Arhiva etichetelor: libertate

„Trăiască nația!”

Îmi place să cred că îmbrățișând clipa, vom câștiga timp pentru zbor!
Mmm, romantism! – veți exclama poate. Da. De ce nu? Romantismul poate fi tămăduitor, mai ales în aceste vremuri ușor sărite de pe axă. Pentru a intra însă în această stare, se impune detașare de cotidian, ceea ce în zilele noastre reprezintă un act de eroism, pe care iată, mi l-am îngăduit de dragul revederii cu Alexandru.

– Hei, sărut mâna, fata zăpezii!
– Servus, filozofule!
– Suporți o doză de romantism?
– Desigur, dar asta se metabolizează mai bine la cină, or, noi prînzim.
– În fine, romantici precum suntem, vom fi tot noi…
– Știi, Sabina, uneori am senzația că asist la sfîrșitul lumii mele, nu mă regăsesc în această nebunie, trăiesc o fractură existențială.
– Te surprinde sau te-ngrijorează?
– Mă deprimă.
– Foarte romantic!
– Iartă-mă, sunt caraghios, știu. Avem atâtea alte subiecte comune agreabile și eu…
– Nu-ți face griji, nici eu nu pot să evadez din haznaua contemporană.
Îți spun ceva ce te va surprinde, poate. Una dintre principalele cauze pentru care oamenii sar de pe axă, este aceea că se depersonalizează. Vor să fie ca ceilalți, chiar dacă, de cele mai multe ori îi dezavantajează ori le dăunează chiar. Uneori încearcă imposibilul pentru ca să aibă ceea ce au ceilalți, fie că le trebuie sau nu. Împrumută idei pe care nu le înțeleg, dar le rostesc triumfători, ca și când le-ar aparține. Presiunea modelului generează o schizofrenie colectivă!
– Mă tem că asistăm la o solidaritate bazată pe valori negative, la un soi de contaminare mentală artificială a populației. Sindromul „maimuță” face ravagii!
– Spune-mi filozofule, care este prețul inteligenței?
– Nefericirea!
– Păi decât să fim romantici, mai bine hai să accesăm prostia.
– După cum vezi, nu ne iese nici una, nici alta.
– Ce este de făcut?
– Simplu. Devierea atenţiei de la disfuncţionalităţile care conduc la degenerarea speciei, ca să nu spun a nației.
– „Trăiască nația!” – era forma de salut a Domnului Eminescu.
– „Sus cu dânsa!”, răspundea atunci cînd cineva adopta salutul său.
– Greu! Între disperarea multora de a supraviețui și această formă degradantă de bulimie financiară, pe care o manifestă știuții și neștiuții nației, numitorul comun este lipsa de pace interioară. Niciodată, românul nu s-a temut mai tare de semenii săi decât în zilele noastre. Unii se tem de cei care-i tâlhăresc, conform legilor în vigoare, alții se tem de justiție, iar cei (mai) mulți se tem de toți…
– Neputința sau poate că lașitatea, pe de o parte și decadența, lăcomia, micimea sufletească, pe de altă parte, ne decuplează de la starea de normalitate.
– Hei, filozofule, am ratat clipele de romantism!
– Ziariștii nu-și permit să fie romantici, îi împiedică memoria afectivă… Măcar ne-am permis un exercițiu de libertate.
– „Trăiască nația!”
– „Sus cu dânsa!”

Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi

Îndrăzneşti să-ţi spui povestea? Povestea ta reală, aşa cum nici tu nu o cunoşti, pentru că ai tot peticit-o, ai lustruit-o, ba chiar ai şi îmbălsămat-o, atunci cînd simţeai că duhneşte a mortăciune, iar preanecuraţii veneau să-i lălăie veşnica ei pomenire.
Ai curaj să întrebi frontal cine sînt eu, de fapt? Ce temeri am? Ce frustrări? Ce vise mi-au rămas neîmplinite? Ce compromisuri am făcut şi pentru ce? Pe cine/de ce am trădat? De ce m-am abandonat? Cîte doruri mi-am reprimat? De ce nu îmi pot permite demnitatea de a trăi modest?

