Arhiva etichetelor: solidaritate

Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă… (2)

Întîlnirea cu un prieten este un detonator de bucurie, chiar dacă nu explozivă, ci silenţioasă, nerostită. Dacă întîlnirea este prestabilită, eşti pregătit să primeşti îmbrăţişarea gîndurilor bune. Cînd însă întîlnirea se produce pe neaşteptate, în tumultul străzii, după un număr semnificativ de ani, te cuprinde un soi de paralizie a trupului, a gîndului, a rostirii, stare numită generic, emoţie. Eu ştiu precis că am suferit o comoţie verbală…

Seeervuuus! Ce surpriză! – am auzit atît de aproape, încît pentru o clipă am avut senzaţia că mi-am auzit propria rostire. Dar nu, gîndul cu care tocmai cochetam era de evadare, nicidecum de regăsire.
Înainte de a vedea cine m-a salutat atît de entuziasmat, am simţit îmbrăţişarea, o îmbrăţişare viguroasă ca gheara dorului care-ţi taie respiraţia.
– Ce faci? Cum eşti? Unde…
– Da, aici… – am răspuns înaite de a mă desprinde din îmbrăţişare, nevăzînd cine…
– Sînt Silviu, nu mă mai ştii? Ce mai faaaci?
– A, da, dacă te văd, te ştiu, desigur. Îmi bag picioarele-n bocanci de cursă lungă – i-am răspuns ca un GPS, cînd privirile ni s-au întîlnit.
– Da? Excelent! Hai să cumpărăm bocanci.
– De unde?
– Păi tu ştii, doar mergeai să-ţi iei bocanci.
– O, nu. Nu acum. Poate că…
– Bine, pentru ca să ne revenim, bem un ceai şi apoi ne cumpărăm bocanci.
– E mult mai bine aşa. Doar nu te-ai emoţionat şi tu?
– Cum, nu? Ai văzut că am strigat ca un bezmetic?
– Am auzit, da.

Nici nu a trebuit să mergem prea mult, pentru că ne întîlniserăm chiar în faţa unei ceainării. Am căutat un loc ceva mai la o parte. Pînă cînd să ne aşezăm, mi-am recăpătat echilibrul emoţional.

