Arhiva categoriei: Vocea jurnalistului nătîng

Oamenii duhnesc a deznădejde

Pe vremea cînd habar nu aveam de ce se anunţă ora exactă, de ce se schimbă anotimpurile, ce rost au bunele maniere, ce caută atîta lume în oraşul meu, de vreme ce este mama, cine aprinde felinarele în cer şi aşa mai departe, abia depăşisem pragul primilor cinci ani de viaţă.
Totul era nou, fascinant şi cerea milioane de explicaţii – mare parte dintre acestea nu le-am găsit nici astăzi.
Vechi şi explicabili erau doar ţiganii, în mintea mea de mic rezident în acest spaţiu dintre cer şi pămînt. Ţiganii, acele făpturi întunecate care bîntuiau prin oraşul meu la ore exacte, pentru a mă îngrozi şi a mă determina să mănînc ori să dorm la prînz, au fost teroriştii copilăriei mele.
Mai tîrziu, aveam să înţeleg că aveau şi ei copii, cu mult mai numeroşi, astfel încît, nici vorbă să-şi mai dorească o piticanie guralivă şi fără astîmpăr.
Ţiganii, aceşti oameni speciali, în felul lor, făceau negoţ prin oraşul meu, un soi de barter al zilelor noastre – ofereau oale, lighene, cratiţe şi tot soiul de blide noi, iar la schimb primeau haine vechi.
Astăzi, la distanţă de aproape o jumătate de secol, situaţia s-a schimbat spectaculos, iar spaima mea de atunci s-a transformat în umilinţă. Ţiganii nu mai urlă prin oraş „oale avem, lighene vă dăm…”, ci stau civilizaţi la piaţă, unde ne oferă haine vechi pe bani noi. Bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, cu pălării scumpe pe creştete, ne oferă cu amabilitate cele mai diverse articole de vestimentaţie şi încălţăminte, din containere occidentale, la cele mai „avantajoase” preţuri.
Dumnezeule, ce spectacol! De la muncitor pînă la profesor, de la inginer, cercetător, scriitor pînă la agent de pază, toţi scormonesc prin lăzile ţiganilor extrem de îngăduitori. Unul îşi ia chiloţi, altul tricouri. O damă caută speranţele pierdute, într-un morman de sutiene. Un altul, ceva mai cu dare de mînă, probează o haină de piele. Este o forfotă tăcută… Piaţa pute. Oamenii duhnesc a deznădejde, iar eu mă refugiez cu disperare în vremurile în care habar nu aveam de ce se dă ora exactă…

Ziarul Cuget românesc – 5 mai 1999
каркасно щитовой дачный домсковорода гриль как выбрать отзывыכיסוילרכבhrמדגםhammerпроектор омск

Insomniile jurnalistului – 2

Ironia – distincţia mîniei.
Naivitatea – atributul nobleţei.
Trufia – plăcerea de a fi ridicol.
Speranţa – profilaxia rateului.
Păcatul – vulgaritatea conştiinţei.
Revanşa – dreptul la memorie.
Scuza – argumentul politeţei.
Insulta – autodefinire.
Superstiţia – substitutul adevărului.
Eroism – inaderenţă la umilinţă.
Lirism – mînia sentimentalului.
Ruşine – şansa renaşterii.
Mila – iubire demodată.
Ereditatea – flerul Universului.
Egoism – revolta împotriva propriilor rateuri.

Din volumul Întîlnire cu eternitatea – Editura Triumf – 2001
DSC_0046
дома коттеджи проектыюристыכיסוימושביםלרכבלכלביםtv приставка

Insomniile jurnalistului – 1

– Grija excesivă pentru o exprimare îngrijită, ascunde impotenţă intelectuală.

– Oricît de pedant ai fi, sufletul îţi joacă deseori feste, etalîndu-se despuiat.

– Nimic nu este mai pervers, mai agresiv decît gîndul.

– Blîndeţea modifică “gramatica” grupei sangvine.

– Neliniştea de a iubi este o formă de protest faţă de verbul “a trăi”.

– Plîngi iubire, lacrimile tale îmi spală gîndurile.

– Pentru ca să poţi fi îngropat, trebuie să fi avut un trecut. Pentru ca să pătrunzi în viitor, construieşte-ţi prezentul.

– Percepînd corect disproporţia dintre dorinţa nemărginită de a fi şi nepăsarea de a trăi degeaba, ce motivaţie ar mai avea viitorul?

– Bucuria mea este moartea – cînd îşi face simţită prezenţa, mă refugiez cu nesaţ în splendorile vieţii.

– Condamnaţi moartea la detenţie pe… veşnicie – încalcă toate drepturile omului, neghioaba.

– Moartea ia copii. Trist, cutremurător! Imaginaţi-vă însă, ce s-ar întîmpla dacă hidoasa ar face copii…

Din volumul Întîlnire cu eternitatea – Editura Triumf – 2001
DSC_0046poupon gonflableпродвижение сайтовконтекстная реклама интернет сайтаKM 864