Bătălie-n băşcălie…

…pe educaţie. Dezbateri, opinii pro sau contra, gesturi obscene, bărbi fluturate-n vînturile de după cină, ciripit de păsărele, că doar miroase-a primăvară…

Unii pledează pentru educaţia religioasă în şcolile publice, motivînd că aceasta are valenţe educaţionale profunde în viaţa copiilor şi a tinerilor, prin rolul ei formativ. După cum apreciază Patriarhul Daniel, “ora de religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucît propune modele viabile de bunătate, sfinţenie şi convieţuire umană”.”
Alţii, dimpotrivă, consideră că în cadrul orelor de religie se încalcă grav libertarea de conştiinţă a copiilor, fapt ce constituie o infracţiune care ar trebui pedepsită, conform legislaţiei în vigoare.
Sînt şi voci care susţin că cea mai potrivită abordare ar fi ca în şcolile publice să se abordeze Religiile lumii, predate în mod ştiinţific, neutru, obiectiv.
Sînt şi opinii conform cărora, Religia este iubire, iar iubirea este atributul dăruit de divinitate, este restauratoare, înfrumuseţează. Iubirea este nobleţe, mister, dumnezeire.
Şi cum de la iubirea spirituală sau cea romantică, pînă la iubirea aproapelui, pe alte zone… intime, ceea ce vrea să însemne iubirea carnală, nu mai este decît un pas de îndrăzneală, numeroşi sînt aceia care pledează pentru educaţia sexuală.
Dacă în ceea ce priveşte educaţia religioasă, dezbaterile au un caracter mai degrabă popular, fără efecte imediate, revoluţia sexualităţii are susţinere la nivel global.
Într-un document-cadru al Organizației Mondiale a Sănătății se recomandă ca celor mici să li se explice, începînd de la vîrsta de 4 ani, cum să se masturbeze.
Într-un alt document intitulat “Principii directoare internaţionale pentru educaţia sexualităţii”, eliberat în vara anului 2009 de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), este susţinut explicit faptul că în cadrul orelor de educaţie sexuală pentru copiii cu vîrste cuprinse între 5 şi 8 ani, atingerea anumitor părţi ale corpului poate provoca plăcere şi în acest sens, masturbarea este o formă normală de manifestare a sexualităţii.

În ceea ce-i priveşte pe părinţi, pot să-mi imaginez cum vor reacţiona atunci cînd vor veni copiii acasă cu informaţii calde despre îngeri, despre iubire, despre Dumnezeu. Îmi este ceva mai greu să-mi imaginez însă un părinte căruia îi va arăta odrasla cum a învăţat să se masturbeze, ori cum îi va prezenta noutăţile acumulate cu privire la modalităţi, poziţii şi frecvenţa actelor sexuale şamd. Educaţie, nu poveşti cu feţi-frumoşi!

Celelalte-s infantilisme…
Dumnezeu să ne ierte!
kjzkmyjcnmЧто такое Noindexпхи пхи форумтуризм лапландия

Neterminaţilor, nu mor caii cînd vor maidanezii!

Iertați-mă, vă rog, sînt mînioasă! Nu defulez în spaţiul public, cu atît mai puţin aici, este sub condiţia mea. Vreau doar să vă supun atenţiei cîteva aspecte şi astfel să-mi verific gradul de (in)conştienţă.
Dacă pînă nu demult am fost anesteziaţi prin diverse metode binecunoscute, acum sîntem realmente agresaţi, cu „priponirea” marilor corupţi. Eu vin şi întreb:
Cine i-a stimulat/protejat să fure?
Care sînt complicii lor?
De ce la începutul anilor 2 000, infractorii erau eliberaţi din închisori, motivîndu-se absolut batjocoritor că „X, Y nu suportă regimul de detenţie”?
Vreau să îi văd aliniaţi la justă judecată, pe toţi cei care au demolat industria, pe cei care au pierdut România la ruleta istoriei.

Dincolo însă de industrie, economie şi derivatele distruse, mă preocupă alte aspecte care pun sub semnul interogaţiei, viitorul României. Declinul demografic, reducerea drastică a mediei de vîrstă, nesănătatea tinerilor, mai ales, mutilarea programată a învăţămîntului, a sistemului sanitar, a culturii, degradarea morală, atent stimulată şi monitorizată, distrugerea, la propriu, a tot ce confirmă istoria, cultura, identitatea noastră. Pe lîngă cele binecunoscute, aş aminti „selecţia” aplicată documentelor din Arhiva Naţională şi numeroase alte asemenea.
Armata a fost degradată…
Sîntem perdanţi în toate domeniile.

