Sîntem săriți de pe fix, Doamne. Prezențe malefice – lipsiți de simțul măsurii, ipocriți, distructivi, invazivi, egoiști, ignoranți, agresivi, abuzivi… Adverbul „împreună‟ a devenit impracticabil!
Mai fă-ne Doamne o dată. Te rog, fă-ne mai buni, fă-ne înțelepți, onești, altruiști… Fă-ne cum ne-ai promis, după chipul și asemănarea Ta, pentru că așa cum sîntem, prea ne asemănăm cu toți dracii.
Desigur, îmi amintesc dojana lui Tolstoi: „Cu ce drept îi judeci?“. Nu judec pe nimeni, nu mi-aș permite pentru că nu mă exclud, doar mă mir și mă tem.
Nebunia socială este mai periculoasă decît nebunia clinică – ne avertizează psihiatrii, psihologii şi sociologii. Noi, cei marcați de trecut, cu sufletele mutilate de suferinţe şi de experienţe negative, fie și nediagnosticați, alcătuim această societate degradată, anomică, nihilistă.
Am pierdut cadența, Doamne. Sîntem grăbiți, mimetici, nocivi, lacomi, precipitați. Funcționăm invers proporțional cu normele pe care le invocăm; raportul între bine şi rău este atât de flexibil încît evadăm cu ușurință dintr-o bună-cuviință excesivă la mitocănie devastatoare astfel încît omul educat, manierat poate deveni vulnerabil dacă nu sancționează explicit impolitețea, bășcălia, sudalmele, mișelia.
Liderii ne sînt dați cu voia Ta? Dacă este așa, de ce îngădui să ne conducă numai rebuturile creației Tale? Pentru ce îi lași stăpîni pe viețile și pe morțile noastre? De ce îngădui ca să fim tratați ca materie primă pentru malaxorul bezmeticilor văduviți de o minimă igienă morală?
Copiii, Doamne! Cum poți îngădui să fie înfometați, abuzați, abandonați, exploatați, uciși?
De ce lași ca seniorilor să li se reproșeze faptul că depășesc vîrstele eficiente exploatatorilor?
Știu, vei spune că permiți ca toate acestea să se întîmple spre îndreptarea păcătoșilor, dar inocenții ce vină au, de ce-i lași pradă nelegiuiților? Iartă-mă Doamne, dar Te rog nu uita că pînă la Judecata de apoi, prezumţia de nevinovăţie este un drept de care beneficiem toți, oricît de bezmetici vom fi.
Sau, poate că această superbă Planetă pe care ne lași să ne manifestăm, este un soi de Jilava a galaxiei, pe care ne-ai trimis pentru exorcizare. Dacă este așa, cu umilință Îți spun, ai ratat!
Mai bine iartă-ne Doamne, redă-ne iubirea și ne-om tămădui de toate relele!
🙂 vă înțeleg fiecare cuvînt! Frumos!
Amin! <3
Doamne ajută!
Dragă doamnă Felicia,
știți că sunt de acord cu dvs dar totuși dracul nu este chiar atât de negru și iubire mai există. Suntem mulți care iubim aceleași idealuri, stimăm aceeași oameni și ne crucim de ceea ce vedem în jurul nostru.
Dar trebuie să ne dăm noi silința pentru a-i îndrepta, fără să ne plângem. Îi las pe ei să strige durerosul SOS (save our souls) și prefer să fiu unul dintre aceia care încearcă să îl salveze.
Tocmai de aceea facem noi o asemenea pereche minunată (perechi sau grupuri) : unii arată mizeria sufletească, alții (împreună cu primii) încearcă să o trateze. Împreună vom reuși în mod cert, în viața aceasta sau în alta.
Desigur, domnule Dorin, există iubire, însă degradarea este copleșitoare – la scară largă! Nota de plată este nepermis de încărcată! – achităm cu destine fracturate, anulate, mutilate! Știu, omenirea a mai trecut prin astfel de situații pe care le-a depășit, conștientizînd însă și dorind revenirea la condiția inițială. Neîndoielnic, vom izbuti și de această dată, refuz să cred că am epuizat și ultima șansă. Vă mulțumesc pentru această formă de solidaritate, deși, cine sînt eu ca să pretind postura de salvator?
oau…. strigatul disperarii mele se regaseste PERFECT !!! Ai scris gandurile mele cum nu as fi crezut !!!
Am greșit, nu mai fac…
Daca am fi trait alte vremuri as fi spus ca ai o imaginatie morbida….dar nu, este o fotografie alb-negru extrem de clara. Prea clara. Sa si vezi, sa si traiesti asa ceva devine impovarator. Ne-a disparut culoarea din suflete….
Dacă trăiam în alte vremuri, acest tablou ne-ar fi părut neverosimil. Vom depăși! Trebuie să avem grijă de sufletele noastre…
superba disectie a epocii pe care o traim …..exactitatea temerilor si gandul sperantei in mai bine , se impletesc intr-o mare, imensa nevoie de ……iubire . lucru care , cam lipseste mentalitatii actuale .
Vă mulțumesc frumos pentru aprecieri, distinsă Doamnă. Da, credința mea este că numai prin iubire ne putem reveni la condiția om. Iubirea este darul divin în lipsa căruia, „specia” este condamnată la degradare și în consecință, la dispariție.
fara comentarii..
Vă mulțumesc.