Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi

Îndrăzneşti să-ţi spui povestea? Povestea ta reală, aşa cum nici tu nu o cunoşti, pentru că ai tot peticit-o, ai lustruit-o, ba chiar ai şi îmbălsămat-o, atunci cînd simţeai că duhneşte a mortăciune, iar preanecuraţii veneau să-i lălăie veşnica ei pomenire.
Ai curaj să întrebi frontal cine sînt eu, de fapt? Ce temeri am? Ce frustrări? Ce vise mi-au rămas neîmplinite? Ce compromisuri am făcut şi pentru ce? Pe cine/de ce am trădat? De ce m-am abandonat? Cîte doruri mi-am reprimat? De ce nu îmi pot permite demnitatea de a trăi modest?

Ai forţa morală să recunoşti că, raportîndu-te la „omul zilelor noastre”, inima, mintea, ca forţe esenţiale ale sufletului, şi-au diminuat relevanţa spirituală?
Recunoşti că te-ai înrobit ca să ai un venit atît de consistent, încît să-ţi poţi permite o casă care „să te recomande”, „ţoale” de firmă, maşină, smartphone şi calculator de ultimă generaţie, pentru toate acestea abandonîndu-te depresiei, pierzîndu-ţi libertatea, amputîndu-ţi anii?

De ce trebuie să rînjeşti atunci cînd inima ţi-e dată prin malaxorul existenţial?
De ce nu-ţi exerciţi libertatea de a plînge cînd te doare şi pe aceea de a rîde atunci cînd te scalzi, vremelnic, în apele bucuriei?
Pentru ce ai aderat, de bunăvoie, la sclavia modernă?
De ce însuşirile de formă te preocupă mai mult decît cele de conţinut?

Parcurgem o perioadă în care presiunea socială este devastatoare. În aceste condiţii, ai curajul să fii tu însuţi? Dacă în sezonul acesta se poartă galben, îndrăzneşti să te-mbraci cu haine în culori alb-roşu, pentru că te pun în valoare,  pentru că aşa eşti tu şi pentru că aşa arăţi foarte bine, mai altfel, eşti mai… tu, deloc maimuţă ?

Prietenii. Arareori conştientizezi că ai pierdut exerciţiul raportării tale lăuntrice la ei. Alegem să navigăm în spaţiul virtual, timp în care am putea să îi întîlnim pentru o îmbrăţişare, să cinăm împreună, să le zîmbim, să le spunem ce ne doare, să îi ascultăm ori să ne ascultăm tăcerile, să-i asigurăm că le oferim umărul nostru, drept suport pentru toate poverile, care-s tot mai numeroase şi tot mai greu de dus.

Ai curajul să rememorezi de cîte ori ţi-a fost silă de tine pentru că ai fost preocupat numai să faci impresie bună celor din jur, temîndu-te că, dacă nu vei fi ca ei, îţi vor da eject?
Ai tăria să îţi promiţi că pe viitor vei face doar ceea ce îţi pică bine, ce ţi se potriveşte, conform educaţiei şi personalităţii tale?
Ai forţa morală să îţi petreci concediul în Munţii Apuseni, pentru că aşa vrea amprenta ta genetică, şi nu în Maldive, doar pentru ca să te invidieze colegii şi… prietenii? 

Şi de parcă toate acestea nu ar fi prea mult, după ce îţi permiţi rateuri, nu îţi metabolizezi greşelile pentru a le evacua, nu spui Doamne iartă-mă, ci te cerţi cu Dumnezeu pentru că nu ţi-a dat, nu te-a ajutat, nu…

Omule, prietene, de eşti sărac şi tînjeşti după o viaţă ca-n istoriile cu „bizoni” contemporani, nu-i invidia, condiţia lor este jalnică, degradantă, în curînd le vei plînge de milă, dar nu asta este important. 

