În ciuda faptului că este foarte apreciat, îmi repugnă limbajul licenţios, dar acum, aici… mă tem că voi ridica stăvilarele. Iertaţi-mă, nu citiţi, iar dacă chiar aveţi curiozităţi ori nemulţumiri, completaţi, vă rog.
Să fie limpede, îmi plac bărbaţii, nu tîrfele cu mustăţi defrişate de hachiţele andropauzei timpurii.
Îmi plac oamenii, chiar dacă oleacă ţicniţi, dar nu mai suport depravate proaste, nevertebrate, scîrboase, băloase care-şi pun fustele-n cap la fiecare intersecţie de mandate, cînd se schimbă garda la palate.
Ascultîndu-i, mi s-a blocat diafragma de greaţă.
Nici nu a scăpat bine dintre scrutine, că bietul sas a şi fost controlat la propriul tur, băgat la rotativă şi inventariat… româneşte.
Fireşte că ne pasă cine este Klaus Werner Iohannis. Ne interesează cum de îşi permite să fie mai înalt decît predecesorul.
Ce a făcut în prima excursie.
Pentru cine s-a născut.
Cînd a învăţat să meargă.
Cum a deprins vorbirea în cascadă şamd, etc., dar toate la momentul potrivit, cu decenţă şi cu profesionalism.
Toate televiziunile s-au aruncat ca surda-n tobe să afle ce flori a mîncat, cînd s-a culcat, de ce nu s-a sculat?
L-au controlat de viitoarea primă doamnă, l-au periat printre statistici.
Au intervievat vecini, colegi, rude, poliţişti, gropari, semafoare…
De două zile, din oră-n oră avem „noutăţi” cu privire la „miracolul de la Sibiu”, despre „tandreţea gigantului”…
Păi cum să nu ţi se scurtcircuiteze frumoasele intenţii?
Pînă cînd să depună jurămîntul, ne vom intoxica de protejatul Doamnei de fier a Europei şi drept urmare, vom cere anularea alegerilor, îl vom expedia în exil să vadă şi el cum este să stai la coadă pentru a te exercita la urnă, iar noi vom rămîne cum ni se potriveşte – între tururi…