă terapia manipulării care ni se aplică în acest context, numai că această „terapie” se doreşte a fi letală.
Ne sînt servite dezbateri cu privire la… La, la, la…
Oare întîmplător, la dezbaterile pe acest subiect de o importanţă crucială, participă astrologi, psihologi rataţi, vedete de cabaret, meteorologi, vrăjitoare, ori nefericiţi rămaşi fără obiectul muncii, care-şi spun cu preţiozitate, analişti, şi alţi specialişti, iar pe ici-colo, ca din neştiinţă, scapă cîte un „acoperit”?
De ce nu ni se oferă informaţii de la surse autorizate – CSAT, Apărare, Preşedinţie, Minister de Externe…?
De ce? De ce? De ce?
Pentru că în opinia (i)responsabililor,sîntem doar o masă de manevră, atinsă de boala vacii nebune. Prin urmare, turma trebuie exterminată!
În acest sens, din multitudinea argumentelor, vi-l prezint pe unul dintre cele mai grăitoare – valoarea medie a pensiilor în Europa:

Luxemburg (3.000 euro)
Norvegia (1760)
Grecia (1620)
Danemarca (1411)
Elveţia (1393)
Italia (1141)
Franţa (1108)
Islanda (1046)
Suedia (1060)
Finlanda (1050)
Austria (1026)
Spania (877)
Belgia (847)
Germania (791)
Malta (615)
Slovenia (604)
Marea Britanie (460)
Polonia (437)
Cehia (390)
Portugalia (354)
Ungaria (332)
Croaţia (321)
Estonia (288)
Letonia (258)
Lituania (220)
ROMÂNIA (177)
Bosnia (171)
Bulgaria (145)
Albania (55)

Desigur, ar mai fi: valoarea mizeră a alocaţiilor pentru copii, valoarea ruşinoasă a salariului mediu, plata în batjocură a numeroase alte categorii ocupaţionale.
În condiţiile date, tare mă tem că “bizonii” chiar visează la un război care să finalizeze procesul de exteminare a populaţiei, care, sper din tot sufletul că nu se va mai lăsa manipulată.
Iar “bizonilor” care au făcut posibil acest dezastru, mă adresez frontal: neterminaţilor, vă asigur, nu mor caii cînd vor maidanezii!
În ceea ce vă priveşte, nu vă doresc moartea, ci viaţă lungă, dar în chinuri şi în umilinţe devastatoare!
продвижение сайта текстамипрокуратура харьковаюристы харьковремонт и реставрация паркета

Îmi crapă nădejdea-n jugulară

Cum nu pot să fiu zînă, întrucît nu mă recomandă nimic pentru acest statut de basm, mi-am făcut o anamneză riguroasă, în urma căreia m-am convins definitiv că sînt anormală, fugită din specie. Realmente, mă simt copleşită de ridicol.
Cînd văd atîta omenire bolnavă, nu pot să nu mă simt vinovată pentru propria-mi sănătate. Dincolo de firescul sentiment de solidaritate, care mărturisesc, nu-mi este tocmai străin, îmi crapă nădejdea-n jugulară, constatînd că de la prunc la senior, toată lumea se alimentează cu pilule. Şi aici nu fac trimitere la hapurile guvernamentale pe care nu le mai înghite nimeni, ci la faptul că o Românie întreagă consumă produse farmaceutice cît populaţia Europei, dacă nu chiar mai mult.
Dacă socotiţi că exagerez, urmăriţi pachetele publicitare difuzate de posturile de televiziune mai ales, şi veţi fi atinşi de erecţie totală. Pardon, nu vă gîndiţi la potenţialul sexual, ci la faptul că vi se face părul măciucă văzînd cîte recomandări ne sînt servite.

Vi s-au înfundat căile respiratorii? Nu chemaţi instalatorul. Mucosolvan este produsul care facilitează expectoraţia, măreşte cantitatea secreţiilor şi în plus, taie pofta de mîncare, fiind extrem de eficient şi în curele de slăbire, mai ales dacă urmăriţi spotul publicitar în timp ce mîncaţi.
Sînteţi constipaţi? Păpaţi Dulcolax şi alte purgative pînă cînd vi se golesc toate năzuinţele. Dacă dimpotrivă, sînteţi balonaţi şi aveţi mai multe scaune decît sala de şedinţe a Guvernului, îndopaţi-vă cu Furazolidon.
Dacă vă pişcă ori vă mişcă în zona intimă, sau Doamne fereşte, aţi contractat te miri ce infecţie, indiferent de natura şi scopul acesteia, luaţi Zenella Med, după cum vă taie capul, pentru că celelalte oricum nu mai funcţionează.
Aveţi hemoroizi în dotare? Daţi fuga la farmacia din colţ, luaţi Cicatridină sau dacă acest produs vă generează reacţii adverse, vizitaţi cea mai importantă intersecţie a oraşului şi veţi găsi panouri publicitare cît grădina bunicilor, pe care poate citi tot nevăzătorul, recomandări folositoare cu privire la fisuri anale şi alte asemenea orificii defecte.
Vă ustură, vă doare, aveţi disconfort urinar? Nici o problemă, luaţi Urobiotic şi veţi funcţiona precum hidrantul cu debit maxim.
Etc, ş.am.d, etc…
Ba nu. Am omis un aspect important: pentru o viaţă sănătoasă (a se citi scurtă), toate aceste produse, cît şi numeroase altele, se eliberează fără prescripţie medicală, conform autodiagnosticării.

