Arhiva etichetelor: aaniversare

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica unei aniversări

Viața, această narcoză seducătoare!
Supraviețuim într-o lume expandată. Destine parcurse cu sfîșieri, cu nebunie, rareori cu demnitate. Cu vicisitudini, cu nedumeriri, cu iubiri, cu rateuri, cu deznădejdi, cu mirare mai ales. Adaugăm desigur, năzuințe, izbînzi, derapaje, absențe, curiozități, exasperări, înfrîngeri, derute, regrese interioare, umilințe, autoconfesiuni, speranțe…

După o îndelungată analiză a prezentului, dar mai ales a viitorului, Olga s-a hotărît să se adreseze unui specialist.
– Bună ziua, domnule doctor.
– Bună ziua, ia loc – îi spuse Andrei Gheorghiu, aparent absent de la această întîlnire, programată dealtfel.
– De obicei, voi doctorii spuneți sec: „dezbrăcă-te”. De ce să iau loc?
– Fă-te comodă, dacă dorești.
– Doctore, ești în pauza de masă, ori te-a atins aripa unei andropauze timpurii?
– Nici, nici. Sînt deportat într-un exil interior, într-o pauză de melancolie. Revin imediat.
– Scuze pentru deranj, mă reprogramez…
– A, nu, rămîi…
– Am rămas deja, mi-am făcut testul. E cert, sînt însărcinată.
– Felicitări!
– Mulțumesc, dar nu este tocmai ceea ce îmi doresc.
– Ai dreptate, felicitările vin ca o consecință a unei reușite, or, o ședință de amor nu este întotdeauna o izbîndă, nu-i așa?
– Pardon? Nu am venit la spovedanie. Amorul este problema mea, sarcina este problema ta, doctore.
– Ești în criză de paternitate?
– Sînt într-o criză existențială, nu mi-am dorit această sarcină. Nu vreau copil, prin urmare…
– Ahm, vrei să-i dai eject.
– Exact.
– Îmbracă-te.
– Îmi place, ești ludic, ca un delfin la întîlnirea cu omul, dar eu sînt aici pentru…
– Astăzi este ziua mea de naștere. Te rog, taci. Nu-mi spune la mulți ani. Ascultă-mă. Cînd ți-am spus că sînt deportat într-un exil interior, tocmai revedeam propria-mi foaie de parcurs. N-ai să crezi, dar nu am fost un copil dorit, și totuși, în ciuda tuturor demersurilor ucigașe, m-am întrupat și am ajuns pînă aici. Pentru că am venit din greșeală, nu mi-am sărbătorit niciodată nașterea. Te rog, fă-mi un cadou, păstrează copilul.
– Nu sînt malițioasă, dar ești țicnit, doctore!
– Desigur!
– Ești încă tînăr, ai sex-appel, îndrăznește!
– Am doi copii…
– Felicitări, să-ți trăiască!
– Ascultă, pruncul tău se află la granița ființei, acordă-i șansa la viață.
– Să-l condamn la viață, vrei să spui. Lasă gluma, eu am venit la obstetrician nu la psiholog.
– Ce este viața, Olga?
– Hm, evadări disperate spre libertăți efemere, risipiri… Să-ți ajustezi ființa mereu, fără intenția de a fi infailibil. Uneori am impresia că viața m-a uitat. Nici nu știu de cîte ori am ratat întîlnirile cu mine însămi, sau dacă totuși mi-am îngăduit astfel de tentative, habar n-am de cîte ori m-am autocenzurat încercînd să accesez doar episoadele izbînzilor, trăgînd cortina peste noaptea eșecurilor. Hai, gata joaca, exercită-ți profesia, doctore!
– Ai dreptate, realitatea este dură, nedreaptă, dar fascinantă uneori. Fiecare zi este un examen – zilnic, ceva din noi se transferă la cei cu care ne intersectăm. Deopotrivă însă, viața se-ntoarce ca un fluid într-un prezent care îmbracă viitorul în mantie de gală și astfel, cursa continuă.
– Starea de normalitate mi-ar fi deajuns, dar să știi, pentru mine viitorul va veni gol-pușcă și se va numi Andrei. Nomen est omen, doctore.
– Așadar, sărbătorim două veniri. Felicitări, doamnă!
– Estetica oricărei aniversări presupune viață, nu-i așa? La mulți ani, domnule doctor!