– De unde-ai scos-o pe aia cu bocanci de cursă lungă?
– Din suflet, cred. Cînd ne-am întîlnit, cochetam cu un gînd, să fug din lume…
– Ahm, înţeleg. Într-adevăr, pentru asta ai nevoie de bocanci de cursă lungă.
– Se-nţelege, chiar şi de rezerve, mai ales că nu funcţionez în regim 4×4. Am tracţiune doar pe spate, sau pe faţă. În fine, le încurc…
– Şi…?
– Şi ce?
– Ce-ai mai făcut? Cum îţi merge?
– M-am prostituat.
– Haaa, nu te cred, dar jocul tău este amuzant. Şi, a fost profitabil?
– De-vas-ta-tor! Nu se vede? Şi epuizată şi cu neuronii penetraţi şi fireşte, cu banii în conturile lor.
– Chiar?! Nu pari….
– Ei, nu m-am prostituat chiar zilnic, doar atunci cînd mă asaltau „bizonii” mai abdicam de la normele deontologice.
– Nu înţeleg. Cum adică, ce norme deontologice?
– Hai nu te face că nu înţelegi, doar ai fost cameraman, te-ai bucurat de meserie cîţiva ani.
– Este adevărat, dar făceam televiziune, nu prostituţie. Eram pui. Doamne, ce frumos a fost!
– Ai dreptate, în anii ’90, chiar făceam meserie. Iartă-mă, repet asta obsesiv, dar ştii…
– Aha, înţeleg. „Nu-i aşa că-i aşa?”, cam aşa sună prostituţia despre care vorbeşti, nu?
– În cea mai fericită situaţie, da. Chiar dacă nu am minţit, a intervenit autocenzura, pentru ca să nu-i fac mogulului deservicii. Asta se cheamă prostituţie intelectuală.
– Nu-ţi mai face probleme, aşa-i în toată lumea. Să vezi ce-i şi-n America…
– Ştiu, dar asta nu mă consolează, ci dimpotrivă.
– De aici dorinţa de a fugi din lume?
– Habar nu am. Printre altele. Nu vezi în ce lume supravieţuim? Neputinţa de a interveni eficient, pentru a opri tăvălugul care mutilează omenirea, face să-ţi fugă mintea de acasă.
– Fii liniştită, şi eu am fugit din lume. Ştii, zece ani am fost pe „barcă”. Din punct de vedere financiar a fost bine, dar mi-am distrus sănătatea. Am renunţat şi m-am stabilit în Nebraska. Aveam un prieten în Omaha, unde am şi rămas. A fost bine, dar între timp am şi divorţat… Mă însurasem în perioada în care am muncit pe vas, nu ştiu dacă ai aflat. În sfîrşit, nu aceasta este cauza. Pur şi simplu e tot mai greu şi în State şi pe urmă, oricît de prăpădită ar fi ţara asta, măcar sînt acasă, alături de familie. Mama este în vîrstă, bolnavă, ştii cum e, se pregăteşte de drum… Soră-mea Nadia, nepoţii. Le duceam dorul.
– Înţeleg, confortul afectiv.
– Mă cunosc foarte bine. Deşi dispun de o libertate interioară bine consolidată, îmi cunosc potenţialul, limitele, slăbiciunile, calităţile, defectele. Da, cît am fost tînăr nu am simţit dorul, dar de la o vreme nu îmi găseam locul, chiar dacă mă acomodasem. Am 45 de ani, trebuia să aleg, pînă nu era prea tîrziu. Dar vezi, eu nu m-am gîndit să plec cu bocanci, am venit fără, dar mergem împreună şi ne luăm.
– Fiind extrasezon, îi luăm la reducere.
– În afară de prostituţia de care vorbeai, ce alte cauze te mai îndeamnă să fugi din lume, măcar să mă pregătesc aşa cum se cuvine, să ştiu cîte perechi de bocanci să-mi iau.
– Să nu-ţi imaginezi că în toţi aceşti 25 de ani am practicat prostituţia de care vorbeam. Vreo 2-3, cînd „stăpînii” erau pe cai albi, dar chiar şi atunci i-am lovit gospodăreşte, fix în punctele vulnerabile, ceea ce m-a costat. Hăituieli, „supravegheri”, la domiciliu, pe stradă, capcane de tot felul…
– Nu te-ai schimbat, ai rămas aceeaşi…
– M-am „îmbogăţit” cu cele mai crunte experienţe. Nu este deloc uşor să vezi cum lumea se năruie iar tu asişti la ultimul act.
– Păi să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă şi să fugim din lume…
– Care lume?
– Ai dreptate, nu putem fugi de noi înşine, oricît de laşi am fi, oricît de obosiţi.
– Mă întrebai de cauze. Să ţi-o spun pe aia cu economie, sănătate, învăţămînt, cultură… devastate? Acestea sînt demult istorie. Am rămas doar cu spaimele. Ne mor părinţii pe furiş, în grabă, ruşinaţi că ne sînt poveri. Copiii sînt deformaţi prin diverse practici de import. Tinerii sînt ignoraţi. Rata şomajului este secret de stat. Normalitatea este relatată pe tonuri catastrofale. Nu ne-au mai rămas multe de inventariat, nici măcar insuficienţele nu ne mai impresionează. Generaţii ratate…
E drept că venim pe lume cu o sentinţă la moarte, care nu ştim cînd se va executa. Trupul este doar un veşmînt de împrumt şi vai, vine o clipă în care îl vom restitui, dar ce va rămîne în urma noastră?
– Să ne luăm totuşi, bocanci…
– Şi?
– Ştiu, sună ridicol, dar cred că se impune un marş al solidarităţii. E timpul să ne băgăm picioarele-n bocanci de cursă lungă…
– Mă tem că este puţin cam tîrziu, dar măcar vom beneficia de statutul de victime-ncălţate…
купить проектор для домаles bijoux sexyseo updatesHarman Kardon NOVA портативная акустическая системакупить в Москве

Estetica iubirii

Iubirea nu are unitate de măsură, este o formă de exorcizare care ne ajută să ne depăşim condiţia, să ne purificăm.
Iubirea este desaga pentru cursă lungă, cu ea traversăm viaţa, cu speranţă.
Este cea mai nobilă formă de restituire – am primit viaţă, am primit educaţie, am fost călăuziţi… Toate ne-au fost dăruite cu generozitate, cu dragoste, mai ales.