Ei bine, acum s-a „desfundat” canalul de informaţii şi sîntem bombardaţi cu dezinformări în ceea ce priveşte un iminent conflict armat, pe care urmează să îl desfăşurăm, nici mai mult, nici mai puţin, decît cu Federaţia Rusă.
Da, cred că este posibilă chiar o conflagraţie mondială, dacă privim cu atenţie evenimentele care se desfăşoară pe Planetă. Dar de aici şi pînă la a fi abordaţi ca nişte debili cărora le scapă limbile din gură de bătuţi în cap ce sînt, este o mare distanţă. Este foarte evidentă terapia manipulării care ni se aplică în acest context, numai că această „terapie” se doreşte a fi letală.
Ne sînt servite dezbateri cu privire la… La, la, la…
Oare întîmplător, la dezbaterile pe acest subiect de o importanţă crucială, participă astrologi, psihologi rataţi, vedete de cabaret, meteorologi, vrăjitoare, ori nefericiţi rămaşi fără obiectul muncii, care-şi spun cu preţiozitate, analişti, şi alţi specialişti, iar pe ici-colo, ca din neştiinţă, scapă cîte un „acoperit”?
De ce nu ni se oferă informaţii de la surse autorizate – CSAT, Apărare, Preşedinţie, Minister de Externe…?
De ce? De ce? De ce?
Pentru că în opinia (i)responsabililor,sîntem doar o masă de manevră, atinsă de boala vacii nebune. Prin urmare, turma trebuie exterminată!
În acest sens, din multitudinea argumentelor, vi-l prezint pe unul dintre cele mai grăitoare – valoarea medie a pensiilor în Europa:

Luxemburg (3.000 euro)
Norvegia (1760)
Grecia (1620)
Danemarca (1411)
Elveţia (1393)
Italia (1141)
Franţa (1108)
Islanda (1046)
Suedia (1060)
Finlanda (1050)
Austria (1026)
Spania (877)
Belgia (847)
Germania (791)
Malta (615)
Slovenia (604)
Marea Britanie (460)
Polonia (437)
Cehia (390)
Portugalia (354)
Ungaria (332)
Croaţia (321)
Estonia (288)
Letonia (258)
Lituania (220)
ROMÂNIA (177)
Bosnia (171)
Bulgaria (145)
Albania (55)

Desigur, ar mai fi: valoarea mizeră a alocaţiilor pentru copii, valoarea ruşinoasă a salariului mediu, plata în batjocură a numeroase alte categorii ocupaţionale.
În condiţiile date, tare mă tem că “bizonii” chiar visează la un război care să finalizeze procesul de exteminare a populaţiei, care, sper din tot sufletul că nu se va mai lăsa manipulată.
Iar “bizonilor” care au făcut posibil acest dezastru, mă adresez frontal: neterminaţilor, vă asigur, nu mor caii cînd vor maidanezii!
În ceea ce vă priveşte, nu vă doresc moartea, ci viaţă lungă, dar în chinuri şi în umilinţe devastatoare!
продвижение сайта текстамипрокуратура харьковаюристы харьковремонт и реставрация паркета

Cînd Dumnezeu îşi permite cîteva clipe de răgaz, omul îşi asumă nefericirea

Cînd te confrunţi cu deziluzia, ai senzaţia că ai scăpat în fosa septică a speciei, unde eşti înconjurat de cele mai hidoase creaturi. Pentru a se proteja, cel puţin aparent, omul îşi permite un joc, iluzionîndu-se că îşi acordă un monopol – luciditatea, chiar dacă o dată cu luciditatea îşi asumă nefericirea. Numai că deziluzia, fiind o formă rafinată a insultei, omul are nevoie de prezenţa unui prieten, care să-i îndepărteze cearcănul neîncrederii în sine.

