Arhiva etichetelor: stază socială

Nu pot nu vreau să fiu ca lumea flip

Trăim fără noi

Pregătește-te să mori demn, moartea nu durează cît viața…

– Bună seara, Alexandra.
– Seara bună, Ștef.
– Cum se vede moartea socială de la mansardă?
– La mansardă este tăcere, este întuneric… Poate fi și lumină… Mansarda îți induce siguranța că tu ești unicul viețuitor care potențează o succesiune de armonii deghizate într-o stare superioară de conștiință.
– Este tăcere, spui?
– Da, la mansardă, viața, ca și moartea, nu pot fi decît silențioase.
– Poate pentru că la altitudine, trupul ți-e făclia care-ncălzește-un rest de suflet ulcerat, pitit într-o sferă de iris.
– Taina-ntîlnirii cu îngerii…
– Ce anvergură afectivă ai în noaptea asta!
– Ți-e sufletul greu? Te-ascult, Ștef.
– Astăzi, cînd veneam spre casă, m-am întîlnit cu-un gînd care se rostogolea ne-ncetat…
– Norocul tău că nu te-ai întîlnit cu un sobor de preoți, ți-ar fi făcut toamna fierbinte.
– Crezi că mi-ar fi descris Infernul? Ești optimistă. Nu, era doar un gînd și era trist. Poate pentru că era singur.
– Solitar, ca orice gînd serios, nu?
– Prea serios.
– Arhivează-l.
– Nu pot, revine doar cînd are el chef.
– Dacă tot ai venit să-mpărțim noaptea, n-ai vrea să împărțim și gîndurile?
– Bine, dacă-ți asumi…
– Ce să-mi asum?
– Nu știu. S-ar putea să te tulbure.
– Hotărăște-te, e un gînd sau o taină?
– Nicio taină! E gîndul care m-a făcut să-nțeleg că trăiesc fără mine.
– Moartea în registru real! Prietene, gîndul tău e genial! Și totuși, pari cît se poate de viu.
– Încerc să mă renasc în fiecare clipă, Alexandra.
– De-aici deviza ta, “Dacă vrei să rămîi în viață, însoțește-te pînă la moarte…”?
– Poate, dar nu porniserăm de la propria-mi moarte, ci de la cea socială, nu?
– Știi, cînd nu gîndim, începe festinul cuvintelor.
– Cuvintele sînt cauza morții sociale?
– Mmm, cuvintele nerostite, mai ales… Conveniențe, succesiuni de întîlniri, contraste, aparente stări privilegiate, trădări, umilințe, capcane, compromisuri, dezamăgiri, conversații sterile, mistere, condescendență vulnerabilizantă, false competiții, șabloane deontologice artificiale, spaime deghizate-n ironii, simulări…
– Viață netrăită, stază socială…
– Trebuie să înveți să aștepți, dar așteptarea să nu fie pasivă.
– Nu găsești că este devastator să-ți consumi existența așteptînd un destin alternativ, ratînd condiția om, nu prin referință sociologică, ci spiritual?
– Ștef, am certitudinea că dincolo de demnitate, de bunătate, verbul „a fi” își încetează conjugarea și-atunci trăim fără noi.