„Hir-aţi ai dracu’ de străini! Ce mă filmezi, mă? Ce, vrei banca mea? Puie-te dracu să vii aci, la noapte, că-ţi iau gâtu’! Ai înţăles? Te-nţăp, băăă, îţi toc maţăle! Io dorm aici, de la Sântă Mărie, bă, şobolanule! Scroafa dracu’! Ăsta-i locu’ meu şi nu mi-l ia nimeni, auzi?” – horcăia împuţinatul din faţa mea, agitându-se mai ceva decât Băse când vede ziarişti.
„Tu, n-ai un şnaps?” – schimbă el tonul, văzând că nu reacţionez violent, aşa cum i se întâmplă adesea. Am, şi dacă am, ce-i? – îi spun simulînd că nu înţeleg ce vrea. „Păi dă-mi şî mie-un gât, fă, că te las la noapte să dormi aici
ş-ai să vezi că te arde alizeu’. Îi loc destul, da’ m-o fript zăpada asta.”
Mă apropii, ducând mâna la buzunar. Brusc, s-a îmblânzit. Îmi face loc pe „dormitorul” lui, pe care e gata să-l împartă cu mine, pentru o gură de tărie. Înhaţă sticla şi trage un gât bun. Se uită la mine, se uită în jur şi bagă sticla la brâu. Ce faci, bei singur? – îl întreb. „Vrei şi tu? Las că-ţi dau mai încolo, că te pişi pe tine dacă bei pân’ desară.”
Cum te numeşti? – schimb eu vorba. „Costică. Io îs Costică. Ce, nu mă ştii? Hî-hî-hî, da’ proastă mai eşti, fă, cuibărito! Cum nu mă ştii? Io am fost ăl mai cheptos dintre matriţeri. Da. Meserie, nu glumă! Ce ştii tu, raşchetato? Hăăă, luam şî prime, leafă bună, mi-or dat şi casă, am făcut şi seralu’… Gata-gata s-ajung maistru la SIP. Hăăă, câte tractoare or ieşit din mâna mea, n-ai tu păr pe chicioare! Da, da. Acu’ 2-3 ani, nici nu mai ştiu, am ieşit cu ordonanţa… Am luat ceva bani. O fost bine, da’ banii s-o dus răpidi şî Mitra mea mi-o dat un chicior în cur. M-o dat afar’ din casă. O rămas cu un hăndrălău care i-o vândut casa… Acu’ habar n-am unde-i. Da’ să ştii şi tu c-am iubit-o! Ce te uiţi aşa la mini, ca tractoru’ cu faruri sparte? Am iubit-o ca pe ochii din cap…”
Îl îneacă plânsul. Mai bea o duşcă, îşi trage nasul, face inventarul sfinţilor şi se dezbracă de pufoaica jegoasă. Ce-i, te-ai încălzit? – îl întreb, prefăcându-mă că nu văd păduchii care mişunau pe el. „Da, c-o dat soarele. Las’ că vezi tu la noapte. O să dârdâi ca tractoru’ cu ţava de eşapament spartă, de-o să ţi se ardă bujiile. Da’ «carburant» mai ai? Las’ că fac io rost. Mergem în Piaţa Sfatului, că pe-acolo sunt de ăia cu bani, tot mai pică ceva. As’ vară era mai bine, mai erau şi străini… Măcar de-o bere ş-o zamă tot făceam rost. Nici de ţâgări nu duceam lipsă. Acu’ şi chiştoacele-s îngheţate.
Auzi, tu de unde ai aparatu’ ăsta cu care mi-ai făcut poze? L-ai furat de la străini sau eşti de la Europa Liberă ş-ai vinit să mă filmezi? Hai în Piaţa Unirii, ştiu io pe unu’ care ne dă «carburant» bun pe el, ne-ajunge două-trei zile. Nu vrei? Atunci nu dormi cu mine, ş-aşa nu-i loc aici, că banca asta-i nouă, n-are nici spătar. Pe vremea Ciuruitului şi băncile erau mai mari, le făceam noi în fabrică. Acuma fură toţi. Unu’ face o bancă ş-o turmă de boi iau bani pe ea. Cum crezi că s-au îmbogăţit? Da’ nu cu bănci de ăstea de lemn, proasto! Hăăă, văd io că nu eşti de p-aci, că habar n-ai. Dacă nu mă făcea Mitra, intram şi io în politică ş-ajungeam cot la cot cu Iliescu, cu Băsescu… Ce, nu crezi? Poate salvam şi Tractoru’, da’ aşa, uite ce-am ajuns, că tata mi-o zâs că să nu fur. Heeei, ăştia-s curve mai mari decât Mitra mea! Ce te holbezi aşa la mine? Ce faci, pleci? Treaba ta, da’ vezi să nu-mi furi pufoaica, că-i echipament de protecţie din fabrică, năroado! Du-te dracului, că eşti de-a lor! Heeei, ce v-aş face io, da’ nu pot că nu mai am buletin. L-aş alege preşedinte pe Gigi chioru’ de la sculărie. Ăla v-ar împuşca pe toţi! Bagabonţilor! Hoţilor…”
Am tăcut şi-am plecat strivită de… E problema mea ce am simţit. Pot să vă spun doar atât: am înţeles că regretul este forma etică a prostiei.
Ghimpele de Braşov 2 decembrie 2007