– Servus, intră.
– Ce bine că nu-mi spui, „ieşi”!
– Te-am chemat pentru că vreau să-mi iei un interviu.
– Pentru asta m-ai invitat? Mi-ar face plăcere, dar ştii, o vreme nu am mai realizat emisiunea. O voi relua în curînd şi sigur, vei fi invitata mea. Voi fi încîntată.
– Nu aşa.
– Dar cum?
– Eu vreau acum, aici.
– Imposibil, nu avem echipamentul necesar…
– Vrei să spui că ţi-ai pierdut capul?
– Chiar dacă nu am realizat că-mi lipseşte, este foarte posibil să-l fi rătăcit printre numeroasele tranziţii.
– Dacă aş fi constatat că ţi-ai pierdut minţile, îţi luam eu un interviu.
– Mmm, îţi mulţumesc pentru modul subtil şi delicat în care mă încurajezi.
– Nu-mi mulţumi. Hai, stimulează-mă, te rog.
– Să înţeleg că ai răspunsuri pentru întrebări pe care nu ţi le-a adresat nimeni?
– Ei, vezi că funcţionează?
– Ce?
– Capul.
– Tu vrei să-mi inventariezi neuronii…
– Exact.
– Bine, dar am un amendament, îmi repugnă termenul pe care l-ai folosit. În epoca actuală, „interviul” este un fel de probă, un test, or, noi ne angajăm într-un dialog, în urma căruia, te asigur, nu vei cîştiga nimic. Mai bine să lăsăm tăcerile să comunice…
– Îţi cunosc teza: „tăcerea ocupă un loc notabil în economia relaţiilor…” Ha, ha, haaa…
– Lasă tăcerile, avem treabă, buna mea prietenă.
Dacă ai fi realizatoarea unui talk show, iar eu aş fi invitata ta, care ar fi prima întrebare pe care mi-ai adresa-o?
– Nu te-aş întreba nimic.
– Ai risca să fii concediată.
– Imposibil, pentru că sînt prietena ta, ţi-aş cere să faci un desen care să înfăţişeze tăcerea şi drept urmare, mogulul mă va premia.
– O clipă. Se poate pe şerveţel?
– Exclus! Şerveţelul se poate pierde. Desenează pe perete.
– Eşti nebună, Ghe?
– Da. Nu. Vreau amintiri la vedere. Dacă mîine-mi vine într-o vizită prelungită, domnul Alzheimer…
– Bine, dar markerul e roşu, nu verde, îl vei tulbura pe oaspetele tău.
– Nu-i nimic, chiar dacă vei desena cai, îl voi şoca, spunîndu-i că prietena mea a desenat cu propriu-i sînge.
– Gata.
– Cum, ce-i asta?
– Un desen.
– Ce reprezintă?
– Tăcerea.
– Un vierme, tăcerea?!
– Este un fetus în vîrstă de aproximativ trei săptămîni, nu scoate niciun sunet.
– Un fetus uman? Asta numeşti tăcere? Exclus! Peste opt luni, taciturnitas va urla de spaimă, văzînd lumea căreia i se va alătura, fără ca cineva să-i fi cerut acordul.
– Cum spui, tăcerea nu e-n fişa postului de… om, dar fetus fiind, se odihneşte, pregătindu-se pentru carnavalul vieţii.
– Dacă nu aş crede în Dumnezeu, aş spune că pruncii norocoşi, vin pe lume gata pregătiţi de-ngropăciune.
– Este şi aceasta o formă de libertate, pe care oricine şi-o permite, dar la momentul potrivit.
– Cine potriveşte acest moment?
– Al îngropăciunii?
– Da.
– Tăcerea.
– Eu te-am invitat să-mi iei un interviu şi observ că…
– Sper că nu ţi-am generat o deziluzie, că-ţi mai fac un desen.
– Nu, destul. Ştii, Felicia, de fapt te-am invitat pentru ca să-mi spui ce este omul, iar tu…
– Înţeleg, m-ai supus unui test.
– Nu, ştiam însă că desenul tău va fi răspunsul corect, venit de dincolo de raţional.
– Şi ce-ai aflat?
– Că atunci cînd Dumnezeu îşi permite cîteva clipe de răgaz, omul îşi asumă nefericirea.поларсип дома отзывыбиол посудапосуда в санкт петербургецены укладка ламината

Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă… (2)

Întîlnirea cu un prieten este un detonator de bucurie, chiar dacă nu explozivă, ci silenţioasă, nerostită. Dacă întîlnirea este prestabilită, eşti pregătit să primeşti îmbrăţişarea gîndurilor bune. Cînd însă întîlnirea se produce pe neaşteptate, în tumultul străzii, după un număr semnificativ de ani, te cuprinde un soi de paralizie a trupului, a gîndului, a rostirii, stare numită generic, emoţie. Eu ştiu precis că am suferit o comoţie verbală…

Seeervuuus! Ce surpriză! – am auzit atît de aproape, încît pentru o clipă am avut senzaţia că mi-am auzit propria rostire. Dar nu, gîndul cu care tocmai cochetam era de evadare, nicidecum de regăsire.
Înainte de a vedea cine m-a salutat atît de entuziasmat, am simţit îmbrăţişarea, o îmbrăţişare viguroasă ca gheara dorului care-ţi taie respiraţia.
– Ce faci? Cum eşti? Unde…
– Da, aici… – am răspuns înaite de a mă desprinde din îmbrăţişare, nevăzînd cine…
– Sînt Silviu, nu mă mai ştii? Ce mai faaaci?
– A, da, dacă te văd, te ştiu, desigur. Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă – i-am răspuns ca un GPS, cînd privirile ni s-au întîlnit.
– Da? Excelent! Hai să cumpărăm bocanci.
– De unde?
– Păi tu ştii, doar mergeai să-ţi iei bocanci.
– O, nu. Nu acum. Poate că…
– Bine, pentru ca să ne revenim, bem un ceai şi apoi ne cumpărăm bocanci.
– E mult mai bine aşa. Doar nu te-ai emoţionat şi tu?
– Cum, nu? Ai văzut că am strigat ca un bezmetic?
– Am auzit, da.

Nici nu a trebuit să mergem prea mult, pentru că ne întîlniserăm chiar în faţa unei ceainării. Am căutat un loc ceva mai la o parte. Pînă cînd să ne aşezăm, mi-am recăpătat echilibrul emoţional.

