Ce o fi fost în mintea lui John Fitzgerald Kennedy, cînd a spus că omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii?
Dacă vestitul prezident ar fi văzut astăzi reacţia românilor ieşiţi cu mic, cu mare să întîmpine Cavaleria americană, fie s-ar fi ruşinat de propriile cuvinte, fie ar fi fost îngrozit să vadă pe parcursul a sute de kilometri, maimuţe înfometate, venite la ospăţul canibal. Ce altceva pot sugera uralele cu care populatia din satele şi oraşele traversate, a salutat convoiul militar. Unii şi-au luat concediu medical, alţii s-au învoit de la serviciu, alţii au fugit de acasă pentru a întîmpina „Marşul Cavaleriei americane”.
Scăpaţi parcă de la grădina zoologică, instalaţi de-a lungul şoselelor, pe garduri, pe clădiri, unii peste ceilalţi, au prezentat adevărate spectacole de pantomimă, au rîs, au fluierat, au făcut fotografii, au filmat, au ridicat mîinile în semn că s-au predat, au dansat, au aplaudat, au dat un spectacol demn de lumea a treia.
Soldaţii americani au răspuns, dacă nu entuziaşti, cel puţin miraţi de atitudinea mulţimii.
Am trăit sentimente acute de ruşine, de neputinţă, din motive lesne de înţeles. Pe de altă parte însă, trebuie să recunosc, m-au cuprins fiori de spaimă. Nu este puţin lucru să asişti la parada blindatelor şi a elicopterelor de luptă, aceste veritabile simboluri ale violenţei, ale morţii, ale dezastrului, însoţite de 400 de militari americani din Batalionul 2 al Regimentului 2 Cavalerie al Armatei SUA, echipaţi de luptă.
Desigur, mulţi vor fi aceia care se vor grăbi să spună că facem parte din Alianţă, că este foarte bine, că vom fi apăraţi, că am aşteptat 70 de ani să vină americanii, că prezenţa lor este un semnal pozitiv… E-n ordine, am aflat toate acestea la momentele potrivite, dar văzînd acest fragment al unei teribile maşinării de război, m-am îngrozit.
Oricare ar fi însă cauzele, prezenţa unei armate străine pe teritoriul ţării, nu poate decît să mă îngrijoreze. Chiar dacă nu ne este ostilă, un lucru este sigur, generează nervozitate care poate conduce la un conflict armat real. În fine, vom vedea consecinţele.
Cine poate sa nu fie de partea fortelor pro active din acest tablou? Oricum, constat ca este destul de placut pentru noi ca cineva sa vina sa se lupte pentru interesele noastre iar noi sa continuam sa fim contemplativi si sceptici.
Dincolo de motivele care generează aceste descinderi, continuu să-mi exprim dezacordul faţă de manifestările primitive cu care au fost întîmpinate aceste forţe. Nu peste tot, fireşte. Pe de altă parte, mărturisesc fără nicio reţinere faptul că blindatele, elicopterele de luptă mi-au dat fiori, pentru că sînt simboluri ale morţii… În fine, ştiţi, desigur.
Din nefericire, da, cum spuneţi, rămînem cum am fost, „contemplativi şi sceptici”, dar manifestările primitive mă înspăimîntă. Degradant…
Vă mulţumesc pentru feedback.
O seară agreabilă.
Am privit cu trstete ocuparea fara lupta a Tarii mele de catre niste forte cu morala indoielnica, urmasii unor avrnturieri fara scrupule si fara criterii morale!
Exact aşa este, cum spuneţi, am fost doar asistenţi la pierderea României.
Au venit cu ganduri bune – sa asigure paza exploatatiilor din colonie. Incercati sa mai faceti un protest impotriva… luati un obiectiv sensibil la intamplare, oricare.
Da, paza din coastă…
Din păcate, protestele noastre sînt anemice şi mă tem că şi tardive.
În ce mă priveşte, voi continua să protestez pînă la final, folosind toate pîrghiile de care dispun. De fapt, doar una – cuvîntul!
Aveti in mine un aliat loaial.
Vă mulţumesc frumospentru solidaritate.