Arhiva etichetelor: duplicitate

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Estetica normalităţii

Nefericirea se hrăneşte cu zilele noastre, muşcă adînc din sufletele sîngerînde, devorîndu-le. Privită din altă perspectivă însă, nefericirea bine dozată, atent controlată, este o consecinţă a maturităţii, a evoluţiei. Nefericirea pune în valoare fericirea…

Tudor este un bărbat trecut de vîrsta amăgirilor. Un amestec, aparent bizar, de viaţă îndoliată, cu extaz ratat. Cînd jovial, tandru, jucăuş, cînd melancolic, abătut, fugit într-un dor îmbrăcat în fîşii de amintiri decupate din mantiile anilor. O Edith Piaf în variantă masculină, care zburdă pe portativul vieţii. Adesea ezitant, ba se bucură savurînd „La vie en rose”, declarînd lumii că „Non, je ne regrette rien”, ba se apleacă-a iertare, jelindu-se rugător, „Mon Dieu”… Impresionantă conjugare a continuităţii.

Nu eu am murit, ci oamenii au murit în mine – mărturiseşte Tudor, cu o aparentă detaşare.
De ce? Pentru că omul educat, manierat, iertător, sincer, blînd, echilibrat, grijuliu cu cei din preajma sa, pare neverosimil. – îşi răspunde cu amărăciune.
Pentru că omenia este catalogată ca fiind un act sinucigaş.
Politeţe, bună-cuviinţă? Pantomimă neizbutită!
Altruism, generozitate, grijă pentru aproapele tău? Suflet infirm!
Prea osteniţi de rateurile neasumate, deziluzionaţi de timpuriu, nu mai credem în solidaritatea lipsită de interese vicleane.
Se pare că cei mai mulţi dintre noi, nu ne putem asuma postura maturităţii… Am pierdut logica afectivă, simţurile ni-s anesteziate, gîndurile ni-s mutilate de cele mai degradante prezumţii.
Doar aripa morţii, care nu-şi întrerupe devastatoarea cursă, ne mai aduce la sentimente specific umane, nu pentru mult timp însă. Cînd vălul ei ne-atinge gîndurile, cuvintele-şi pierd semnificaţia pentru o vreme…

Care sînt cauzele acestor rătăciri? Vicierea omului transformat, aproape inexiplicabil, în bestie. Minciuna, impostura, egoismul, hoţia, ipocrizia, ticăloşia, duplicitatea, sînt arme letale, folosite adesea, fără nici o explicaţie plauzibilă. Ne place să credem că există oameni inferiori nouă. Credulii sînt aruncaţi în infernul talmeş-balmeşului contemporan.
De aici, alienarea celor mai mulţi. Desigur, puţini înţeleg că însingurarea nu este atributul dezaxasaţilor, ci decenţa artiştilor. Că solitudinea este nobleţea îngerilor.
Da, singurătatea este pelerina care acoperă cicatricele sfîşierilor marilor performeri.
Singurătatea metamorfozează sacrificiile în capodopere.

Desigur, Tudor are dreptate, sîntem într-o gravă eroare de percepţie a semenilor. Pe vicleni îi tratăm cu amabilitate, faţă de cei ticăloşi manifestăm elocinţă. În vecinătatea mitocanilor care ne ofensează, simulăm discreţie, cuminţenie, calm, chiar respect. Celor demni de respect, le oferim toată ignoranţa din dotare.
Fără nici o îndoială, sîntem pregătiţi temeinic pentru a ne refugia în zoologie. Estetica normalităţii este iremediabil afectată de boala speciei nevaccinate…
купить смартфон 4gадвокаткупить хорошие кастрюлиMichelin Latitude Alpin LA2