Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Şi eu am fost om, da’ a-nceput să-mi treacă…

Cînd ţi se face dor tine, priveşte în jur şi vei înţelege că oamenii se duc…

– Înfuleci, hai? Tu de ce ai dreptu’ să mănînci şi eu, nu?
– Pentru că eu muncesc iar tu, nu.
– Ţi-a spus ţie Parlamentu’ de ce nu muncesc?
– Nu, dar ştiu.
– Hai, du-te, nu mă dezinforma… Spune drept, de ce? Spune tot…
– Pentru că nu-mi pasă de tine, pentru că tu nu exişti pentru mine, pentru ei, pentru noi…
– Hai că eşti dusă cu marfaru’…
– La export, vrei să spui?
– Nu, nu, nu. Nu ţi-s toate gîndurile acasă, eşti cam tra-la-la…
– Pardon? Cred că ai dreptate. De unde ştii că mi-au fugit gîndurile de-acasă?
– D’aia, că toată lumea zice că io-s vinovată pentru că am ajuns în halu’ ăsta, fără muncă, fără casă, fără nimeni pe lume, iar tu recunoşti că nu-i pasă nimănui de mine. Să mor io, că eşti nebună!
– Şi-ţi pare rău?
– Ştii ceva, dacă vrei să mă pui la cerşit, să ştii că nu-ţi merge cu mine, au mai încercat şi alţii să mă „vămuiască”. Nţ, cară-te, că chem caraliii! O faci pe nebuna, hai?
– Nu, poate că chiar sînt.
– Ha-haa-haaa… Cară-te, am spus!
– Imediat, dar primeşte, te rog…
– Bani?! Săr’na! Să-ţi dea Dumnezeu şi Maica Precista…
– Roagă-te să-mi dea minte şi-atît. Ai grijă de tine.
– Stai, nu pleca. Îţi dau banii înapoi dacă-mi spui cine eşti, de unde vii şi ce ai în căpăţînă.
– Eu sînt eu, vin de unde vii şi tu, iar în căpăţînă-mi fierbe mînia.
– Cin’ te-a supărat, spune-mi mie, că-mi chem pretenii şi-l facem pe ăl de ţi-a schimbat macazu’, da’ să fie clar, nu-ţi mai dau banii înapoi.
– Sîntem mulţi.
– Ce, şi tu ai gaşcă, cum adică eşti mulţi?
– Eu şi alţii ca mine sîntem vinovaţi pentru că tu eşti aici.
– Iar începi? Du-te dracului! Io sînt cum mă vezi, pentru că nu m-am culcat cu şefu’, pentru că mi-am iertat bărbatu’ cînd m-o-nşelat, pentru că am făcut împrumut la bancă pentru cumnatu-meu, care m-o făcut de-am rămas fără casă…
– Te rog, nu plînge.
– Lasă-mă-n pace, am uitat să şi plîng. Acu’, că mi-a venit, lasă-mă, poate mi-oi mai desfunda sufletu’ .
– Iartă-mă, nu am vrut să te tulbur.
– Tu eşti om, sau ce?
– Nu ştiu, am unele îndoieli. Oamenii sînt de folos, or, eu sînt ca toţi ceilalţi…
– Poate nu-ţi vine să crezi că şi eu am fost om, da’ de cînd îs pe drumuri, a-nceput să-mi treacă…
– Iartă-ne, nouă ne-a trecut. Tu ai rămas om…
– Să mai vii pe-aici, da-ntîi să te duci la doctor. Păcat de tine…
– Păcat de oameni.
– Degeaba, nu-ţi mai trece…
каркасный дом с гаражомстрейч пленка машиннаяles accumulateurs pour les sextoysкак выбрать фонарик

8 păreri la “Şi eu am fost om, da’ a-nceput să-mi treacă…

  1. olga papp

    Ma impresioneaza pana la lacrimi,toate LECTIILE de viata pe care le scrieti si ptr. care tin sa va MULTUMESC,DISTINSA D-NA,FELICIA POPA !!!….toate sunt un balsam si hrana a sufletului meu !…sa ne rugam lui D-zeu sa ne tina SANATOSI la MINTE si OAMENI ! asa cum deosebit de frumos reiese si din povestioara-lectie ,de mai sus….va doresc o zi superba si plina de iubire,alaturi de cei dragi !

    Răspunde
    1. Felicia Popa Autor articol

      Bună ziua, distinsă doamnă Papp.
      Nu aş vrea să suferiţi citind eseurile mele, care sînt acumulările zilnice, datorate ocupaţiei mele.
      Acestea sînt vremurile din păcate, aceasta este lumea în care trăim.
      Din cînd în cînd, mai dau cîte un semnal, poate că ne mai revenim…
      Vă mulţumesc foarte mult pentru aprecieri.
      Vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc pentru urări.
      Să aveţi zile frumoase!
      Cu deosebită consideraţie,
      eu

      Răspunde

Lasă un răspuns