Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Ne reinventăm?

De Ziua Internaţională a Femeii, potop de flori, atenţii, cadouri, torente de urări. Care mai de care mai virtuale, mai în grabă, mai degeaba… Domnii ne felicită, ne oferă cadouri, ne invită te miri pe unde, aşa, pentru ca să avem ce povesti… Noi femininele ne adresăm urări, dintre cele mai frumoase, multe irealizabile. Toată lumea se formalizeză. În realitate, puţine doamne sînt cu adevărat fericite, pentru că fericirea se clădeşte, se întreţine, nu se mimează, că doar pardon, nu-i orgasm…
Oricît de internaţională ar fi, pe mine mă doare această zi.
Mă dor spaimele copilelor devenite mame în zorii vieţii.
Mă sfîşie mila de nefericitele care-şi vînd trupurile pentru un trai mai bun (!?).
Mă frige disperararea mamelor plecate-n sclavie pentru a-şi întreţine pruncii lăsaţi acasă.
Mă ard scînteile de dor înăbuşit, din privirile mamelor care şi-au pierdut fiii în Afganistan.
Mă dor neputinţele şi umilinţele mai vîrstnicelor doamne, abandonate morţii prea de timpuriu.
Mă sfîşie jalea văduvelor.
Mă doare-ntr-o lacrimă de dorul bunicăi.
Mă doare-n aripa care mi s-a frînt la plecarea mamei în veşnicie.
Mă dor trupurile agresate, maltratate.
Mă dor sufletele mutilate.
Mă dor destinele frînte.
Mă dor vieţile ratate.
Mă dor…
Să ne bucurăm – veţi spune – că doar sărbătorim, nu comemorăm. Dacă bucuria se justifică şi dacă este reală, da, să ne bucurăm, ori dacă nu, să ne reinventăm.
гугл статистика ключевых словsun protection car shadevibro masseur pas chermicro SDHC

Lasă un răspuns