Ai forţa morală să recunoşti că, raportîndu-te la „omul zilelor noastre”, inima, mintea, ca forţe esenţiale ale sufletului, şi-au diminuat relevanţa spirituală?
Recunoşti că te-ai înrobit ca să ai un venit atît de consistent, încît să-ţi poţi permite o casă care „să te recomande”, „ţoale” de firmă, maşină, smartphone şi calculator de ultimă generaţie, pentru toate acestea abandonîndu-te depresiei, pierzîndu-ţi libertatea, amputîndu-ţi anii?

De ce trebuie să rînjeşti atunci cînd inima ţi-e dată prin malaxorul existenţial?
De ce nu-ţi exerciţi libertatea de a plînge cînd te doare şi pe aceea de a rîde atunci cînd te scalzi, vremelnic, în apele bucuriei?
Pentru ce ai aderat, de bunăvoie, la sclavia modernă?
De ce însuşirile de formă te preocupă mai mult decît cele de conţinut?

Parcurgem o perioadă în care presiunea socială este devastatoare. În aceste condiţii, ai curajul să fii tu însuţi? Dacă în sezonul acesta se poartă galben, îndrăzneşti să te-mbraci cu haine în culori alb-roşu, pentru că te pun în valoare,  pentru că aşa eşti tu şi pentru că aşa arăţi foarte bine, mai altfel, eşti mai… tu, deloc maimuţă ?

Prietenii. Arareori conştientizezi că ai pierdut exerciţiul raportării tale lăuntrice la ei. Alegem să navigăm în spaţiul virtual, timp în care am putea să îi întîlnim pentru o îmbrăţişare, să cinăm împreună, să le zîmbim, să le spunem ce ne doare, să îi ascultăm ori să ne ascultăm tăcerile, să-i asigurăm că le oferim umărul nostru, drept suport pentru toate poverile, care-s tot mai numeroase şi tot mai greu de dus.

Ai curajul să rememorezi de cîte ori ţi-a fost silă de tine pentru că ai fost preocupat numai să faci impresie bună celor din jur, temîndu-te că, dacă nu vei fi ca ei, îţi vor da eject?
Ai tăria să îţi promiţi că pe viitor vei face doar ceea ce îţi pică bine, ce ţi se potriveşte, conform educaţiei şi personalităţii tale?
Ai forţa morală să îţi petreci concediul în Munţii Apuseni, pentru că aşa vrea amprenta ta genetică, şi nu în Maldive, doar pentru ca să te invidieze colegii şi… prietenii? 

Şi de parcă toate acestea nu ar fi prea mult, după ce îţi permiţi rateuri, nu îţi metabolizezi greşelile pentru a le evacua, nu spui Doamne iartă-mă, ci te cerţi cu Dumnezeu pentru că nu ţi-a dat, nu te-a ajutat, nu…

Omule, prietene, de eşti sărac şi tînjeşti după o viaţă ca-n istoriile cu „bizoni” contemporani, nu-i invidia, condiţia lor este jalnică, degradantă, în curînd le vei plînge de milă, dar nu asta este important. 

Fii echilibrat. Este o vreme pentru toate – carieră, stare materială care să îţi asigure un confort pe măsura condiţiei tale… Cu efort, adesea sfîşietor, dar şi cu puţină şansă, ţi le poţi permite pe toate, dar să-ţi  ratezi propria viaţă, niciodată nu ai voie să-ţi permiţi.

Oricare ţi-ar fi condiţia materială, socială, abandonează falsele competiţii, acordă-ţi timp pentru o întîlnire cu tine însuţi, pentru ca să-ţi spui povestea toată,  pentru ca să te vezi aşa cum eşti,  ca să te cerţi, să te împaci cu tine, să-ţi vindeci rănile sufletului la care nu ai mai avut curaj să priveşti, uitînd parcă de el.
Iartă-te. Iartă-i pe cei care ţi-au greşit, împacă-te cu Dumnezeu.

Ş-apoi, ca după o boală grea, ridică-te şi-ntoarce-te la viaţă, bucură-te de toate splendorile ei. Permite-ţi nebunii adolescentine, iubeşte, promite-ţi o drumeţie, resuscitează copilul din sufletul tău, permite-ţi mici răsfăţuri, zburdă, îmbrăţişează un cerşetor sau un copac,  sărută un copil, zîmbeşte cînd ţi-e greu…
Exercită-ţi libertatea de a fi tu însuţi. Asumă-ţi curajul de a trăi.оптимизация сайтовупаковочная термоусадочная машиначугунная посуда с керамическим покрытиембронирование хостелы финляндия