Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Noaptea fantomelor cumsecade

Ora 3 AM, cea mai înfricoșătoare oră din noapte, atunci cînd, conform legendelor, spiritele rele, vrăjitoarele şi numeroase alte entităţi malefice îşi desfăşoară activităţile.
După 16 ore de muncă, simţurile îmi erau uşor anesteziate, astfel încît o eventuală defilare a strigoilor nu putea decît să mă amuze. Eu însămi eram o prezenţă tocmai potrivită pentru cea mai izbutită paradă a fantomelor. Ca să evit orice implicare într-o astfel de festivitate, am hotărît că este momentul să merg la somn.

– Bună dimineaţa. Acasă, da? – mă salută taximetristul, interogîndu-mă formal.
– Bună dimineaţa. Da. De ieri sînt fugită de acasă, aşa că e timpul să mă întorc, nu? – îi răspund cu un aer şăgalnic, încercînd să rup sigiliul unui zîmbet.
– Of, oare de ce muncim atîta? Măcar dumneavoastră… Da’ eu muncesc, tot aşa, cîte 16-18 ore, şi tot parcă se alege praful. Ia uitaţi-vă, îmi spune ridicînd piciorul de pe accelerator. De trei ani umblu cu pantofii ăştia…
– Nu vă deplasaţi pe jos, aşa că vă mai ţin trei ani – bîigui, ameţită de oboseală.
– Aoleu, aşa-mi spune şi nevastă-mea. M-am hotărît, o las.
– Vai de capul ei, nu! Pentru atîta lucru? Aveţi copii?
– Am doi băieţi. Cel mic are 7, celălalt 9 ani. Cam năzdrăvani, da’ tre’ să recunosc, seamănă cu… ea. Da’ staţi aşa, acu’ îmi dau seama, numa’ ăl mare seamănă cu mine, şi dacă mă gîndesc bine, nici el. M-o fi înşelat, cine ştie cu cine i-a… Se spune că băieţii seamănă cu mamele, nu? Da’ din doi, nici unul să nu semene cu mine? Ei, nu, c-o las! Eu n-am pantofi, da’ tot îi dau papucii, să văd cum se descurcă.
– Domnule, mi-e rău.
– Vai de mine, vă duc la spital.
– Nu! Vreau acasă. Repede.
– Sigur, doar aţi mers cu mine de atîtea ori… Da’, sigur nu vă e rău? Of, nu mai munciţi atîta, că se duce dracului sănătatea şi viaţa şi nu ne alegem cu nimic.
– Păi vreau să-mi iau pantofi, dacă nu muncesc, din ce…?
– Aoleu, nici dumneavoastră nu aveţi pantofi?
– Am, dar sînt cam uzaţi…
– Eha, aşa ne trebuie dacă muncim. Nevastă-mea îşi tot ia. La 2-3 luni ba geantă… Vulpon, ba papuci de nu ştiu care, ba… M-a uscat. Gata, o las.
– Copiii. Nu glumiţi cu viaţa, domnule. Copiii nu trebuie să ştie dacă aveţi sau nu pantofi. Ei au nevoie de ambii părinţi, de atmosfera familială, de afecţiunea amîndurora, de…
– O las, mă-nţelegeţi sau nu? Nu mai suport!Nefericitul ăsta îşi administrează ora de psihoterapie pe capul meu – mi-am spus, plină de năduf. Mai bine tăceam…
– Doamnele sînt, trebuie să fie mai cochete…
– Hai să zic ca dumneavoastră. Da, să fie, că na, pe urmă se tem că le lăsăm, dacă nu ne lasă ele, pînă la urmă. Să mă iertaţi, dumneavoastră nu sînteţi ca ele, dumneavoastră munciţi şi tot n-aveţi pantofi noi. Da’ cu gresia şi cu faianţa ce-o fi avut? În urmă cu doi ani am făcut apartamentul după Neckermann – gresie, faianţă din Spania, mobilă din Germania, electrocasnice performante, aproape noi, de la second hand, termopane. Tot, tot, tot… Anu’ ăsta, ce credeţi că mi-a făcut? A schimbat gresia şi faianţa, că nu-i mai plăcea ce aveam. A văzut la nu ştiu care vecină gresie mai mare, faianţă mai nu ştiu cum mama dracului şi… iar am rămas fără pantofi. Ei, nu, c-o las. O las cu gresie, cu faianţă cu tot, şi-mi iau cîţi pantofi vreau şi de care vreau şi mă duc unde-oi vedea cu ochii.
– Alo, domnu’…
– A, copiii…
– Nu. Da, copiii, dar am trecut de casa mea.
– Vai, vă rog să mă scuzaţi, întorc, opresc ceasul…
– Mie mi-a stat ceasul, domnule.
– E trei şi douăzeci.
– Vă mulţumesc.
– Staţi, că n-am ajuns.
– V-am mulţumit pentru că mi-aţi spus cît e ora.
– Ei, n-aveţi pentru ce. Oricum, e aproape dimineaţă. Mi-e şi milă de dumneavoastră, sînteţi tare obosită. Gata, am ajuns. Nu-mi daţi bani, cursa asta e din partea mea.
– Vă rog, luaţi banii, trebuie să vă cumpăraţi pantofi…
– Eu mai umblu cu ăştia, că nu mă vede nimeni, dar dumneavoastră… Vă rog eu, luaţi-vă pantofi noi.
– Am glumit, domnule, am pantofi. Mie-mi plac pantofii vechi.
– Vedeţi, nevastă-mea nu glumeşte, îşi cumpără pantofi întruna.
– Luaţi, vă rog, banii. Trafic uşor, spor la bani.
– Da’ dumneavoastră ce ziceţi, s-o las?
– Lăsaţi-o sau… Faceţi aşa cum vă spune conştiinţa.
– Cum s-o las? Păi nu spuneaţi că nu e bine pentru copii? Credeam că mă-nţelegeţi, dar văd că nici dumneavoastră nu sînteţi hotărîtă. Dumnezeule, n-aş putea trăi fără băieţii mei şi nici ei nu cred că ar putea fără mine. Da’ de fapt, nici fără ea n-aş putea. Cred că şi eu am greşit. De zece ani, zi şi noapte-s tot la muncă. Săraca, ea a crescut copiii aproape singură. Eu mă duc, mă spăl, mănînc, mă culc, iar mănînc şi iar plec. Nici cumpărăturile nu le fac măcar, să nu pierd cursele. Avem nevoie de bani. Tot ea săraca, face aprovizionarea, merge la serviciu, vede de copii, face mîncare… Mă şi mir că mai rezistă. Doamne fereşte, cum s-o las?
– Domnule, aceasta este noaptea fantomelor cumsecade.
– Ce fantome, unde-s fantomele? Dumneavoastră nu sînteţi o fantomă, dacă nu v-aş cunoaşte…
– Nu, domnule, în ciuda aparenţelor, eu nu sînt o fantomă. Nici dumneavoastră nu sînteţi. Fantomele circulă desculţe.
– Mă duc şi eu acasă. Mîine-mi iau pantofi, ca să nu creadă nevastă-mea că-s doar o fantomă. Săru’ mîna. Noapte bună.
– Bună dimineaţa, domnule.

