Săracii bogaţi! Săracii politicieni! Săracii demnitari! Săracii barosani! Sărmanii de ei!
Sunt ţicnită, ziceţi? Cu certitudine, da. Sunt de-a dreptul ne-bună. Nu însă mai mult decât permite legislaţia românească, nu-i aşa? Cât permite aceasta? Vorba lui Moş Crăciun: ho-hoo-hooo… Permite cât cuprinde şi tot mai încape ceva! Bună ori nebună, aceasta este părerea mea: săracii! – şi punct. Sau, dacă suportaţi, pot continua, atât cât îmi permite spaţiul pe care îl am la dispoziţie.
Săracii, pentru că odată ajunşi alteraţi de bogaţi, fug de lume, de fac spume, iar când se-ncumetă să iasă printre oameni, sunt înconjuraţi de obiectul teoriei lui Darwin, din specia gorilă. De cine şi de ce se tem? Mai degrabă cred că undeva, în subconştient, realizează că sunt infractori şi se înfăţişează conform tagmei: cu gardă. Sau – cine ştie? – au ei unele presimţiri şi încearcă să se adapteze cu „zgardă” şi, prin urmare, cu pază permanentă.
Săracii, pentru că sunt şantajabili şi de aici încurcarea iţelor; compromisuri, minciuni, hoţii în lanţ cu zale cât circumferinţa selenară, cotizaţii grase vărsate în conturile mai-marilor mahări de la Putere, combinaţii complexe, informaţii, contrainformaţii, audieri, răzbunări, trădări, „sinucideri” la comandă, falimente şi toate derivatele.
Săracii de ei, pentru că, adesea, familiile sunt doar pentru apariţii „serioase” în mass-media; în realitate, însă, fiecare cu (in)fidelitatea şi cu (ne)fericirea sa. Cu progeniturile este ceva mai simplu; acestea primesc bani, mulţi bani, maşini de maşini, diplome, vile-sanatorii şi… n-au decât să zburde. Educaţie nu mai trebuie, pentru că asta se dobândeşte din familie, prin puterea exemplului…
Săracii, pentru că au lachei, adunători de scame de pe gulerele albe, adversari, complici numiţi de ochii mujicilor „parteneri” şi tot felul de alte lichele. Prietenia este doar un termen cu care se amăgesc frustraţii care pretind că o astfel de relaţie înseamnă dăruire şi respect, exprimarea sinceră şi fără rezerve a tot ceea ce simţi, egalitate armonioasă, devotament, responsabilităţi şi niciodată oportunităţi. Ooo, nu. Astfel de relaţii ar fi echivalentul autodistrugerii oricărui om important din ţara aceasta. Prietenia este atributul prostiei, a neputinţei, or un om cu potenţial nu are nevoie de prieteni.
Gata, am isprăvit. Continuaţi, vă rog. Cu certitu-dine, veţi identifica toate cauzele pentru care, în realitate, bogaţii sunt perdanţii acestor vremuri.
Ghimpele de Braşov – 16 aprilie 2008