– De unde-ai scos-o pe aia cu bocanci de cursă lungă?
– Din suflet, cred. Cînd ne-am întîlnit, cochetam cu un gînd, să fug din lume…
– Ahm, înţeleg. Într-adevăr, pentru asta ai nevoie de bocanci de cursă lungă.
– Se-nţelege, chiar şi de rezerve, mai ales că nu funcţionez în regim 4×4. Am tracţiune doar pe spate, sau pe faţă. În fine, le încurc…
– Şi…?
– Şi ce?
– Ce-ai mai făcut? Cum îţi merge?
– M-am prostituat.
– Haaa, nu te cred, dar jocul tău este amuzant. Şi, a fost profitabil?
– De-vas-ta-tor! Nu se vede? Şi epuizată şi cu neuronii penetraţi şi fireşte, cu banii în conturile lor.
– Chiar?! Nu pari….
– Ei, nu m-am prostituat chiar zilnic, doar atunci cînd mă asaltau „bizonii” mai abdicam de la normele deontologice.
– Nu înţeleg. Cum adică, ce norme deontologice?
– Hai nu te face că nu înţelegi, doar ai fost cameraman, te-ai bucurat de meserie cîţiva ani.
– Este adevărat, dar făceam televiziune, nu prostituţie. Eram pui. Doamne, ce frumos a fost!
– Ai dreptate, în anii ’90, chiar făceam meserie. Iartă-mă, repet asta obsesiv, dar ştii…
– Aha, înţeleg. „Nu-i aşa că-i aşa?”, cam aşa sună prostituţia despre care vorbeşti, nu?
– În cea mai fericită situaţie, da. Chiar dacă nu am minţit, a intervenit autocenzura, pentru ca să nu-i fac mogulului deservicii. Asta se cheamă prostituţie intelectuală.
– Nu-ţi mai face probleme, aşa-i în toată lumea. Să vezi ce-i şi-n America…
– Ştiu, dar asta nu mă consolează, ci dimpotrivă.
– De aici dorinţa de a fugi din lume?
– Habar nu am. Printre altele. Nu vezi în ce lume supravieţuim? Neputinţa de a interveni eficient, pentru a opri tăvălugul care mutilează omenirea, face să-ţi fugă mintea de acasă.
– Fii liniştită, şi eu am fugit din lume. Ştii, zece ani am fost pe „barcă”. Din punct de vedere financiar a fost bine, dar mi-am distrus sănătatea. Am renunţat şi m-am stabilit în Nebraska. Aveam un prieten în Omaha, unde am şi rămas. A fost bine, dar între timp am şi divorţat… Mă însurasem în perioada în care am muncit pe vas, nu ştiu dacă ai aflat. În sfîrşit, nu aceasta este cauza. Pur şi simplu e tot mai greu şi în State şi pe urmă, oricît de prăpădită ar fi ţara asta, măcar sînt acasă, alături de familie. Mama este în vîrstă, bolnavă, ştii cum e, se pregăteşte de drum… Soră-mea Nadia, nepoţii. Le duceam dorul.
– Înţeleg, confortul afectiv.
– Mă cunosc foarte bine. Deşi dispun de o libertate interioară bine consolidată, îmi cunosc potenţialul, limitele, slăbiciunile, calităţile, defectele. Da, cît am fost tînăr nu am simţit dorul, dar de la o vreme nu îmi găseam locul, chiar dacă mă acomodasem. Am 45 de ani, trebuia să aleg, pînă nu era prea tîrziu. Dar vezi, eu nu m-am gîndit să plec cu bocanci, am venit fără, dar mergem împreună şi ne luăm.
– Fiind extrasezon, îi luăm la reducere.
– În afară de prostituţia de care vorbeai, ce alte cauze te mai îndeamnă să fugi din lume, măcar să mă pregătesc aşa cum se cuvine, să ştiu cîte perechi de bocanci să-mi iau.
– Să nu-ţi imaginezi că în toţi aceşti 25 de ani am practicat prostituţia de care vorbeam. Vreo 2-3, cînd „stăpînii” erau pe cai albi, dar chiar şi atunci i-am lovit gospodăreşte, fix în punctele vulnerabile, ceea ce m-a costat. Hăituieli, „supravegheri”, la domiciliu, pe stradă, capcane de tot felul…
– Nu te-ai schimbat, ai rămas aceeaşi…
– M-am „îmbogăţit” cu cele mai crunte experienţe. Nu este deloc uşor să vezi cum lumea se năruie iar tu asişti la ultimul act.
– Păi să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă şi să fugim din lume…
– Care lume?
– Ai dreptate, nu putem fugi de noi înşine, oricît de laşi am fi, oricît de obosiţi.
– Mă întrebai de cauze. Să ţi-o spun pe aia cu economie, sănătate, învăţămînt, cultură… devastate? Acestea sînt demult istorie. Am rămas doar cu spaimele. Ne mor părinţii pe furiş, în grabă, ruşinaţi că ne sînt poveri. Copiii sînt deformaţi prin diverse practici de import. Tinerii sînt ignoraţi. Rata şomajului este secret de stat. Normalitatea este relatată pe tonuri catastrofale. Nu ne-au mai rămas multe de inventariat, nici măcar insuficienţele nu ne mai impresionează. Generaţii ratate…
E drept că venim pe lume cu o sentinţă la moarte, care nu ştim cînd se va executa. Trupul este doar un veşmînt de împrumt şi vai, vine o clipă în care îl vom restitui, dar ce va rămîne în urma noastră?
– Să ne luăm totuşi, bocanci…
– Şi?
– Ştiu, sună ridicol, dar cred că se impune un marş al solidarităţii. E timpul să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă…
– Mă tem că este puţin cam tîrziu, dar măcar vom beneficia de statutul de victime-ncălţate…
купить проектор для домаles bijoux sexyseo updatesHarman Kardon NOVA портативная акустическая системакупить в Москве