Fii echilibrat. Este o vreme pentru toate – carieră, stare materială care să îţi asigure un confort pe măsura condiţiei tale… Cu efort, adesea sfîşietor, dar şi cu puţină şansă, ţi le poţi permite pe toate, dar să-ţi  ratezi propria viaţă, niciodată nu ai voie să-ţi permiţi.

Oricare ţi-ar fi condiţia materială, socială, abandonează falsele competiţii, acordă-ţi timp pentru o întîlnire cu tine însuţi, pentru ca să-ţi spui povestea toată,  pentru ca să te vezi aşa cum eşti,  ca să te cerţi, să te împaci cu tine, să-ţi vindeci rănile sufletului la care nu ai mai avut curaj să priveşti, uitînd parcă de el.
Iartă-te. Iartă-i pe cei care ţi-au greşit, împacă-te cu Dumnezeu.

Ş-apoi, ca după o boală grea, ridică-te şi-ntoarce-te la viaţă, bucură-te de toate splendorile ei. Permite-ţi nebunii adolescentine, iubeşte, promite-ţi o drumeţie, resuscitează copilul din sufletul tău, permite-ţi mici răsfăţuri, zburdă, îmbrăţişează un cerşetor sau un copac,  sărută un copil, zîmbeşte cînd ţi-e greu…
Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi. Asumă-ţi curajul de a trăi.оптимизация сайтовупаковочная термоусадочная машиначугунная посуда с керамическим покрытиембронирование хостелы финляндия

11 păreri la “Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi

  1. anita ovidiu

    Citind ce scrie aici prind curaj si merg mai departe………….cu catva timp in urma………in tramvai imi era sfiala sa fac semnul crucii sa nu ma vada cineva cunoscut……….nu de alta nu puteam suporta priviri ironice cand eu faceam semnul crucii trecand pe langa o biserica. asta m-a facut sa urasc nimicnicia oamenilor……….mi-am facut o cabana si stau retras………..lupt pentru a invata baiatul meu mai bine ….de la mine unele reguli de etica….. Cand am citit cea ce a-ti scris mai sus am simtit ca asta simt eu………..multumesc DOMNULUI ca am ajuns printr-o imprejurare spontana sa citesc si sa-mi confirm eul…………ma intrebam daca am facut bine…………ACUM stiu……….va multumesc ca a-ti atins un punc sensibil…………………DAR CATI VOR INTELEGE……….?????? Am mai patit asa inaite cu o zi de la caderea lui Ceausescu………in seara respectiva am scris pe sosea cu var ce o sa se intample……a doua zi imi asteptam …SENTINTA…………si acum ASTEPT……… Va multumesc……….

    Răspunde
    1. Duma Paul

      Dupa splendidele etape prezentate… am ajuns intamplator la strofa finala pe care ati prezentat-o excelent…….. Punct ochit…… punct lovit……. „Ş-apoi, ca după o boală grea, ridică-te şi-ntoarce-te la viaţă, bucură-te de toate splendorile ei. Permite-ţi nebunii adolescentine, iubeşte, promite-ţi o drumeţie, resuscitează copilul din sufletul tău, permite-ţi mici răsfăţuri, zburdă, îmbrăţişează un cerşetor sau un copac, sărută un copil, zîmbeşte cînd ţi-e greu…
      Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi. Asumă-ţi curajul de a trăi.” Am reintrat in circuitul sangvin al lumii vii…….. aducandu-mi in acelasi timp omagiul pentru cei care m-au creeat, m-au crescut, au fost alaturi de mine ani de zile…….pana cand …….au decolat spre zarile albastre de unde ma privesc cu duiosenia si dragostea care le-a caracterizat viata intreaga!!!!! Bocancii alergatorului de cursa lunga ii folosesc zi de zi ……….. si sper sa merg inainte …..pana la finalul predestinat. O zi excelenta va doresc plina de splendorile vietii in lumina diminetii fara asfiintit … pentru soarele ce s-a oprit ….. sa va admire pentru caldura si lumina debordante……. ce au realizat o aura energetica speciala!

