Arhiva etichetelor: gînduri

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Trăim fără noi

Pregătește-te să mori demn, moartea nu durează cît viața…

– Bună seara, Alexandra.
– Seara bună, Ștef.
– Cum se vede moartea socială de la mansardă?
– La mansardă este tăcere, este întuneric… Poate fi și lumină… Mansarda îți induce siguranța că tu ești unicul viețuitor care potențează o succesiune de armonii deghizate într-o stare superioară de conștiință.
– Este tăcere, spui?
– Da, la mansardă, viața, ca și moartea, nu pot fi decît silențioase.
– Poate pentru că la altitudine, trupul ți-e făclia care-ncălzește-un rest de suflet ulcerat, pitit într-o sferă de iris.
– Taina-ntîlnirii cu îngerii…
– Ce anvergură afectivă ai în noaptea asta!
– Ți-e sufletul greu? Te-ascult, Ștef.
– Astăzi, cînd veneam spre casă, m-am întîlnit cu-un gînd care se rostogolea ne-ncetat…
– Norocul tău că nu te-ai întîlnit cu un sobor de preoți, ți-ar fi făcut toamna fierbinte.
– Crezi că mi-ar fi descris Infernul? Ești optimistă. Nu, era doar un gînd și era trist. Poate pentru că era singur.
– Solitar, ca orice gînd serios, nu?
– Prea serios.
– Arhivează-l.
– Nu pot, revine doar cînd are el chef.
– Dacă tot ai venit să-mpărțim noaptea, n-ai vrea să împărțim și gîndurile?
– Bine, dacă-ți asumi…
– Ce să-mi asum?
– Nu știu. S-ar putea să te tulbure.
– Hotărăște-te, e un gînd sau o taină?
– Nicio taină! E gîndul care m-a făcut să-nțeleg că trăiesc fără mine.
– Moartea în registru real! Prietene, gîndul tău e genial! Și totuși, pari cît se poate de viu.
– Încerc să mă renasc în fiecare clipă, Alexandra.
– De-aici deviza ta, “Dacă vrei să rămîi în viață, însoțește-te pînă la moarte…”?
– Poate, dar nu porniserăm de la propria-mi moarte, ci de la cea socială, nu?
– Știi, cînd nu gîndim, începe festinul cuvintelor.
– Cuvintele sînt cauza morții sociale?
– Mmm, cuvintele nerostite, mai ales… Conveniențe, succesiuni de întîlniri, contraste, aparente stări privilegiate, trădări, umilințe, capcane, compromisuri, dezamăgiri, conversații sterile, mistere, condescendență vulnerabilizantă, false competiții, șabloane deontologice artificiale, spaime deghizate-n ironii, simulări…
– Viață netrăită, stază socială…
– Trebuie să înveți să aștepți, dar așteptarea să nu fie pasivă.
– Nu găsești că este devastator să-ți consumi existența așteptînd un destin alternativ, ratînd condiția om, nu prin referință sociologică, ci spiritual?
– Ștef, am certitudinea că dincolo de demnitate, de bunătate, verbul „a fi” își încetează conjugarea și-atunci trăim fără noi.

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Mai du-te-n gîndurile mele!

Ori de cîte ori eşti epuizat, debusolat, trist sau deznădăjduit, te întîlneşti în taină cu un gînd care vine să te mîngîie, să te încurajeze, să îţi dea o doză de judecată cumpănită. Uneori ai şansa ca la întîlnire să vină gîndul bun, frumos şi înţelept, care îţi ascultă în linişte spovedania, îţi şterge lacrima care a uitat să cadă şi apoi dispare discret, pentru a face loc altui gînd, care să îţi dea povaţă, să te lumineze.
Nici nu apuci să spui Doamne ajută, că printr-o fisură a minţii dă buzna un gînd ţicnit care îţi sparge toate intenţiile, îţi însîngerează speranţele, îţi măcelăreşte neuronii, îţi striveşte toate sinapsele care-i stau în cale şi apoi o zbugheşte, penetrîndu-ţi cortexul cerebral, pe unde pătrunde o ceată de gînduri destrăbălate, care se tolănesc pe ultimii neuroni rămaşi în viaţă. Se aşează confortabil şi încep reprezentaţia.
Aparent în glumă, unul îţi demonstrează cum simulînd prietenia, onorabilitatea, poţi să fii cel mai periculos duşman. Altul te îndeamnă ca fiecare cuvînt să-ţi fie minciună. Un altul te ameninţă că vei muri sărac dacă nu vei învăţa să furi, să urăşti, să înşeli. Cel mai dezorientat vorbeşte singur, iar cel care părea mai potolit, începe să sforăie mai tare decît parlamentarii, dar măcar ăia dorm la serviciu, nu umblă brambura, ca zăludele astea de gînduri. După o vreme, unele îţi vor spune că vei fi un ratat nenorocit, că-ţi vor muri toate speranţele pe scara valorilor, că… În cele din urmă, rînd pe rînd dispar, iar tu rămîi mai dezorientat ca nicodată.
Cînd să zici că în sfîrşit ai scăpat, calvarul se transformă în prăpăd. Dau năvală peste tine emoţiile. Cu gîndurile te mai poţi înţelege cumva, cu emoţiile însă, greu o scoţi la capăt. Astea sînt nestăpînite – unele-s nevrotice, altele isterice, fac tumbe… Îţi epuizează ultimele resurse. Cînd, în sfîrşit, scapi şi de storcătoarele astea de puteri, încerci să te reconectezi la realitate.
În cele din urmă, iacătă apare şi speranţa. Prezenţă agreabilă, calmă, dar fermă, îţi expune oportunităţile de care dispui ca să evoluezi frumos.
Mai du-te-n gîndurile mele, inconştiento! Vezi ce talmeş-balmeş vei găsi şi pe urmă întoarce-te, dacă mai ai chef – îi strigi cu năduf.
Şi uite-aşa, ca în bancurile cu nebuni, ciclurile se repetă, iar tu ocărăşti aritmetica anilor.купить моноблоки hpwaterproof car cover philippinesсравнение поисковых системLR53