Îmi crapă nădejdea-n jugulară

Cum nu pot să fiu zînă, întrucît nu mă recomandă nimic pentru acest statut de basm, mi-am făcut o anamneză riguroasă, în urma căreia m-am convins definitiv că sînt anormală, fugită din specie. Realmente, mă simt copleşită de ridicol.
Cînd văd atîta omenire bolnavă, nu pot să nu mă simt vinovată pentru propria-mi sănătate. Dincolo de firescul sentiment de solidaritate, care mărturisesc, nu-mi este tocmai străin, îmi crapă nădejdea-n jugulară, constatînd că de la prunc la senior, toată lumea se alimentează cu pilule. Şi aici nu fac trimitere la hapurile guvernamentale pe care nu le mai înghite nimeni, ci la faptul că o Românie întreagă consumă produse farmaceutice cît populaţia Europei, dacă nu chiar mai mult.
Dacă socotiţi că exagerez, urmăriţi pachetele publicitare difuzate de posturile de televiziune mai ales, şi veţi fi atinşi de erecţie totală. Pardon, nu vă gîndiţi la potenţialul sexual, ci la faptul că vi se face părul măciucă văzînd cîte recomandări ne sînt servite.

Vi s-au înfundat căile respiratorii? Nu chemaţi instalatorul. Mucosolvan este produsul care facilitează expectoraţia, măreşte cantitatea secreţiilor şi în plus, taie pofta de mîncare, fiind extrem de eficient şi în curele de slăbire, mai ales dacă urmăriţi spotul publicitar în timp ce mîncaţi.
Sînteţi constipaţi? Păpaţi Dulcolax şi alte purgative pînă cînd vi se golesc toate năzuinţele. Dacă dimpotrivă, sînteţi balonaţi şi aveţi mai multe scaune decît sala de şedinţe a Guvernului, îndopaţi-vă cu Furazolidon.
Dacă vă pişcă ori vă mişcă în zona intimă, sau Doamne fereşte, aţi contractat te miri ce infecţie, indiferent de natura şi scopul acesteia, luaţi Zenella Med, după cum vă taie capul, pentru că celelalte oricum nu mai funcţionează.
Aveţi hemoroizi în dotare? Daţi fuga la farmacia din colţ, luaţi Cicatridină sau dacă acest produs vă generează reacţii adverse, vizitaţi cea mai importantă intersecţie a oraşului şi veţi găsi panouri publicitare cît grădina bunicilor, pe care poate citi tot nevăzătorul, recomandări folositoare cu privire la fisuri anale şi alte asemenea orificii defecte.
Vă ustură, vă doare, aveţi disconfort urinar? Nici o problemă, luaţi Urobiotic şi veţi funcţiona precum hidrantul cu debit maxim.
Etc, ş.am.d, etc…
Ba nu. Am omis un aspect important: pentru o viaţă sănătoasă (a se citi scurtă), toate aceste produse, cît şi numeroase altele, se eliberează fără prescripţie medicală, conform autodiagnosticării.

În aceste condiţii, să mă cuprindă euforia?! Exclus! În vreme ce toată populaţia este bolnavă, pe mine nici capul nu mă doare. Păi să nu-mi fie ruşine? Nu numai că îmi este, dar sînt în pragul nevrozei. În ceea ce priveşte raportul cauze-efecte, aveţi toată libertatea să mă diagnosticaţi…
translate to spanish to englishпродвижение в поисковикахcar cover nissan 300zxтур лапландия

Estetica omului…

… pe cît de complexă, deopotrivă de simplă.
În aparenţă puternici, oamenii răi sînt vicleni, sfidători, insolenţi şi paradoxal, absenţi din propriile existenţe.
Adesea, percepuţi ca fiind nătăfleţi, cei buni sînt timizi, modeşti dar strălucitori. Spirite generoase, în gîndurile cărora poposesc îngerii.

