Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica normalităţii

Nefericirea se hrăneşte cu zilele noastre, muşcă adînc din sufletele sîngerînde, devorîndu-le. Privită din altă perspectivă însă, nefericirea bine dozată, atent controlată, este o consecinţă a maturităţii, a evoluţiei. Nefericirea pune în valoare fericirea…

Tudor este un bărbat trecut de vîrsta amăgirilor. Un amestec, aparent bizar, de viaţă îndoliată, cu extaz ratat. Cînd jovial, tandru, jucăuş, cînd melancolic, abătut, fugit într-un dor îmbrăcat în fîşii de amintiri decupate din mantiile anilor. O Edith Piaf în variantă masculină, care zburdă pe portativul vieţii. Adesea ezitant, ba se bucură savurînd „La vie en rose”, declarînd lumii că „Non, je ne regrette rien”, ba se apleacă-a iertare, jelindu-se rugător, „Mon Dieu”… Impresionantă conjugare a continuităţii.

Nu eu am murit, ci oamenii au murit în mine – mărturiseşte Tudor, cu o aparentă detaşare.
De ce? Pentru că omul educat, manierat, iertător, sincer, blînd, echilibrat, grijuliu cu cei din preajma sa, pare neverosimil. – îşi răspunde cu amărăciune.
Pentru că omenia este catalogată ca fiind un act sinucigaş.
Politeţe, bună-cuviinţă? Pantomimă neizbutită!
Altruism, generozitate, grijă pentru aproapele tău? Suflet infirm!
Prea osteniţi de rateurile neasumate, deziluzionaţi de timpuriu, nu mai credem în solidaritatea lipsită de interese vicleane.
Se pare că cei mai mulţi dintre noi, nu ne putem asuma postura maturităţii… Am pierdut logica afectivă, simţurile ni-s anesteziate, gîndurile ni-s mutilate de cele mai degradante prezumţii.
Doar aripa morţii, care nu-şi întrerupe devastatoarea cursă, ne mai aduce la sentimente specific umane, nu pentru mult timp însă. Cînd vălul ei ne-atinge gîndurile, cuvintele-şi pierd semnificaţia pentru o vreme…

Care sînt cauzele acestor rătăciri? Vicierea omului transformat, aproape inexiplicabil, în bestie. Minciuna, impostura, egoismul, hoţia, ipocrizia, ticăloşia, duplicitatea, sînt arme letale, folosite adesea, fără nici o explicaţie plauzibilă. Ne place să credem că există oameni inferiori nouă. Credulii sînt aruncaţi în infernul talmeş-balmeşului contemporan.
De aici, alienarea celor mai mulţi. Desigur, puţini înţeleg că însingurarea nu este atributul dezaxasaţilor, ci decenţa artiştilor. Că solitudinea este nobleţea îngerilor.
Da, singurătatea este pelerina care acoperă cicatricele sfîşierilor marilor performeri.
Singurătatea metamorfozează sacrificiile în capodopere.

Desigur, Tudor are dreptate, sîntem într-o gravă eroare de percepţie a semenilor. Pe vicleni îi tratăm cu amabilitate, faţă de cei ticăloşi manifestăm elocinţă. În vecinătatea mitocanilor care ne ofensează, simulăm discreţie, cuminţenie, calm, chiar respect. Celor demni de respect, le oferim toată ignoranţa din dotare.
Fără nici o îndoială, sîntem pregătiţi temeinic pentru a ne refugia în zoologie. Estetica normalităţii este iremediabil afectată de boala speciei nevaccinate…
купить смартфон 4gадвокаткупить хорошие кастрюлиMichelin Latitude Alpin LA2

8 păreri la “Estetica normalităţii

  1. Roxana POPA

    Intr-adevar. Si dincolo de aceste observatii mai mult decat pertinente se iveste efectul: pentru ca putini sunt cei care isi pastreaza relativ intacta constiinta. Putini sunt cei care nu se lasa atinsi de aceasta aberatie pe care, doar pentru ca o vedem reiterata in atatia indivizi, o consideram normala.

    Si mai ales, putini sunt cei care CONTINUA sa se comporte cu acele cateva suflete din lumea lor asa cum vor sa fie tratati.

    Un domeniu in care clonarea [lor] ar fi mai mult decat binevenita 🙂

    Răspunde
  2. tudor2010

    Stimata doamna Felicia Popa,

    … gândesc ca un rac,
    respir ca un rac,
    ma mișc ca un rac…

    pare a fi un bun colt de început de tablou, de autoportret.

    Ma bucur sa va cunosc și sa va citesc. Nu știu cum sa scriu și cum sa exprim… simplu! Mereu încerc sa-mi impun asta, nu prea reușesc. „Estetica normalului”… sau despre „estetica normalului”… recunosc ca subiectul ma depășește. Nu sunt nici psiholog, nici om de litere.
    Recunosc ca uneori simt sau pot simți chemarea cuvintelor, sa spunem. Suna ciudat, știu…
    Simplu… „estetica normalului” ar trebui să-și găsească izvorul în „estetica ființei”, cred eu. Undeva asta și este… „normalul” este sau ar trebui sa fie o emanație de stări de siguranță, normal și acceptare la nivel de individ și societate – sa spunem, a tuturor entităților participante la proces, într-un anumit moment. Într-un timp de prezent nu se realizează asta. As spune ca este oarecum o contradicție, o ruptura, chiar o lupta… acceptata simplu prin retragere sau prin lupta directa, sa spunem. Decizia de acțiune și transformare pare a fi și este la nivel de individ.
    Este complex sa încerci sa scrii despre asta, sa încerci sa schițezi un program de întoarcere spre interior. Cine va înțelege și ce? In virtutea inerției, navigam și asta este important, direcția!
    In cuvântul dvs. păreți a acorda credit d-lui Tudor. Nu-l cunosc, ma bucur sa-l cunosc.
    Seara frumoasa, va doresc!

    Tudor Alexandru Costin
    25.04.2015/ Malul Dunării, Brăila

    Răspunde
    1. Felicia Popa Autor articol

      Sînt deopotrivă încîntată pentru această comunicare, distinse domnule Tudor.
      Da, „estetica fiinţei” este esenţială, de aici, derivatele. Desigur, fiecare persoană are particularităţile sale, nu putem generaliza, nici nu mi-am propus acest lucru. Eu am dorit să supun atenţiei faptul că nu ne mai acordăm atenţia cuvenită, că ne-am înstrăinat, că am devenit puţin altfel decît s-ar cuveni.
      Nu doar personajului Tudor îi acord credit, ci multora ditre cei cu care mă intersectez, oameni cărora, parcă nu le acordăm suficient din ceea ce merită. Multe ar fi de adăugat cu privire la raporul cauze-efecte…
      Vă mulţumesc pentru mesaj.
      Toate cele bune.
      Felicia Popa

      Răspunde
  3. Maria Pirlitan

    Ne este frica sa ne asumam postura maturitatii, asta e.Lasitatea spirituala devine complice in promovarea minciunii, egoismului, hotiei…, chiar suntem o specie nevaccinata impotriva acestor vicii.Însigurarea ofera refugiu si mediu propice crearii, iar sufrinta si nefericirea sunt indispensabile in traseul devenirii.Solitudinea nu este doar nobletea îngerilor dar si un indiciu al maturitații depline.

    Răspunde

Lasă un răspuns