Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica prostiei

Colindînd prin strîmtorile timpului, în care adesea nu mă regăsesc, am hotărît să mă refugiez într-o ceainărie, să ascult freamătul celor care o populează şi să beau o cafea. Ştiu, sună amuzant să bei cafea în ceainărie, dar m-am emancipat şi eu, fac totul pe dos.
Intru, mă aşez şi răsfoiesc gînduri. Aromele, murmurul, climatul îmi stimulează imaginaţia şi trimit un gînd fix cu un secol în urmă, încercînd să identific persoane, dialoguri, subiectele care se dezbat cu privire la negoţ, politică, presă, moravuri…
Fascinant. Nimeni nu se grăbeşte, toţi sînt calmi, voioşi, de parcă ar fi la începutul vremurilor…

„Scuze, liber?” – mi se adresează un tînăr domn, care, cu maximă politeţe, mi-a spulberat visarea.
– Vă rog…
– Deranjez?
– Mmm, deloc…
– Mă iertaţi, plec.
– Cum doriţi.
– Toate mesele sînt ocupate. Stau aici, nu vă deranjez. Ce serviţi?
– Nimic.
– Nu se poate. Vă ofer ce doriţi.
– Vă mulţumesc, am comandat.
– Păi spuneaţi că nu serviţi nimic.
– Nu servesc, pentru că nu m-ar angaja nimeni. Sînt neîndemînatică, nu am studiile necesare, sînt cu capul în nori, aş uita comenzile… Şi pe urmă, recunosc, îmi place să fiu servită.
– Ca-n tenis…
– Nu, ca-n filme.
– Ca-n „Titanic”?
– Nu-mi simt sfîrşitul chiar atît de aproape…
– Sînteţi supărată?
– Nu, dimpotrivă. De ce? Arăt rău, ştiu…
– Exclus. Arătaţi ca-n filme…
– Scrieţi versuri, domnule?
– Extraordinar! De unde ştiţi?! Mă cunoaşteţi?
– Îmi pare rău, nu vă cunosc, dar ştiu că numai poeţii văd pomii înfloriţi şi toamna …
– Sorinel Clevean…
– Îmi pare bine. Trandafira Gîscă.
– Vaaai, ce nume frumos. Iubesc trandafirii. Gîscă… Gîsca este rudă cu lebăda. Graţioasă, elegantă, imaculată… Să ştiţi că vă dedic un poem.
– Vă mulţumesc, domnule Clevean.
– Spuneţi-mi Sorinel.
– Nu-mi permit.
– Uf, toţi ospătarii sînt proşti. Băi tîmpitule, de ce ai adus cafea? Adu-i doamnei Trandafira un ceai.
– Nu avem ceai de trandafiri – a bolborosit ospătarul, încercînd să-şi reprime zîmbetul.
– Nu-i nimic, aduci de muşeţel, de florile mărului…
– Domnule Clevean, eu am comandat cafea, prin urmare…
– Nu vă place ceaiul?
– Îmi place, dar prefer cafeaua.
– Ceaiul face bine, e sănătos.
– Din cîte ştiu, nu sînt bolnavă…
– Niciodată nu se ştie.
– Foarte tonic…
– Da, stimulează digestia.
– Nu suportaţi proştii, domnule Clevean?
– Vă referiţi la ospătari?
– Nu, în general.
– Mă indispun, mă descurajează, mă deprimă… Pe dumneavoastră nu vă enervează, doamna… Lebădă?
– Gîscă.
– În poemul meu veţi fi doamna Lebădă.
– Mă răsfăţaţi. Vă mulţumesc, domnule Clevean.
– Sorinel. Nu mi-aţi spus dacă vă enervează proştii.
– Atîta timp cît nu sînt obraznici, proştii sînt cele mai nevinovate creaturi, pot fi chiar foarte amuzanţi. Doar specia prostului inteligent, cu acumulări vaste, mă oripilează.
– Prost inteligent?!
– Da. Nu este o contradicţie în termeni. Cînd intelectualul rasat capătă buba la cap, face un act de eroism din cele mai josnice comportamente.
– Pe mine mă enervează. Peste tot dai de proşti.
– E-adevărat, prostia este invazivă, dar binevenită, uneori.
– Cum adică, binevenită?!
– Fără prostie nu am avea termen de comparaţie. Prostia pune în valoare inteligenţa onorabilă, creatoare.
– Invazivă… Ahm, exact ca trupele de ocupaţie. Ne invadează, ne cotropeşte, ne ocupă teritoriile şi… Senzaţional, cîtă dreptate aveţi. Gata, nu mă mai enervează proştii. Ador prostia. Voi dedica prostiei un poem. Mă duc să scriu. Mă duc să pun în valoare inteligenţa.
– Nu vă grăbiţi, sigur veţi reuşi un poem de… pomină. În zilele noastre, estetica prostiei este calea succesului.керамическую сковородуcopywriter or copy writerпосуда склад москваукладка ламината стоимость 1 кв м

O părere la “Estetica prostiei

Lasă un răspuns