Sîntem neobosiţi în a-i cataloga pe cei cu care interacţionăm, într-un fel sau altul, trecînd autocunoaşterea la omisiuni. Or, dacă nu ne descifrăm pe noi înşine, cum ar fi oare cu putinţă să-i înţelegem pe semenii noştri?
Oricît ni s-ar părea de ciudat, nu ne aparţinem, decît în măsura în care ne dăruim necondiţionat.
Sprijinindu-i pe cei de lîngă noi, în realitate, ne salvăm pe noi înşine, îmbogăţindu-ne. Un gest, un cuvînt, se pot constitui, adesea, într-un suport izbăvitor şi viaţa continuă…
Solidaritatea bazată pe valori pozitive, este atributul frumoşilor învingători.
эффективное продвижение сайтакак выбрать вок сковородупроверка сайта на тицReplica PR045

Nu pot, nu vreau să fiu ca lumea

Persoana cea mai enervantă, cea mai naivă, cea mai nonconformistă şi cea mai insuportabilă pe care am cunoscut-o de-a lungul şi de-a latul călătoriei mele prin viaţă, este nimeni alta…, eram să spun. Dar nu, acesta este un şablon verbal, uzitat exasperant, în devastatul jurnalism contemporan, care mă scoate din apele teritoriale.
Reformulez. Cea mai nesuferită persoană pe care o cunosc, mărturisesc, sînt chiar eu. Asta nu înseamnă că m-am plictisit de mine. Nici vorbă. Dimpotrivă, chiar îmi fac plăcere rarele întîlniri cu mine însămi. De ce? Pentru că ador să mă privesc şi apoi să mă cert cu asprime şi cu obiectivitate mai ales, deşi, recunosc, uneori am încercat să-mi servesc cîte o minciună, dar ce să vezi, vin val-vîrtej amintirile, însoţite adesea de conştiinţă, care-mi aplică, invariabil, corecţii cu bobîrnace în tîmpla dreaptă, pentru a-mi struni imaginaţia.
„Alo, madam, te crezi la televiziune, ori scriind eseuri, sau Doamne fereşte, ai luat-o razna de tot şi-ţi închipui că eşti la tribuna Parlamentului!” – mă dojeneşte precipitată, Conştiinţa.
Iertaţi-mă, am greşit, nu mai fac, onorabilă Doamnă. – replic jucăuş, dar cu gheara ruşinii înfiptă-n jugulară.
„Cum adică, ai greşit? Recidiva se pedepseşte mai aspru decît tentativa!” –mă avertizeză o tînără amintire.
Pardon, tu eşti mică, nu cunoşti raportul cauză-efect. Prin urmare, nu mă agasa, du-te-n memoria mea! – îi răspund pe un ton şăgalnic,
„Lasă ironiile, ne ştim de cînd erai copilă. De-atunci am fost martoră la geneza a milioane de surate.” – îmi replică o altă distinsă amintire, atinsă de vîrsta senioratului.

Bine, bine, nu vă aprindeţi. Toate îmi sînteţi dragi, chiar şi cele a căror existenţă face să-mi cadă o lacrimă. Vouă vă datorez puţina înţelepciune, voi mă însoţiţi cu discreţie, oriunde aş fi. Datorită vouă revăd oameni dragi, ori de cîte ori dorurile-mi taie respiraţia. Tot vouă, vă mulţumesc pentru că retrăiesc întîmplări care mi-au luminat existenţa.
Oamenii apreciază că amintirile sînt frumoase ori urîte. Eroare.
Sînteţi deopotrivă de preţioase. Fiecare clipă, fiecare zi, orice gest, întîlnire, cuvînt, privire, sentiment, mîngîiere…, se transformă ireversibil, în numele vostru.
Pentru ca să vă recunosc, eu vă împart în albe şi roşii. Cele albe sînteţi îngerii mei, iar cele roşii, călăuzele care nu mi-aţi permis reeditarea greşelilor. Chiar dacă unele mă bucuraţi, iar altele îmi generaţi suferinţă, regrete sau mă faceţi să mă ruşinez, vă iubesc deopotrivă. Sînteţi tezaurul pe care nu mi-l poate lua nimeni.
Graţie vouă, nu pot, nu vreau să fiu ca lumea.
Ştiu, asta înseamnă că sînt anapoda. Ador această ipostază, de aceea admit complicitatea voastră, pentru care vă mulţumesc. În compania voastră voi îmbrăţişa viitorul, care vă va aduce albe surate, spre a-mi completa patrimoniul spiritual.כיסוי חיצוני לרכב רכבбланк декларации о доходахгрильзащитная пленка для телефона

Estetica iubirii

Iubirea nu are unitate de măsură, este o formă de exorcizare care ne ajută să ne depăşim condiţia, să ne purificăm.
Iubirea este desaga pentru cursă lungă, cu ea traversăm viaţa, cu speranţă.
Este cea mai nobilă formă de restituire – am primit viaţă, am primit educaţie, am fost călăuziţi… Toate ne-au fost dăruite cu generozitate, cu dragoste, mai ales.

