Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica ratării

Tîrgul de antichităţi este o izbutită provocare pentru a conjuga în voie verbul „a-ţi imagina”. De pildă, încerci să-ţi imaginezi cui a aparţinut stiloul Crecks, ce amoruri o fi împărtăşit nobilul posesor, cîte doamne vor fi suspinat citind scrisorile expediate în taină. Cine a purtat, cu eleganţă, ceasul de buzunar, Junghans WW2. Dorurile cărei domniţe o fi străjuit statueta ecvestră „Flamenco”… Încerci să recompui ambianţa unor vremuri uitate, dar mai ales încerci să vizualizezi persoanele cărora le-au aparţinut aceste obiecte, pe care şi le permiteau numai reprezentanţii clasei privilegiate…

– Nu te apropia!, aud o voce care mă trezeşte din visare. Mă uit în jur să văd cui i se adresează bărbatul dinapoia mea, care peste puţin timp avea să-mi genereze o comoţie sufletească. Cu dumneata vorbesc – adaugă el.
 – E-n regulă, privesc numai, nu am atins…
 – Aceea este o comoară, trebuie atinsă cu dragoste, numai de către cunoscători. Este un instrument vechi…
– O spinetă?
 – De unde ştii dumneata, eşti muziciană?
 – Ooo, nu. Nu am atins cote atît de înalte, nu am studii în domeniul muzical, sînt doar o biată plasatoare la Teatrul de comedie… Cred însă că am văzut astfel de instrumente la Leipzig. Precis, acelea i-au aparţinut lui Johann Sebastian Bach.

Brusc, faţa i s-a luminat a zîmbet iar ochii i-au strălucit într-un anume fel. Cu gesturi elegante, şi-a aranjat pletele cărunte, a solicitat permisiunea unei probe, a cerut un scaun, şi-a flexat degetele de cîteva ori şi apoi a mîngîiat, la început cu tandreţe, claviatura îngălbenită, pentru ca mai apoi mîinile să pară o continuare a instrumentului. Capul pivota în cerc, corpul pendula uşor torsionat, înfăţişau fragmente din travaliul Genezei.
A susţinut un adevărat recital, interpretînd muzică veche, compoziţii din secolului al XVII-lea. Vibraţia, adîncimea, ecoul sunetelor… transmiteau o emoţie specială. Fantasia chromatica, Toccata şi cîte altele, doar de el ştiute. O călătorie intergalactică…
Cînd a încetat, asistenţa a aplaudat ca la sfîrşitul unui recital veritabil. Interpretul s-a ridicat, a mulţumit şi, pentru o vreme, toţi am amuţit.
În locul cortinei s-a lăsat tăcerea.

 – V-a plăcut?, mi se adresează într-un tîrziu.
 – Foarte mult. Vedeţi reacţia „spectatorilor”. Vă mulţumim.
 – De mult nu am mai alintat un instrument. Muzica este dumnezeire, îndumnezeire, dar în mine a intrat dracul şi nu-mi mai dă pace. Eu sînt rănitul care încă merge. Deşi am ochii umezi, văd foarte bine realitatea, dar prea tîrziu, am ratat totul. Sînt un ratat.
 – Iertaţi-mă, vă rog, rateul dumneavoastră nu este preocuparea mea, dar nu dezarmaţi, fiecare om are cel puţin un răsărit în viaţă. Nu cred că soarele dumneavoastră a apus. Nu am calitatea să fac aprecieri, dar e limpede că sînteţi un profesionist…
 – Sigur, nu aveţi de unde să ştiţi. Sînt absolvent al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, specializarea Instrumente cu claviatură –  pian, orgă, clavecin. Am vrut să dau scîntei, să ofer lumină…  Nu m-am supus judecăţilor, modelelor, vremurilor…
– Ştiţi cum este viaţa, uneori intervin obstacole, se adîncesc dimensiuni care par greu de cuprins, dar putem depăşi…
 – Nu am întîlnit obstacole, dimpotrivă, şansa a fost de partea mea, doar că uneori plătim cu viitorul unele confuzii, între ceea ce înseamnă aspiraţia către absolut şi abordarea vieţii ca un divertisment absolut. Nu mi-am dorit bogăţie monotonă, fără semnificaţii, însă dinamica evenimentelor m-a răvăşit, astfel încît mi-am abandonat calea. O moştenire consistentă a făcut ca după 20 de ani de studiu, de abandonări, de renunţări, dar şi de izbînzi, brusc, să devin frivol. Crezînd că în sfîrşit e vremea mea, că pot să fac din viaţă ziua lady, noaptea tîrfă, m-am aruncat cu nesaţ în crematoriul cotidian şi am devenit cenuşă.
Am călătorit, am văzut continente, am iubit femei, bărbaţi… Pentru a-mi confirma că nu le sînt superior, mi-am permis extravaganţe, m-am  alăturat personalităţilor plate, m-am abandonat viciilor – droguri, alcool, depravare. O vreme am fost prinţ, iar cînd banii s-au terminat…
 – Bine, dar aveţi potenţial, puteţi continua cariera. Presupun că oricînd…
 – Felul în care am abordat viaţa atunci cînd banii mi-au deschis orizonturi tentante este mărturie irecuzabilă a faptului că nu am disponibilităţi pentru un traseu de succes, aşa cum credeam în anii de studiu. În ciuda aparenţelor, sînt o javră de mahala. Am o recuzită romantică variată, în care cuvintele pasiune, aventură, iubire şi alte asemenea, depăşesc mult convenţionalul. Destinul m-a aruncat pe portativul naufragiaţilor. Sînt epava în format new age. Îmi consum existenţa în acordurile muzicii de cabaret ori de vodevil, dar cu final nefericit. Eu nu sînt unul. Eu sînt mereu altul, sînt unul dintre cei care nuanţează estetica ratării…
Sărut mîna, doamnă. Salutare, lume…
продвижение сайтовпродвижение сайтов недвижимостиgoogle key word search toolTexet TF-327

2 păreri la “Estetica ratării

  1. valentina

    „– Felul în care am abordat viaţa atunci cînd banii mi-au deschis orizonturi tentante este mărturie irecuzabilă a faptului că nu am disponibilităţi pentru un traseu de succes, aşa cum credeam în anii de studiu. În ciuda aparenţelor, sînt o javră de mahala. Am o recuzită romantică variată, în care cuvintele pasiune, aventură, iubire şi alte asemenea, depăşesc mult convenţionalul. Destinul m-a aruncat pe portativul naufragiaţilor. Sînt epava în format new age. Îmi consum existenţa în acordurile muzicii de cabaret ori de vodevil, dar cu final nefericit. Eu nu sînt unul. Eu sînt mereu altul, sînt unul dintre cei care nuanţează estetica ratării…”
    ……
    „Privilegiată” este şi mâna care aşterne pe hârtie aceste gânduri de mare profunzime şi rafinament.
    Felicitări.
    Cu încântare,
    Valentina Becart

    Răspunde
    1. Felicia Popa Autor articol

      Este doar un profil dintre numeroasele destine sfîşiate, ratate… Ştiţi, cu certitudine.
      Aprecierile Dumneavoastră mă onorează, stimată doamnă Becart.
      Cu deosebită consideraţie,
      eu

      Răspunde

Lasă un răspuns