Cui prodest? Dacă vom crede că ne foloseşte doar nouă, este o formă gravă de egoism, care se va transforma într-un rateu pustiitor.
Îmi declin orice competenţă, dar ştiu de la autorităţi în domeniu, că iubirea nu este persuasivă, nu se simulează, nu presupune frivolităţi, ci dimpotrivă. Iubirea este reciprocitate, unitate, altruism, decenţă a limbajului, bună-cuviinţă, bună-credinţă, onestitate, o doză de inocenţă nealterată, un dram de umor, cultură a comunicării dar şi a tăcerii, solidaritate, virtute, în special.
Vă implor, nu invocaţi rima virtuţii, „…s-avem bani, s-avem ce… mişca”. Ştiu, este tentant, eşti „cool”, dar vulgarizînd ce este mai înălţător, poceşti viaţa care te va răsplăti pentru asta, cu bocete în rafale şi-n loc să te căieşti, te vei plînge că cineva ţi-a făcut vrăji, că ţi-a distrus erosul în pijama. Or, adevărata vrajă este să te gîndeşti la efectele pe care le generezi asupra celor pe care pretinzi că îi iubeşti.
Nu iubi doar materia, iubeşte miracolul om! Încearcă să fii darul sacru din viaţa celor cu care te intersectezi. Leapădă „ochelarii de cal”, abandonează prejudecăţile, pasiunea toxică, generatoare de suferinţă, de fisuri, de ură malignă, la un momentdat.

Dincolo de adolescentinele tornade hormonale, care dezlănţuite din lipsă de educaţie, pot avea consecinţe devastatoare, iubirea care nu se năruie în propriul consum, presupune responsabilitate, iertare, sacrificiu asumat, depăşirea unui şir, mai lung ori mai scurt, de dificultăţi, răbdare, dăruire necondiţionată.
Dacă iubirea ar fi doar sexualitate, atunci, în mod fatal, toţi şi-ar lua lumea-n cap şi ar divorţa atunci cînd producţia hormonală intră într-un firesc declin.
Aşadar, riscurile de a trece de la pasionalitate fulgurantă la banalitate sînt numeroase şi adesea greu de evitat, dacă afectivul este asimilat doar erosului. Alternativa, rămîne înţelepciunea, care dizolvă harababura erotică.

Prin urmare, omul se îmbogăţeşte prin diverse forme de iubire. De la iubirea de Dumnezeu, la care ne raportăm necondiţionat, la iubirea părinţilor, care ne badijonează rănile, la aceea a rubedeniilor, care ne este refugiu sau fugă, pînă la iubirea aproapelui în care investim pînă la sfîrşit. Desigur, putem adăuga iubirea de ţară, de neam, putem ignora iubirea în exces a valorilor materiale perisabile. Putem…
Iubirea prietenilor însă, este cea mai de preţ.
Dacă iubirea de cuplu te scoate, cel puţin parţial, din lume, iubirea pe care o implică prietenia spirituală, te scoate în lume. Așezată pe afinități nobile, bunătatea prietenilor este superioară bunătății noastre. Oricît de nevolnic ai fi, prietenul te acceptă fără tratative, te iartă, îţi ascultă fără exigenţe spovedaniile, îţi este sprijin discret, mângâiere, încurajare, îţi acceptă insuficienţele existenţiale.
Alături de prietenii care te poartă în suflet cu aleasă preţuire, eşti invincibil iar estetica iubirii devine model.рейтинг поисковых запросовадвокат адвокатстреппинг лента купитьWSP Italy MURANO W1854