Cui prodest? Dacă vom crede că ne foloseşte doar nouă, este o formă gravă de egoism, care se va transforma într-un rateu pustiitor.
Îmi declin orice competenţă, dar ştiu de la autorităţi în domeniu, că iubirea nu este persuasivă, nu se simulează, nu presupune frivolităţi, ci dimpotrivă. Iubirea este reciprocitate, unitate, altruism, decenţă a limbajului, bună-cuviinţă, bună-credinţă, onestitate, o doză de inocenţă nealterată, un dram de umor, cultură a comunicării dar şi a tăcerii, solidaritate, virtute, în special.
Vă implor, nu invocaţi rima virtuţii, „…s-avem bani, s-avem ce… mişca”. Ştiu, este tentant, eşti „cool”, dar vulgarizînd ce este mai înălţător, poceşti viaţa care te va răsplăti pentru asta, cu bocete în rafale şi-n loc să te căieşti, te vei plînge că cineva ţi-a făcut vrăji, că ţi-a distrus erosul în pijama. Or, adevărata vrajă este să te gîndeşti la efectele pe care le generezi asupra celor pe care pretinzi că îi iubeşti.
Nu iubi doar materia, iubeşte miracolul om! Încearcă să fii darul sacru din viaţa celor cu care te intersectezi. Leapădă „ochelarii de cal”, abandonează prejudecăţile, pasiunea toxică, generatoare de suferinţă, de fisuri, de ură malignă, la un momentdat.

Dincolo de adolescentinele tornade hormonale, care dezlănţuite din lipsă de educaţie, pot avea consecinţe devastatoare, iubirea care nu se năruie în propriul consum, presupune responsabilitate, iertare, sacrificiu asumat, depăşirea unui şir, mai lung ori mai scurt, de dificultăţi, răbdare, dăruire necondiţionată.
Dacă iubirea ar fi doar sexualitate, atunci, în mod fatal, toţi şi-ar lua lumea-n cap şi ar divorţa atunci cînd producţia hormonală intră într-un firesc declin.
Aşadar, riscurile de a trece de la pasionalitate fulgurantă la banalitate sînt numeroase şi adesea greu de evitat, dacă afectivul este asimilat doar erosului. Alternativa, rămîne înţelepciunea, care dizolvă harababura erotică.

Prin urmare, omul se îmbogăţeşte prin diverse forme de iubire. De la iubirea de Dumnezeu, la care ne raportăm necondiţionat, la iubirea părinţilor, care ne badijonează rănile, la aceea a rubedeniilor, care ne este refugiu sau fugă, pînă la iubirea aproapelui în care investim pînă la sfîrşit. Desigur, putem adăuga iubirea de ţară, de neam, putem ignora iubirea în exces a valorilor materiale perisabile. Putem…
Iubirea prietenilor însă, este cea mai de preţ.
Dacă iubirea de cuplu te scoate, cel puţin parţial, din lume, iubirea pe care o implică prietenia spirituală, te scoate în lume. Așezată pe afinități nobile, bunătatea prietenilor este superioară bunătății noastre. Oricît de nevolnic ai fi, prietenul te acceptă fără tratative, te iartă, îţi ascultă fără exigenţe spovedaniile, îţi este sprijin discret, mângâiere, încurajare, îţi acceptă insuficienţele existenţiale.
Alături de prietenii care te poartă în suflet cu aleasă preţuire, eşti invincibil iar estetica iubirii devine model.рейтинг поисковых запросовадвокат адвокатстреппинг лента купитьWSP Italy MURANO W1854

Şi eu am fost om, da’ a-nceput să-mi treacă…

Cînd ţi se face dor tine, priveşte în jur şi vei înţelege că oamenii se duc…

– Înfuleci, hai? Tu de ce ai dreptu’ să mănînci şi eu, nu?
– Pentru că eu muncesc iar tu, nu.
– Ţi-a spus ţie Parlamentu’ de ce nu muncesc?
– Nu, dar ştiu.
– Hai, du-te, nu mă dezinforma… Spune drept, de ce? Spune tot…
– Pentru că nu-mi pasă de tine, pentru că tu nu exişti pentru mine, pentru ei, pentru noi…
– Hai că eşti dusă cu marfaru’…
– La export, vrei să spui?
– Nu, nu, nu. Nu ţi-s toate gîndurile acasă, eşti cam tra-la-la…
– Pardon? Cred că ai dreptate. De unde ştii că mi-au fugit gîndurile de-acasă?
– D’aia, că toată lumea zice că io-s vinovată pentru că am ajuns în halu’ ăsta, fără muncă, fără casă, fără nimeni pe lume, iar tu recunoşti că nu-i pasă nimănui de mine. Să mor io, că eşti nebună!
– Şi-ţi pare rău?
– Ştii ceva, dacă vrei să mă pui la cerşit, să ştii că nu-ţi merge cu mine, au mai încercat şi alţii să mă „vămuiască”. Nţ, cară-te, că chem caraliii! O faci pe nebuna, hai?
– Nu, poate că chiar sînt.
– Ha-haa-haaa… Cară-te, am spus!
– Imediat, dar primeşte, te rog…
– Bani?! Săr’na! Să-ţi dea Dumnezeu şi Maica Precista…
– Roagă-te să-mi dea minte şi-atît. Ai grijă de tine.
– Stai, nu pleca. Îţi dau banii înapoi dacă-mi spui cine eşti, de unde vii şi ce ai în căpăţînă.
– Eu sînt eu, vin de unde vii şi tu, iar în căpăţînă-mi fierbe mînia.
– Cin’ te-a supărat, spune-mi mie, că-mi chem pretenii şi-l facem pe ăl de ţi-a schimbat macazu’, da’ să fie clar, nu-ţi mai dau banii înapoi.
– Sîntem mulţi.
– Ce, şi tu ai gaşcă, cum adică eşti mulţi?
– Eu şi alţii ca mine sîntem vinovaţi pentru că tu eşti aici.
– Iar începi? Du-te dracului! Io sînt cum mă vezi, pentru că nu m-am culcat cu şefu’, pentru că mi-am iertat bărbatu’ cînd m-o-nşelat, pentru că am făcut împrumut la bancă pentru cumnatu-meu, care m-o făcut de-am rămas fără casă…
– Te rog, nu plînge.
– Lasă-mă-n pace, am uitat să şi plîng. Acu’, că mi-a venit, lasă-mă, poate mi-oi mai desfunda sufletu’ .
– Iartă-mă, nu am vrut să te tulbur.
– Tu eşti om, sau ce?
– Nu ştiu, am unele îndoieli. Oamenii sînt de folos, or, eu sînt ca toţi ceilalţi…
– Poate nu-ţi vine să crezi că şi eu am fost om, da’ de cînd îs pe drumuri, a-nceput să-mi treacă…
– Iartă-ne, nouă ne-a trecut. Tu ai rămas om…
– Să mai vii pe-aici, da-ntîi să te duci la doctor. Păcat de tine…
– Păcat de oameni.
– Degeaba, nu-ţi mai trece…
каркасный дом с гаражомстрейч пленка машиннаяles accumulateurs pour les sextoysкак выбрать фонарик