În aceste condiţii, să mă cuprindă euforia?! Exclus! În vreme ce toată populaţia este bolnavă, pe mine nici capul nu mă doare. Păi să nu-mi fie ruşine? Nu numai că îmi este, dar sînt în pragul nevrozei. În ceea ce priveşte raportul cauze-efecte, aveţi toată libertatea să mă diagnosticaţi…
translate to spanish to englishпродвижение в поисковикахcar cover nissan 300zxтур лапландия

Cînd anul amurgeşte, ţie mă înclin, om bun

Există, nu lume, ci oameni, aşa cum există cuvînt, bucurie, suspin…
Mărturie eşti chiar tu, om bun, care supus, porţi în raniţă doar viaţa crudă dar cinstită, precum zodia Fecioarei, rămasă deseori fără interlocutor… Pentru asta, pe tine te contemplu, ţie mă înclin, om bun, acum, cînd deşi rănit, anul care tocmai amurgeşte în fiecare dintre noi, îţi lasă drept cadou sub pomul de Crăciun, desaga plină cu speranţe.
Există oameni, iar tu eşti unul dintre aceştia.

E vremea, spuneam, cînd anii îşi dau mîna peste creştetul tău. E vremea deci, să ţi se spună „Sărbători cu bine, om bun!” –, căci vai, le meriţi din plin. Pe lîngă această urare, aş mai adăuga, dacă-mi îngădui:
Să fii sănătos.
Să-ţi fie pasul hotărît, gîndul bun şi fapta pe măsură.
Să iubeşti curat.
Să crezi mereu în tine.
Cînd tristeţea-ţi dă tîrcoale, pune de parastas şi cîntă-i voios, veşnica ei pomenire.
Să-L rogi pe Tatăl nostru să te ierte, să ne ierte şi să ne ocrotească.
Păstrează-ţi sufletul curat şi liber, mai ales.
Să-ţi aminteşti, măcar la ceas de sărbătoare, de cei plecaţi în veşnicie. Închină-le un gînd, aprinde o lacrimă de dor.
Să fii bun, să fii drept şi cu demnitatea la purtător…

Pentru ceea ce eşti şi pentru că eşti, cînd anul amurgeşte, ţie mă înclin, om bun!
La mulţi ani!
оптимизация сайтаכיסויים לרכבכיסוי מכוניתMP 59 Nordicca M+S

Oamenii duhnesc a deznădejde

Pe vremea cînd habar nu aveam de ce se anunţă ora exactă, de ce se schimbă anotimpurile, ce rost au bunele maniere, ce caută atîta lume în oraşul meu, de vreme ce este mama, cine aprinde felinarele în cer şi aşa mai departe, abia depăşisem pragul primilor cinci ani de viaţă.
Totul era nou, fascinant şi cerea milioane de explicaţii – mare parte dintre acestea nu le-am găsit nici astăzi.
Vechi şi explicabili erau doar ţiganii, în mintea mea de mic rezident în acest spaţiu dintre cer şi pămînt. Ţiganii, acele făpturi întunecate care bîntuiau prin oraşul meu la ore exacte, pentru a mă îngrozi şi a mă determina să mănînc ori să dorm la prînz, au fost teroriştii copilăriei mele.
Mai tîrziu, aveam să înţeleg că aveau şi ei copii, cu mult mai numeroşi, astfel încît, nici vorbă să-şi mai dorească o piticanie guralivă şi fără astîmpăr.
Ţiganii, aceşti oameni speciali, în felul lor, făceau negoţ prin oraşul meu, un soi de barter al zilelor noastre – ofereau oale, lighene, cratiţe şi tot soiul de blide noi, iar la schimb primeau haine vechi.
Astăzi, la distanţă de aproape o jumătate de secol, situaţia s-a schimbat spectaculos, iar spaima mea de atunci s-a transformat în umilinţă. Ţiganii nu mai urlă prin oraş „oale avem, lighene vă dăm…”, ci stau civilizaţi la piaţă, unde ne oferă haine vechi pe bani noi. Bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, cu pălării scumpe pe creştete, ne oferă cu amabilitate cele mai diverse articole de vestimentaţie şi încălţăminte, din containere occidentale, la cele mai „avantajoase” preţuri.
Dumnezeule, ce spectacol! De la muncitor pînă la profesor, de la inginer, cercetător, scriitor pînă la agent de pază, toţi scormonesc prin lăzile ţiganilor extrem de îngăduitori. Unul îşi ia chiloţi, altul tricouri. O damă caută speranţele pierdute, într-un morman de sutiene. Un altul, ceva mai cu dare de mînă, probează o haină de piele. Este o forfotă tăcută… Piaţa pute. Oamenii duhnesc a deznădejde, iar eu mă refugiez cu disperare în vremurile în care habar nu aveam de ce se dă ora exactă…

Ziarul Cuget românesc – 5 mai 1999
каркасно щитовой дачный домсковорода гриль как выбрать отзывыכיסוילרכבhrמדגםhammerпроектор омск