27 septembrie 2014купить флешки 4 гбcar seat covers repco nzРепутация малого бизнесаskullcandy agent

2 păreri la “Noaptea fantomelor cumsecade

  1. Flore Tunaru

    Sunt inspirate din realitatea cotidiana si de aceea se lipesc de suflet aceste povestiri.In ele se simt oboseli,oftaturi,curaj,speranta,drum…Si, cand exista drum, atunci suntem inca liberi sa mergem,sa ne indreptam spre ceva,spre cineva,sa zambim,sa ne bucuram,sa lasam dezamagiri,si lacrimi,si neajunsuri,si alte, cate or mai fi si ce-or mai fi ele…
    Doamna,imi plac enorm scrierile dv.Felicitari si sa fiti sanatoasa,fericita si multumita pe aceasta stramta cararuie care se numeste viata…

    Răspunde
    1. Felicia Popa Autor articol

      Aprecierile dumneavoastră mă emoţionează, mă onorează. Într-adevăr, scrierile mele sînt crîmpeie de viaţă – a mea, dar mai ales a celor cu care mă intersectez..
      Cu recunoştinţă, vă mulţumesc frumos, dorindu-vă la rîndu-mi, sănătate, viaţă lungă şi frumoasă.
      Doamne ajută.

      Răspunde

Lasă un răspuns