Estetica sufletului

Sufletul este asemeni timpului, îl consumăm dar nu îl vedem.
Sufletul este felinarul care ne luminează drumul de zi şi de noapte. Timpul este simfonia care îl acompaniază.
Cînd felinarul se stinge, simfonia-şi consumă ultimele acorduri.
De la o vreme, gramofonul timpului meu dă semne de epuizare, zgîriind discul uzat al trecerii mele şi brusc, m-am hotărît să fiu tandră, să-mi invit sufletul la o vorbă de taină.

– Iată-mă, suflete, sînt a ta toată. Arată-mi unde am greşit, dojeneşte-mă ş-apoi iartă-mă, dacă mai poţi.
– Te-aştept de-o viaţă, gazda mea rătăcitoare. M-ai lăsat singur, adesea în bezna jertfei. Am multe să-ţi spun. Acum taci şi ascultă-mi „spovedania”, de vei răbda.

De cînd te locuiesc, mi-ai lepădat în cale toate sfîşierile tale, toate dezamăgirile, şuvoaie de lacrimi lăuntrice, doruri reprimate, vise abandonate, amărăciuni acumulate, înfrîngeri, regrete.
De cîte ori ai avut chef, m-ai împovărat cu amintiri dulci-amare, cu eşecuri, cu strigăte înăbuşite, cu emoţii, cu spaime, cu frustrări, cu scrîşnetul rateurilor.
De-atîtea ori am plîns, văzîndu-ţi neputinţa de a fi de folos semenilor tăi.
M-ai învăţat să ascult balada durerii în singurătate, în vreme ce tu te refugiai în focul vieţii care te mistuia.
M-ai expus în toată goliciunea, tuturor intemperiilor care m-au devorat.
Pentru că nu m-am îndurat să te părăsesc, de-atîtea ori am asistat neputincios la morţile şi la învierile tale.
Eu îţi ofeream primăvara, tu mă izgoneai în viscolul iernilor din mintea ta.
Adesea, crezîndu-mă naiv, ai lăsat să fiu rănit, pentru că nu te mai saturi să asculţi istoriile destinelor frînte. Ai conjugat dureri, ai metabolizat pierderi, întunecîndu-ţi calea, sfîşiindu-mă.
M-ai oferit ca pe o pradă, m-ai îndatorat cu un oftat pentru fiecare greşeală a ta, a lor, a oricui…
Eu ţi-am dăruit viaţa, tu mi-ai oferit iarmarocul morţii porţionate-n zile rănite.

Mi-e dor de tine, nu mă mai abandona. Tu eşti odaia mea caldă. Te rog, mîngîie-mă cu un gînd frumos. Nu-mi doresc daruri de la tine, ci doar o minimă igienă – linişte, un zîmbet cald, nădejde-n Dumnezeu şi-o rază de cuget curat.
Te-am iertat de-atîtea ori, pentru că te iubesc. Ţi-am iertat lacrima vărsată pentru zbaterile vieţii. Ţi-am iertat rătăcirile, ţi-am iertat îndoielile.
Ridică-te! Fii echilibru, bucurie, iertare, bunătate. Fii iubire şi nu te voi părăsi curînd.
Fii sprijin, fii pace, fii alinare, fii armonie.
Făureşte cu răbdare estetica sufletului tău, care te va locui pînă cînd îţi vei fi parcurs calea.
как готовить пастустатья 190 ук украины мошенничествопродвижение googleRitmix FMT-A710