      Răspunde
  2. Roxana Popa

    Multumesc, Felicia, pentru acest medicament. Chiar eram insetata de o lectura de suflet. Si am dat de ea in una din postarile unei colege de munca ale carei initiative le apreciez mereu – unul din rarele momente in care ma bucur ca am navigat [nu mai mult de 10′] pe facebook.
    Multumesc pentru ca tu continui sa hranesti [si] sufletul meu cu mici doze de speranta. Multumesc ca imi confirmi ca ceea ce conteaza nu este cumulul de informatii detinute, ci calitatea inimii noastre.
    Ca pe termen lung linistea mea conteaza mai mult decat numele meu pe lista rezultatelor vreunui concurs.
    Sunt intr-o perioada in care vreau sa gasesc lucruri frumoase in fiecare cuvantator, indiferent de ierarhie, de munca pe care o face sau pe care „ar trebui” sa o faca.
    In contrast total cu ceea ce se asteapta de la mine: sa ma inconjor doar de oameni de „calitate”, cu un salariu mai mare decat al meu si cu mai multe certificari decat mine…
    In trecut am luptat cu oamenii a caror parere conta pentru mine, pentru a-i convinge ca e in regula sa nu faci nimic in afara de a privi cerul in afara Bucurestiului impanzit de blocuri [si ca daca totusi evadezi, nu e nevoie sa stai cu ceasul langa tine, ci sa permiti in fine mintii tale sa motaie inainte de corp], ca e chiar recomandat sa iti dedici in mod consecvent cateva minute saptamanal pentru a vorbi [cuiva] despre tine, ca e firesc ca atunci cand esti intrebat „Si ce ai mai facut in week-end?” sa raspunzi doar cu „Am citit si am reflectat”, ca nu e musai sa concuram cu ceilalti la numarul de activitati si de sporturi extreme, ca in loc sa ne preocupe marimea listei tarilor/fotografiilor pe care le-am vizitat pentru a povesti mai tarziu copiilor, am putea sa ne oprim din acest maraton, ca in fine simplul fapt de a participa la un maraton conteaza inzecit mai mult decat a fi primul.
    Acum nu mai vreau sa conving pe nimeni. Vreau doar sa ma iert pentru ca am pretins de la ceilalti lucruri pe care din natura le fac/simt, fara sa realizez ca provocarea consta tocmai in a accepta si nu a tolera, ca frumusetea lumii mele statea si, multumesc lui Dumnezeu, sta fix in diversitate, intrucat doar ea imi permite sa invat [si nu doar sa-mi confirm ceea ce stiam deja].
    Multumesc ca inca o data simt ca nu sunt singura si ca nu trebuie sa ma shimb pentru a incapea in patul lui Procust, ci sa ma imbratisez pentru modul in care intamplarile m-au transformat.

    Răspunde
    1. Felicia Popa Autor articol

      Eu îţi mulţumesc, Roxana.
      Îţi mulţumesc pentru complexitatea mesajului, pentru conţinutul acestuia, pentru…
      Mă onorează faptul că ceea ce împărtăşesc celor de lîngă mine, are ecou. Dacă cineva socoteşte a-i fi util, înseamnă enorm pentru mine.
      Scriu cu durere, cu dragoste şi cu mînie mai ales. Cu mînie generată de neputinţa de a interveni eficient …
      În fine, scriu aşa cum pot, cum simt. Nu am calitatea să atrag atenţia cuiva cu privire la eventuale greşeli, rateuri etc. Nici măcar sugestii nu-mi permit să dau cuiva.
      Nu este cazul să dezvolt.
      Eşti un om frumos, nu încerca să te schimbi.
      Cu certitudine, nu eşti singură.
      Îţi mulţumesc frumos

      Răspunde

Lasă un răspuns