Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Libertăţi înecate-n sărbători legale

Ştiu, recunosc, sînt anapoda.
Cînd toată lumea se bucură, eu îmi sorb lacrimile, pe furiş.
Cînd toţi ai mei sînt trişti, îmi reprim cu greu hohotele de rîs generate de vremelnicia vecinătăţilor noastre.
Cînd oamenii dorm, eu sînt străjerul cine ştie cărui dor.
Cînd ei muncesc, eu zburd hai-hui într-un vis.
Cînd toţi pleacă, eu mă-ntorc…

Duminica Floriilor este sărbătoarea care ne aminteşte intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimile urmate de marea Jertfă.
De ce s-a oferit Domnul Iisus, jertfei? Din dragoste!
Desigur, evenimentul se cuvine a fi sărbătorit, dar cum? Manifestîndu-ne iubirea?! Greu de ales.
Numai că pardon, să mă iertaţi, celor mai mulţi dintre noi, gîndurile de unitate ne-au fugit de acasă, din cauze fiziologice – solidaritatea cu propriile aparate digestive ne sufocă toate sentimentele.

Un gînd bun, transmis unui prieten îndurerat, un zîmbet oferit cu căldură semenilor cu care ne intersectăm, un cuvînt frumos, rostit cu blîndeţe? Glume de şomer disperat, astenii de primăvară!

Un mesaj pe care l-am primit de la un prieten fugit în lume, m-a trimis cu gîndul către seniorii şi copiii care, îmbrăcaţi de sărbătoare, îi aşteaptă la porţile dorului pe fiii ori pe părinţii absenţi de la masa de sărbătoare.

“… în momentele de sărbătoare sînt jos, pentru că îmi lipseşte familia, îmi lipsesc prietenii… Îmi ratez viaţa şi am regrete pentru că trebuie s-o trăiesc pe a altora!
E urîtă viaţa printre străini, în aceste momente. Chiar dacă sînt drăguţi, îi invidiez, pentru că ei sînt împreună, iar eu mă simt pustiit.
Mi s-a pus doru-n gît, de nu mai pot să respir. Aş da orice pentru o zi acasă, cu ai mei.
Nu vreau să te întristez, dar te simt aproape. Îţi promit că mă ridic şi voi fi mai vesel. Iartă-mă…
Vor veni, cu siguranţă, vremuri mai uşor de suportat şi ne vom bucura de ceea ce ne va da Dumnezeu.…
Vreau acasă! Sper să mă-ntorc viu…”

Dincolo de cuvintele sfîşietoare ale prietenului meu, am simţit acut hohotele de dor ale întregii diaspore româneşti, dar mi-am revenit îndată, pentru că habar nu au aceşti fugiţi de-acasă cît de fericiţi ar trebui să fie, pentru că sînt liberi să trăiască ori să moară pe unde îi apucă. Cîţi dintre foştii demnitari ai României, purtători de “brăţări”, nu şi-ar dori libertatea? Sîntem inumani dacă nu ne gîndim şi la spaimele trăite de către actualii demnitari, care urmează a fi chemaţi la apelul de seară, în “separeurile” CFU (Casei Poporului Furat).
Chiar liber fiind, nici preşedintelui Iohannis, nu-i este tocmai uşor, domnia sa, fiind nevoit să plece tooocmai în Germania, pentru fi alături de părinţi, la Sărbătoarea Învierii.

Pînă la urmă, fiecare avem libertatea să ne înecăm dorurile-n toate sărbătorile, că doar sînt legale…
чугунные казаныдайвст 185 ук украины комментарийтуризм лапландия

Lasă un răspuns