Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Îmi crapă nădejdea-n jugulară

Cum nu pot să fiu zînă, întrucît nu mă recomandă nimic pentru acest statut de basm, mi-am făcut o anamneză riguroasă, în urma căreia m-am convins definitiv că sînt anormală, fugită din specie. Realmente, mă simt copleşită de ridicol.
Cînd văd atîta omenire bolnavă, nu pot să nu mă simt vinovată pentru propria-mi sănătate. Dincolo de firescul sentiment de solidaritate, care mărturisesc, nu-mi este tocmai străin, îmi crapă nădejdea-n jugulară, constatînd că de la prunc la senior, toată lumea se alimentează cu pilule. Şi aici nu fac trimitere la hapurile guvernamentale pe care nu le mai înghite nimeni, ci la faptul că o Românie întreagă consumă produse farmaceutice cît populaţia Europei, dacă nu chiar mai mult.
Dacă socotiţi că exagerez, urmăriţi pachetele publicitare difuzate de posturile de televiziune mai ales, şi veţi fi atinşi de erecţie totală. Pardon, nu vă gîndiţi la potenţialul sexual, ci la faptul că vi se face părul măciucă văzînd cîte recomandări ne sînt servite.

Vi s-au înfundat căile respiratorii? Nu chemaţi instalatorul. Mucosolvan este produsul care facilitează expectoraţia, măreşte cantitatea secreţiilor şi în plus, taie pofta de mîncare, fiind extrem de eficient şi în curele de slăbire, mai ales dacă urmăriţi spotul publicitar în timp ce mîncaţi.
Sînteţi constipaţi? Păpaţi Dulcolax şi alte purgative pînă cînd vi se golesc toate năzuinţele. Dacă dimpotrivă, sînteţi balonaţi şi aveţi mai multe scaune decît sala de şedinţe a Guvernului, îndopaţi-vă cu Furazolidon.
Dacă vă pişcă ori vă mişcă în zona intimă, sau Doamne fereşte, aţi contractat te miri ce infecţie, indiferent de natura şi scopul acesteia, luaţi Zenella Med, după cum vă taie capul, pentru că celelalte oricum nu mai funcţionează.
Aveţi hemoroizi în dotare? Daţi fuga la farmacia din colţ, luaţi Cicatridină sau dacă acest produs vă generează reacţii adverse, vizitaţi cea mai importantă intersecţie a oraşului şi veţi găsi panouri publicitare cît grădina bunicilor, pe care poate citi tot nevăzătorul, recomandări folositoare cu privire la fisuri anale şi alte asemenea orificii defecte.
Vă ustură, vă doare, aveţi disconfort urinar? Nici o problemă, luaţi Urobiotic şi veţi funcţiona precum hidrantul cu debit maxim.
Etc, ş.am.d, etc…
Ba nu. Am omis un aspect important: pentru o viaţă sănătoasă (a se citi scurtă), toate aceste produse, cît şi numeroase altele, se eliberează fără prescripţie medicală, conform autodiagnosticării.

În aceste condiţii, să mă cuprindă euforia?! Exclus! În vreme ce toată populaţia este bolnavă, pe mine nici capul nu mă doare. Păi să nu-mi fie ruşine? Nu numai că îmi este, dar sînt în pragul nevrozei. În ceea ce priveşte raportul cauze-efecte, aveţi toată libertatea să mă diagnosticaţi…
translate to spanish to englishпродвижение в поисковикахcar cover nissan 300zxтур лапландия

2 păreri la “Îmi crapă nădejdea-n jugulară

  1. monica

    in sfarsit, un articol pe sufletul meu…si eu sunt revoltata din cauza acestor reclame la medicamente si, mai ales, de faptul ca ei se spala pe maini, ca Pilat, spunand..daca obseravti efecte nedorite adresati-va medicului sau farmacistului1 foarte buna recomandarea, dar ar fi fost perfect daca era situata la inceputul reclamei, nu dupa1 intai te adresezi medicului si apoi cumperi medicamentul1 Nu inteleg totusi cum de sunt admise astfel de reclame, inteleg ca pentru bani, dar chiar cu orice pret??( a se citi sanatatea populatiei!) sau acesta este scopul?? spui ca esti in pragul nevrozei..eu poate sunt paranoica( sau am devenit?) atunci cand spun ca difuzarea a7-8 reclame pe aceasta tema in 10 minute are un scop ascuns??

    Răspunde

Lasă un răspuns